Cumpărătorii de automobile Tesla, protest împotriva lui Trump

Persoanele care au plasat comenzi de automobile Tesla le-au anulat în semn de protest față de relațiile pe care Elton Musk, directorul executiv al companiei, le are cu președintele Americii, Donald Trump, se arată pe site-ul go4it.ro.

Deși reprezentanții companiei nu au vrut să comenteze pe marginea acestui subiect, echipa de la BuzzFeed.ro a descoperit cinci oameni care au protestat. Unul dintre aceștia a spus că nu poate susține o campanie al cărei șef ia parte indirect la creșterea fascismului și a naționalismului alb în Statele Unite ale Americii. „Motivul pentru care îmi doream să achiziționez o astfel de mașină este pentru că Tesla are ca misiune protejarea planetei. Acum, motivul pentru care mi-am anulat comanda este pentru că sunt de părere că aceste conflicte de natură politică nu reflectă valorile companiei.“

Cele cinci persoane plasaseră comenzi și avansuri de câte 1.000 de dolari pentru Tesla Model 3, al cărui preț de bază este de 35.000 de dolari. Directorul companiei, Elton Musk, este membru a două grupuri care îl consiliază pe Donald Trump în probleme referitoare la economie și producție. Fanii brandului Tesla, „veteran“ în industria automobilelor electrice, sunt nemulțumiți și spun că patronul companiei nu ar trebui să lucreze cu Trump. Ei susțin că președintele SUA este un om care a negat existența schimbărilor climatice.
În mod paradoxal, înainte de alegerile prezidențiale, Elton Musk a declarat despre Donald Trump că nu este „tipul potrivit pentru Casa Albă“. Recent, cofondatorul Tesla a spus că doar atacându-l pe președinte nu se obține nimic și că există căi de comunicare mai deschise.

Tesla Motors Inc., constructor de automobile electrice de înaltă performanță, a apărut pe piață în 2003 și are sediul la Silicon Valley (Palo Alto). Tesla a primit o atenție deosebită atunci când a lansat modelul de producție Tesla Roadster, prima mașină sport 100% electrică. A doua mașină produsă de ei este Model S, 100% electric, Sedan de lux. Alte două modele se află în dezvoltare: Model X și Model 3. În luna iunie 2015, vânzările Model S au trecut de pragul de 75.000. Compania mai produce baterii Li-Ion pentru Daimler și Toyota. CEO-ul Elon Musk vede Tesla ca pe o companie independentă, ce are scopul de a produce la un moment dat mașini ieftine pentru consumatori. Prețul pentru Model 3 va începe de la 35.000 de dolari înainte de taxe și va intra în producție din 2017. Tesla Motors este denumită după inginerul electric și fizicianul Nikola Tesla. Modelul Roadster folosește un motor electric făcut din design-ul Tesla din 1882. Tesla Roadster este prima mașină de volum a companiei care folosește baterii cu celule Li-Ion și primul vehicul de producție care are o autonomie mai mare de 320 km. Între 2008 și 2012, Tesla a vândut mai mult de 2.250 de Roadster în 31 de țări. Compania a oprit producția Roadster în Statele Unite în august 2011. Pe 26 martie 2009, Tesla a prezentat Model S, o mașină 100% electrică Sedan. În decembrie 2012, Tesla avea un staff de aproape 3.000 de angajați. Elon Musk a avut un rol activ în companie și a supravegheat dezvoltarea primului model Roadster până la cel mai mic detaliu. În primă fază, Elon Musk a finanțat compania cu 7,5 milioane de dolari din fonduri personale.

Încă de la început, directorul Tesla a menținut politica pe termen lung a companiei să producă la un moment o mașină electrică pentru orice om. Musk a primit în 2006 Global Green și 2007 Index Design pentru design-ul Tesla Roadster.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.