Negocierile de tipul ANRP, prin care mafia din artă vrea să scoată milioane de euro din cumpărarea de către statul român a statuetei „Cuminţenia pămîntului”, au intrat în zona bîlciului! Ştim însă care este trista poveste a „Cuminţeniei pămîntului” pentru a vedea dacă, într-adevăr, românii s-au regăsit în ea, astfel încît să credem ce spun Andrei Pleşu şi cohorta de culturnici care afirmă, în vechiul clip publicitar, că „Brâncuşi este şi al meu”? Campaniile publicitare populiste din ultima vreme, de un prost gust perfect demonstrează că nu ştim. În realitate, scopul declarat al acestei campanii este îndemnul DONEAZĂ, nu preţuirea lui Brâncuşi!
Există o Scrisoare pe care Cecilia Cutzescu-Storck i-o trimite lui Constantin Brâncuşi la Paris. Aceasta a fost publicată în volumul „Brâncuşi inedit. Însemnări şi corespondenţă românească”, editura Humanitas, 2004, într-o ediţie realizată de Doina Lemny şi Cristian-Robert Velescu.
Vă prezentăm mai jos această Scrisoare în facsimil, iar pentru o lectură mai uşoară publicăm şi transliterarea acesteia, aşa cum a fost realizată de Doina Lemny. Veţi observa că nici acum 100 de ani Brâncuşi nu era aşa de iubit de concetăţenii săi, aşa cum avea să se întîmple şi în 1951, la vestita şedinţă a Academiei Române, în care s-a refuzat primirea de către Statul român, ca donaţie din partea lui Constantin Brâncuşi, a tuturor operelor sale care nu erau în proprietatea particulară a diverşilor colecţionari, lucrări care se află acum în patrimoniul statului francez şi a căror valoare este inestimabilă! Această Scrisoare a CECILIA CUTZESCU-STORCK spune multe despre adevărata poveste a „Cuminţeniei pămîntului”:
Deci, ce-i spune Cecilia Cuţescu Storck lui Constantin Brâncuşi în această Scrisoare nedatată, despre care Doina Lemny crede că a fost scrisă după 11 aprilie 1910? „STATUIA DUMITALE NU E APRECIATĂ DE NIMENI”, cu excepţia a 2-3 prieteni!
Sigur că Scrisorile primite din ţară nu aveau darul să-l bucure pe Constantin Brâncuşi, astfel că, supărat, era hotărît să ceară ca blînda lui „Cuminţenie a pămîntului” să i se trimită la Paris, toate cheltuielile de transport urmînd a fi suportate de Cecilia Cuţescu, aşa cum rezultă din scrisoarea de mai sus.
Pe acest fond, un an mai tîrziu, mai exact în 26 aprilie 1911, aceeaşi Cecilia Cuţescu îi scrie lui Constantin Brâncuşi că s-a găsit un cumpărător pentru „Cuminţenia pămîntului” în persoana lui Gheorghe Romaşcu, deşi „m-am întristat reu, tot atît cît m’am bucurat că cu ocasia asta ai fost înlesnit cu niţele parale”! Publicăm mai jos fragmentul din această Scrisoare trimisă lui Brâncuşi de Cecilia Cuţescu (semnată Cécile Storck) în 26 aprilie 1911, în care este vorba despre momentul cumpărării „Cuminţeniei pămîntului” de către Gheorghe Romaşcu:
Aşadar, Constantin Brâncuşi „a fost înlesnit cu niţele parale” prin vînzarea „Cuminţeniei pămîntului”! Altfel spus, l-a scos din sărăcie pentru scurt timp! Iar acum, după 100 de ani, statueta lui a devenit o afacere puturoasă, în care statul român este implicat printr-o acţiune de manipulare a opiniei publice, astfel încît samsarii din artă să-şi îndeplinească obiectivul, aşa cum s-a întîmplat în Dosarul ANRP!
Repetăm: conform legii, fiind obiect de artă declarat „Tezaur”, statuia nu poate părăsi definitiv România, ci numai temporar, pentru a fi prezentată cu ocazia unor expoziţii. Cu toate acestea, acum doi ani s-a încercat forţarea cumpărării statuii de cineva din afară. Cităm din „Evenimentul zilei”: „În 2014, „Cumințenia Pământului” a fost prezentată în cadrul expoziției private dedicate avangardei românești „Showcasing Romanian Avant-garde Art, from Private Collections, on exclusive display”, organizată de către Artmark la București, cu prilejul vizitei a aproximativ 20 de importanți colecționari din Marea Britanie, Franța, Rusia, Norvegia, Germania”. Cînd cei 20 de colecţionari au aflat ce prevede legislaţia din România, evident că şi-au retras intenţiile!
De asemenea, s-a vrut organizarea unei licitaţii internaţionale, unde urma să se ducă bătălia pentru achiziţionarea „Cuminţeniei pămîntului”, iar atunci cînd preţul ajungea la vreo 20 milioane de euro, reprezentantul statului să invoce „dreptul de preempţiune”, acest preţ devenind automat preţul ce trebuia plătit de către stat! O spune chiar controversatul critic de artă Pavel Şuşară, într-un interviu pentru Smart FM în aprilie 2016: „În mod normal, dacă era vorba de o achiziție prin exercitarea dreptului de preemțiune, lucrarea ar fi trebuit să fie scoasă la o licitație internațională și să înceapă bătălia pentru ea. În clipa în care se ajungea la ultima strigare, statul roman ridica paleta și spune: „Preempțiune!”. Nu la cât vrea el, ci la cât s-a ajuns prin licitație la ultimul preț al licitației. Și acolo vedeam și pretul, și valoarea. Mă rog, prețul, că era valoarea de piață”. Nu s-a reuşit operaţiunea pentru că, se pare, unii dintre cei care discutau despre ea s-au temut de DNA.
Ce s-a uitat între timp? În ianuarie 2003, Sectia a IV-a Civilă a Tribunalului Bucureşti a respins cererea avocatului Virgil Chinde, care le reprezenta pe Paula Ionescu şi Irina Voicilă, unicele moştenitoare ale inginerului Gheorghe Romaşcu, prin care solicita pentru expertizarea şi evaluarea lucrării, numirea unui expert prin Biroul Central de Expertiză. În acest fel, avocatul Chinde spunea că nu era de acord ca expertiza să fie efectuată de specialişti propuşi de Ministerul Culturii, ca parte în proces! Tribunalul a respins cererea lui Chinde şi l-a numit tocmai pe Pavel Şuşară, aflat pe lista experţilor acreditaţi de Ministerul Culturii şi Cultelor!
Peste numai o lună de zile, tot Tribunalul constată că numirea lui Pavel Şuşară ca expert din partea Ministerului Culturii era ilegală, căci această instituţie era parte în proces, şi-l desemnează pe Lucian Radu Stanciu, “care figurează în evidenţa Ministerului Justiţiei ca specialist artă – patrimoniu”!
Reamintim că toate aceste bîlbîieli ale Justiţiei se derulau în procesul de restituire a „Cuminţeniei pămîntului” către urmaşii proprietarului, fază în care statul încerca să păstreze proprietatea asupra statuii lui Brâncuşi. Pînă la urmă, după un proces îndelungat, statuia avea să fie retrocedată proprietarilor de drept, adică Paulei Ionescu şi Irinei Voicilă, singurele urmaşe ale lui Romaşcu.
A început apoi operaţiunea prin care statul voia să cumpere „Cuminţenia pămîntului” şi operator economic autorizat este desemnată firma ArtMark, fondată de Radu Boroianu, actualul preşedinte al ICR, care este condusă acum de HR Patapievici, unde colaborator este regăsit acelaşi Pavel Şuşară, unul dintre ţuţerii lui Andrei Pleşu (şi el considerat expert în artă), alături de care este văzut mereu!
Cînd la conducerea Ministerului vine Vlad Alexandrescu, firma ArtMark se retrage din mandatul de pînă atunci, cînd se vorbea de un preţ de 20 milioane de euro, propus de proprietar şi stabilit conform declaraţiei de mai sus a lui Pavel Şuşară. Încălcînd flagrant legea, Vlad Alexandrescu negociază preţul direct cu proprietarii, punîndu-se chiar în fruntea comisiei de negociere, şi se ajunge la preţul de 15 milioane euro, sumă pe care Ministerul Culturii se angajează s-o achite pînă în luna noiembrie!
Ceea ce a urmat, prin halucinanta subscripţie publică, este un subterfugiu prin care, în mod cert, s-a urmărit luarea „poporului” ca aliat într-o operaţiune ce va face fără îndoială obiectul unui dosar penal! Dacă banii ar ajunge în mod cert la proprietari, iar statul chiar ar vrea să cumpere „Cuminţenia pămîntului” de dragul lui Brâncuşi, se putea plăti preţul de 15 milioane de euro din buget (asigurîndu-se că toţi banii ajung la proprietari!) şi chestiunea se încheia. Aşa, însă, prin circul generat ridicola campanie de publicitate pentru subscrpţie, prin colectarea de tip SMS şi prin teledonul de la TVR, se atrage atenţia asupra altor interese, unde miza o reprezintă o bună parte din suma de 15 milioane euro, pe care proprietarii n-ar reuşi s-o obţină în vecii vecilor de la vreun colecţionar privat, căci, indiferent cine ar fi, acesta nu poate scoate statuia din România decît pentru perioade scurte de timp!
Şi, iată!, la mai bine de 100 de ani, „Cuminţenia pământului” a lui Brâncuşi îşi continuă trista poveste, parcurgînd drumul de la dezinteresul de acum un secol, pînă la „patriotismul” samsarilor de azi, după ce a trecut şi prin halucinanta decizie a Academiei Române din 1951.
Ce voia să ne lase moştenire Constantin Brâncuşi? Este vorba de cele 144 de lucrări care azi se află în Atelierul său din piaţa George Pompidou, mai exact la est de Forum des Halles, venind pe strada Rambuteau, chiar lângă staţia de metrou Rambuteau (linia 11), în arondismentul 4. Practic, toate acestea, care valorează peste 1 miliard euro, ar fi intrat în patrimoniul României dacă Academia Română, cu Mihail Sadoveanu în frunte, alături de George Călinescu, n-ar fi emis acea decizie ruşinoasă din 1951!
Iar acum, cu ajutorul statului român, o mînă de samsari vor să facă dintr-o singură statuie a lui Brâncuşi o afacere penală de cîteva milioane bune de euro! Este de neînţeles cum, eludînd legea, reprezentanţii statului nu au în faţă decît varianta cumpărării statuii, deşi ar fi putut să se gîndească la o altă soluţie, mult mai normală: să preia în administrare „Cuminţenia pământului” pentru a o expune la Muzeul de artă sau chiar la Muzeul Cotroceni, plătind anual proprietarilor o sumă rezonabilă, mai ales că şi acum statuia este tot în păstrarea statului, căci obligaţiile proprietarilor, prevăzute de lege, în ceea ce priveşte conservarea şi asigurarea oricărui obiect de artă clasificat „tezaur”, presupun cheltuieli şi riscuri uriaşe!
Din păcate, la fel ca şi acum 100 de ani, lucrarea lui Brîncuşi nu are parte în România de respectul cuvenit celui mai mare sculptor al omenirii, ci a devenit subiectul unor tranzacţii dubioase, în care nu este vorba despre artă sau despre geniu, ci doar de încă un „morman” de euroi, asupra căruia se avîntă nişte samsari veroşi! Cităm dintr-o poezie a lui Pavel Şuşară: „dar ce facem noi, bre, aici (…) dacă mai insistăm se duce dracului misterul, vine cititorul şi zice: mă piş, bă pe textele voastre”!
Eu aş vrea „să se ducă dracului misterul”, altfel uite ce crede expertul în artă că va zice cititorul!
CONCLUZIE: În 1911, statul n-a vrut să cumpere de la Constatin Brâncuşi statuia „Cuminţenia pămîntului” cu cîteva mii de dolari, astfel încît genialul nostru sculptor să trăiască mai bine cîteva luni la Paris, n-a vrut să primească gratuit, ca donaţie, toate lucrările din atelierul său, însă acum vrea să plătească 15 milioane euro pentru o singură statuetă, într-un gest fals generos, acoperit de interese lugubre!
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.