Cum va fi vremea în weekend

Vremea va fi călduroasă în majoritatea regiunilor, cu temperaturi ce vor atinge 37 de grade Celsius.

Astfel, sâmbătă, local în Olteni și sud-vestul Munteniei va fi caniculă, iar indicele de temperatură-umezeală va atinge pragul critic de 80 de unități. În cursul zilei, cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în Maramureș, Moldova și la munte, unde cu totul izolat vor fi condiții de ploi de scurtă durată și descărcări electrice. În noaptea de sâmbătă spre duminică cerul se va degaja în toate regiunile. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări la munte și în extremitatea estică, nord-estică și de sud-vest a țării. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 26 și 36 de grade Celsius, iar cele minime în noaptea de sâmbătă spre duminică, vor avea valori de la 8-9 grade, în depresiunile Carpaților Orientali, la 21-22 de grade în dealurile de vest și pe litoral, potrivit meteorologului ANM Adrian Boariu, citat de Agerpres.

Și în Capitală vremea va fi frumoasă, cu maxime de 33 de grade. Cerul va fi variabil, mai mult dimineața și noaptea, iar vântul va sufla slab până la moderat, iar temperatura minimă va fi de 16 — 18 grade Celsius.

De asemenea, pe litoral va fi o vreme frumoasă, cu cer mai mult senin dimineața și noaptea și temperaturi maxime cuprinse între 26 și 28 de grade și minime între 20 și 22 de grade.

La munte, vremea va fi în general frumoasă, cerul va fi variabil cu înnorări temporare după-amiaza, iar izolat vor fi ploi de scurtă durată.

Duminică, vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a țării, caniculară după-amiază în Banat și Oltenia, local în Muntenia și izolat în sudul Crișanei și restul Transilvaniei, unde indicele de temperatură-umezeală va atinge pragul critic de 80 de unități. În vestul și nord-vestul țării, cerul va avea înnorări temporare accentuate, iar local vor fi averse însoțite de descărcări electrice și de intensificări de scurtă durată ale vântului, trecător și izolat cu aspect de vijelie. Pe suprafețe mici vor fi căderi de grindină și cantități de apă însemnate. În restul teritoriului, cerul va fi variabil și mai mult senin dimineața. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 29 și 37 de grade.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Mia Tudose 1890 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.