Cum va fi vremea la începutul săptămânii

Potrivit meteorologilor, luni, vremea se va încălzi în cea mai mare parte a ţării, mai semnificativ în sud şi sud-vest.

Temperaturile maxime se vor încadra între 2 grade în estul Transilvaniei şi 13 grade în Oltenia, iar cele minime între -3 şi 5 grade.

Cerul va fi mai mult noros în regiunile intracarpatice, unde temporar vor fi precipitaţii mai ales sub formă de ploaie, exceptând Maramureşul unde acestea vor fi mixte. În zona montană vor predomina lapoviţa şi ninsoarea, iar în Munţii Apuseni şi în jumătatea nordică a Carpaţilor Orientali, izolat, cantităţile de apă vor depăşi 15…20 l/mp. În restul teritoriului cerul va avea înnorări temporare şi cu totul izolat vor fi posibile ploi slabe.

Și în Capitală, vremea se va încălzi. Este prognozată o temperatură maximă de 10…11 grade şi o minimă de 2…4 grade. Cerul va fi temporar noros şi vântul va sufla în general moderat ziua, apoi va slăbi în intensitate. Spre dimineaţă vor fi condiţii de ceaţă.

Marți, în țară, temperaturile vor continua să crească uşor. În vestul, centrul şi nordul ţării, cerul va fi mai mult noros şi pe arii relativ extinse, mai ales ziua vor cădea precipitaţii sub formă de ploaie, iar la munte şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. În Munţii Apuseni şi în jumătatea nordică a Carpaţilor Orientali, izolat, cantităţile de apă vor depăşi 15…20 l/mp. În restul teritoriului, vor fi înnorări temporare şi doar cu totul izolat ploi slabe. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 4 şi 15 grade, iar cele minime între -5 şi 7 grade.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Mia Tudose 1890 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.