2012 – desemnat “Anul Caragiale” de UNESCO – a avut momentul său de vârf spectaculos şi seducător la Teatrul Naţional Bucureşti: “Conul Leonida faţă cu reacţiunea”. Regizorul Silviu Purcărete, actorii Mariana Mihuţ, Victor Rebengiuc, scenograful Dragoş Buhagiar şi compozitorul Vasile Şirli, un cvintet de elită, sunt autorii acestui spectacol-eveniment.
La un veac de la dispariţia autorului, şocul Caragiale e încă viu. Personajele şi replicile par tăiate cu cuţitul din cotidian. Ne regăsim tulburaţi în republica utopică a cuplului Leonida – Efimiţa, unde “nu mai plăteşte niminea bir… fieştecare cetăţean ia câte o leafă bună pe lună… pensia e başca”. Manipulaţi de o mass-media agresivă, suferim cronic şi comic, împreună cu Leonida, de psihoza comploturilor, de criză şi apocalipsă: “Unde mi-este gazeta? (nervos) că dacă ar fi să fie revuluţie, trebuie să spuie la Ultime ştiri”. Suntem bolnavi de scenarita revoluţiilor: “Reacţiunea a prins iar la limbă… Naţiune, fii deşteaptă!”. Vieţuitori ai unui timp idolatru, visăm la un tătuc autoritar, odată cu evocarea hilară a legendarului “Galibardi”, cel care “a băgat în răcori pe toţi împăraţii şi pe Papa de la Roma”.
Jocul cu eleganţă de salon
“Conul Leonida…” este, în viziunea atroce a lui Silviu Purcărete, un spectacol despre fandacsia ucigaşă a unui popor ipohondru. Montarea are un final tragicomic: servitoarea Safta moare rănită de “reacţiunea” chefliilor care petrec de Lăsata Secului trăgând cu pistoale. Pariul lui Purcărete a fost transformarea acestei farse într-un act, care nu ar dura mai mult de douăzeci de minute, într-un spectcaol pentru mileniul III. Regizorul, cu o imaginaţie ludică fără frâne, întoarce textul pe faţă şi pe dos, cultivând un joc savant al surprizei. Reia partitura celor doi ipohondri, inversând rolurile: Leonida – Mihuţ, Efimiţa – Rebengiuc, fără travesti. Cele două secvenţe sunt unite de servitoarea Safta (Florentina Ţilea / Cătălina Sima) în ipostază de cântăreaţă de cabaret, care va susţine cu aplomb un intermezzo muzical despre fandacsie, acompaniată la pian (Mihai Murariu / Mihai Măniceanu).
Catalizator inspirat, scenograful Dragoş Buhagiar imaginează o casă mişcătoare, cu paturi pe verticală, o casă ce crapă la final, asediată de nebunia lumii din afară. Starea de iluzie – deziluzie a eroilor este sugerată plastic şi de costume, amestec de opulenţă (rochie de seară, frac şi papion) şi pauperitatea cămăşilor de noapte din intimitatea domestică a cuplului.
Mariana Mihuţ şi Victor Rebengiuc, doi monştri sacri ai scenei
Dincolo de “invenţiile” excentrice regizorale şi scenografice, creatorii au înţeles că miza textului stă în interpretare. Regizorul declară despre montarea acestei opere de patriomoniu: “Să ne imaginăm o piesă muzicală celebră. Nu te mai interesează bucata în sine, ci te interesează interpretarea. Or, titlul spectacolului ar trebui să fie: Mariana Mihuţ şi Victor Rebengiuc interpretează Conul Leonida…”. O alegere de maestru. Un cuplu care atrage, fascinează publicul. Doi mari actori care au strălucit în Caragiale prin creaţii antologice pe scenă, într-“O scrisoare pierdută” (regia Liviu Ciulei), şi pe ecran, în “De ce trag clopotele, Mitică?” (regia Lucian Pintilie). “Conul Leonida…” este, pentru Mariana Mihuţ şi Victor Rebengiuc, o împlinire de har şi experienţă. Balansează între graţios şi grotesc, delirează cu haz molipsitor, suferă credibil într-un soi de complicitate cu ei înşişi şi cu noi. Participăm cuceriţi la arii de virtuozitate, care excelează prin simplitate şi adevăr omenesc. Un model de rigoare şi vigoare, o montare şcoală pentru maeştri şi discipoli deopotrivă. O creaţie în care arta cuplului regal Mariana Mihuţ – Victor Rebengiuc purifică şi înnobilează universul Caragiale. Răul şi urâtul capătă poezie şi mister teatral. Un “spectacol- locomotivă” pe care vi-l recomandăm.
Ludmila Patlanjoglu
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.