Cum vede Theodor Stolojan posibila cumetrie PNL – UNPR

Europarlamentarul PNL, fost PDL, Theodor Stolojan afirmă că la UNPR, cu care partidul său a purtat discuții despre fuziune, sunt mulţi care nu trec de grila de integritate a liberalilor.
Întrebat la RFI dacă şi-ar dori o fuziune între PNL şi UNPR, Theodor Stolojan a răspuns: „Personal, îmi doresc ca Partidul Naţional Liberal să poată atrage toate forţele politice care se declară în prezent că sunt de centru-dreapta, forţe care aţi văzut ce s-a întâmplat din nou la alegerile locale, unde stânga se prezintă întotdeauna unită în intenţiile rele pe care le are de fapt şi dreapta se prezintă fragmentată, fărâmiţată şi din cauza asta de multe ori pierdem”.

„În acest proces, indiferent sub ce formă, de alianţe, de fuziune, toţi cei care doresc să facă acest lucru cu PNL trebuie să aibă în vedere însă că PNL are la ora actuală nişte grile, nişte criterii de evaluare extrem de stricte şi de puternice, de ferme. Dacă noi am fost în măsură, datorită grilei noastre de integritate, să nu-l putem susţine de exemplu pe primarul Scripcaru de la Braşov, care a transformat Braşovul în poate cel mai frumos oraş din România, o atracţie, un magnet pentru turişti şi nu am putut să-l susţinem, a candidat independent, vă imaginaţi că nimeni nu va intra în PNL, dacă nu trece de această grilă a criteriilor de integritate”, a mai spus europarlamentarul.

Theodor Stolojan spune despre UNPR că „sunt mulţi acolo care nu trec din păcate de această grilă a noastră de integritate (…). Sunt multe lucruri pe care trebuie să le aibă în vedere cei care vor într-adevăr să lupte pentru cauza dreptei în România”.

Întrebat dacă în aceste condiţii, mai sunt oportune discuţiile cu UNPR, europarlamentarul a răspuns: „Orice discuţie este bună, atât timp cât UNPR-ul se încadrează în aceste criterii”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.