Cum vor arăta conducerile liberale în teritoriu

Consiliul Naţional al PNL s-a reunit sâmbătă, la Palatul Parlamentului. În prezenţa a peste 1.000 de delegaţi, a fost finalizat procesul de fuziune dintre vechiul PNL şi fostului PDL.

În cadrul reuniunii au fost validate criteriile în funcţie de care se vor organiza comitetele executive judeţene.

În ceea ce priveşte ponderea membrilor din vechiul PNL şi fostul PDL, cele mai multe majorităţi aparţin celor din vechiul PNL. Astfel, vechiul PNL are majoritate în 26 de comitete executive judeţene, în timp ce fostul PDL deţine majoritatea în alte 23 de comitete executive judeţene.

Vechiul PNL deţine majorităţi în Bacău, Hunedoara, Buzău, Călăraşi, Vâlcea, Constanţa, Galaţi, Ilfov, Bihor, Botoşani, Caraş-Severin, Iaşi, Olt, Giurgiu, Mehedinţi, Teleorman, Maramureş, Mureş, Vrancea, Gorj, Vaslui, Ialomiţa, organizaţiile Sectorul 3, Sectorul 5 şi Sectorul 6 din Capitală, precum şi organizaţia municipală Bucureşti.

La rândul său, fostul PDL deţine majorităţile în comitetele executive judeţene din Arad, Suceava, Alba, organizaţia pentru Diaspora, Dolj, Satu Mare, Bistriţa Năsăud, Dâmboviţa, Timiş, Prahova, Sălaj, Braşov, Argeş, Brăila, Cluj, Covasna, Harghita, Neamţ, Sibiu, Tulcea şi organizaţiile Sector 1, Sector 2 şi Sector 4 din Capitală.

Din comitetele executive judeţene fac parte ca membri de drept parlamentarii la nivelul judeţelor.

Până pe 28 februarie, pe lângă parlamentari, ”membrii CJEX vor fi desemnaţi de fiecare partid care a fuzionat, din cadrul Biroului Politic Judeţean, respectiv Biroului Permanent Judeţean, la propunerea preşedintelui organizaţiei judeţene şi supuşi aprobării în Biroul Politic Judeţean al fostului PNL şi în Colegiul Director judeţean al fostului PDL”.

Comitetul executiv judeţean este organismul de conducere mai restrâns faţă de Birourile Permanente reunite ale vechiului PNL şi fostului PDL, fiind cel care ”organizează şi conduce întreaga activitate internă a partidului la nivel judeţean între două şedinţe consecutive ale BPJ”.

Totodată, Consiliul Naţional adoptat două rezoluţii politice, prima rezoluție „Noul PNL, noul Guvern, noua politică — pentru România lucrului bine făcut!”, iar cea de-a doua, „Bugetul României pe 2015: Zero Dezvolare” .

Update: PNL a anunţat că partidul își asumă guvernarea și alcătuirea unei noi majorități parlamentare şi critică bugetul pe 2015, arătând că acesta „pedepseşte administrațiile publice eficiente și tratează cu bunăvoință și premii în bani de la bugetul de stat pe cele care încă n-au reușit să devină eficiente și performante”.

„Bugetul pe 2015 nu rezolvă problema administrațiilor publice și nu permite cofinanțarea proiectelor europene la nivel local, îmbunătățirea condițiilor de viață a cetățenilor români din mediul rural, dar și din mediul urban și poate cel mai grav lucru, acest buget alungă tinerii din localitățile României”, se afirmă în rezoluție.

Primul document priveşte linia politică a liberalilor la nivelul Parlamentului, acţiunile de opoziţie şi pregătirea strategiei pentru conturarea unei majorităţi guvernamentale care să ducă la demiterea Cabinetului Ponta. Această rezoluţie presupune validarea poziţiei PNL faţă de principalele teme politice ale primei sesiuni parlamentare, dar şi priorităţile parlamentarilor liberali.

O altă rezoluţie se referă la situaţia din teritoriu, repartizarea pe criterii politice a fondurilor de către Guvern şi refuzul organizării de alegeri parţiale, în condiţiile în care PNL s-ar afla într-un potenţial avantaj electoral.

Update: Blaga a spus, la Consiliul Naţional al PNL, că este nevoie de un program de guvernare al PNL care să fie în accord cu proiectul politic România lucrului bine făcut. Acesta a atras atenţia privind oamenii care vor fi desemnaţi în viitorul guvern.

“Mă bucur foarte mult că se munceşte foarte mult, se munceşte bine pe Programul de guvernare şi termenul de 28 februarie va fi respectat şi fiecare organizaţie veţi avea proiectul de guvernare pe care îl veţi putea amenda. După ce lucrurile acestea vor fi făcute, la un moment dat va trebui îmbrăcat de oameni. De pe acuma vă spun un lucru: Dacă nu vom avea grijă ca el să fie susţinut de acei oameni care să nu facă calificarea la locul de muncă, să stăpânească zonele pe care urmează să le administreze, care să nu poată fi atacat pe corupţie. Sigur, dacă ai fost o zi în politică, sigur mai ai câte o pată, dar să înţelegem ceva, că dacă aceşti oameni nu vor fi ei în slujba României şi nu România în slujba lor, înseamnă că nu am învăţat nimic”, a spus Blaga.

După 6 luni în care a fost “pisicuţ”, Victor Ponta repetă acum toate relele pe care le-a făcut până acum, a explicat copreşedintele PNL.

“(..), mare atenţie cum ne desemnăm oamenii, pentru că trebuie cât mai repede să scoatem PSD de la guvernare. Uitaţi-vă la Victor Ponta. Şase săptămâni a stat, cum spunea cineva, ca un pisicuţ. În câteva dintre materialele pe care le citeam astăzi, vedeam cum o parte din banii din bugetul de stat se duc pe fondurile de reechilibrare. Unde ajung cei mai mulţi bani? În judeţul lui Dragnea. Repetă toată relele pe care le-au făcut până acum, repetă”, a mai spus Blaga.

Update: PSD are o capacitate imensă de regenerare în rău, a spus copreşedintele PNL, Alina Gorghiu.

„Ne așteaptă un an politic deosebit de greu. Chiar dacă vom intra la guvernare, în acest an sau în 2016, nu trebuie să lăsăm PSD să crească la loc. Acest partid are o capacitate imensă de regenerare în rău. Stânga înseamnă stagnare și sărăcie. PSD nu știe decât de legea interesului de partid. Au blocat alegerile parțiale pentru că oamenii nu îi mai vor. Nici la Guvern, dar nici în conducerea consiliilor județene, nici în fruntea primăriilor, nici în Parlament. Două milioane de români nu au, în acest moment, reprezentanți aleși în funcții cheie pentru comunitățile în care trăiesc, dar nu putem rămâne indiferenți, este vorba despre oameni și legi. Cât timp va mai sta acest partid la guvernare, PNL trebuie să-l urmărească pas cu pas. Tendința naturală a PSD este să acapareze și să transforme statul de drept în stat de partid. Fără o opoziție puternică, România va rămâne prizoniera baronilor PSD”, a susținut Alina Gorghiu, la Consiliul Național al PNL, de la Palatul Parlamentului.

Nu este suficient ca PNL să facă opoziție, iar cea mai bună soluție pentru România este ca PSD să piardă puterea.

„Fiecare partid vine cu o istorie a sa proprie. Cu bune și cu rele. Am spus de mai multe ori că trebuie să privim în viitor, să nu cădem în capcana de a rămâne blocați în greșelile trecutului. Cu voia dumneavoastră, voi face astăzi o excepție. Fără PNL și PDL scena politică ar fi arătat astăzi diferit. De exemplu, fără desprinderea politică din 1992, anul de naștere al PDL, probabil că și astăzi ar fi fost președinte tot Ion Iliescu. Fără desprinderea PNL din Guvern, din primăvara anului trecut, probabil că astăzi ar fi fost președinte Victor Ponta. Nici nu știu care ar fi fost răul cel mai mare”, a afirmat Alina Gorghiu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.