ULTIMA ORA
Previous Pause Next
 
Home » Arte & Popcult » „Curajul mi se pare întotdeauna rentabil!“

„Curajul mi se pare întotdeauna rentabil!“

23 Apr 2008 | 0 comentarii | 1490 vizualizari
Rating:
8 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
De curând, a sosit la Sibiu, pentru inaugurarea Expoziţiei Behind the Face, arhitecta Doina Talmann, deţinătoarea Galeriei KunstArt din Bochum. Ne-a dezvăluit, cu acest prilej, o parte dintre proiectele sale. Lumina ei interioară şi echilibrul care i se citesc pe chip sunt rezultatul unei permanente căutări spirituale.
 
Doina Talmann
Viaţa nu este o autostradă, ci un drum cu multe ocolişuri, cu bifurcări neprevăzute, cu gropi… Cum a fost această cursă pentru dumneavoastră?
Am plecat din ţară din 1980, am trăit ani întregi între muţenie şi urale. Mi-am pus adesea întrebarea, în acea perioadă, cum să te laşi dus de val, să ieşi la mal şi să te scuturi, fără să rămâi marcat? Destinul îl urmezi. Am început Facultatea de Arhitectură la Bucureşti şi am terminat-o la Dortmund.

Am plecat împreună cu soţul meu. Am doi copii, care sunt născuţi în Germania, dar vorbesc perfect româneşte. Noi, românii răspândiţi în lumea asta mare, avem poate o simţire mai acută a identităţii noastre. Este uneori o rană sfâşietoare, alteori o frumuseţe dumnezeiască, mereu o nemuritoare speranţă.

Până la o anumită vârstă mi-am urmat profesia de arhitect şi, apoi, m-am hotărât să mă dedic unui domeniu care îmi face plăcere: am deschis, în Bochum, oraşul în care locuiesc de 28 de ani, o galerie de artă. Ea este acum meseria mea născută dintr-un hobby. Mi-a plăcut întotdeauna arta, de altfel şi pictez.

Cred că a fi galerist este mai mult decât o profesie, este o menire.
O galerie favorizează meditaţia, dialogul cu opera, trăirea timpului decupat cultural, spiritualizat. În biografia unui om se amestecă nu doar întâmplările vieţii sale personale. Se regăsesc şi experienţele lumii în care trăieşte, dramele, eşecurile, victoriile.

Galeria, care se numeşte KunstART, este deschisă artei contemporane şi prezintă artişti din toată lumea. Am invitat şi artişti români, atât din ţară, cât şi din diaspora. Arta contemporană are foarte multe tendinţe şi încerc să le abordez pe toate. În plus, galeria este o întreprindere comercială; trebuie să plătesc lunar chiria, sunt şi alte cheltuieli.

O am în parteneriat cu un remarcabil om de afaceri, Günter Strunck. Mă bucur dacă pot să promovez arta românească şi să aduc şi în ţară diferite expoziţii din Germania. Liviana Dan, curatoarea Galeriei de Artă Contemporană a Muzeului Brukenthal, m-a invitat la Sibiu cu o expoziţie, „Behind the Face“, ce a fost vernisată în 19 aprilie, cu lucrări semnate de doi pictori tineri, exotici, coreanca Na Young Lee şi chinezul Zhang Qiwei.

Amândoi şi-au făcut studiile în ţările lor, ea, la Busan, el, la Shanghai şi după aceea au primit o bursă în Germania, la Academia de Artă din Münster. Acolo i-am cunoscut şi am început să-i promovez pe plan internaţional. În august, vor fi prezenţi la Viena, la Muzeul MOYA.

Amândoi sunt interesaţi de o temă care îmi place foarte mult, emigrarea, impactul cultural cu un alt continent. Întrebările pe care şi le pun ei sunt întrebări universale: de unde vin, încotro mă duc, care e locul meu în lumea asta?

Şi cum răspund cei doi artişti la aceste întrebări?
Fiecare în felul său, desigur, dar folosind acelaşi limbaj plastic. Realizează portrete foarte mari, într-un stil realist-fotografic, rupând iluzia hiperrealistă, printr-un duct pictural vizibil. Na Young Lee are răspunsuri foarte interiorizate, pe când Zhang Qiwei este extrovertit, căutând răspunsurile în ceilalţi.

Este extrem de interesant să observi abordări atât de diferite. Am adus această expoziţie în România tocmai pentru a prezenta ceva care, momentan, este foarte „en vogue“ în Occident, unde arta asiatică deja cunoaşte un boom. Este o lume puţin cunoscută, care deschide noi perspective. Creatorii asiatici stăpânesc perfect limbajul artistic. Asta îi apropie într-un fel de cei din România.

Ce colaborări mai aveţi în România?
Am început o colaborare cu Galeria Anaid Art din Bucureşti, a cărei curatoare, Diana Dochia, promovează artişti tineri. Ea va găzdui o pictoriţă de origine română, stabilită în Germania, absolventă a Academiei de Artă din Münster: Alexandra Medilanski. I-am invitat pentru festivalul din toamnă pe plasticienii Sorin Tara şi pe Alexandru Rădvan.

Aveţi proiecte şi cu alte instituţii culturale din România?
Galeria este extrem de activă pe plan artistic şi, în afară de activitatea expoziţională, am înfiinţat o fundaţie culturală, „Danubium“, cu scopul de a crea o punte între cultura română şi cea germană. Este un nume simbolic.

Asociaţia nu se adresează numai românilor din diaspora, ci şi publicului german, care ştie destul de puţin despre România – de multe ori, văzând-o într-o lumină neadecvată. „Danubium“ a participat la concursul de proiecte „Cantemir“ al ICR şi, cu mare bucurie, am aflat că am primit finanţarea pentru organizarea unui festival românesc în bazinul Ruhr-ului, care se va desfăşura anual.

Vom avea, printre altele, o seară literară cu Mircea Cărtărescu, autorul trilogiei „Orbitor“. Presa germană îl numeşte „Marcel Proust de la bloc“. Va fi şi un concert, cu soprana Leontina Văduva şi cu tânărul George Petean, solist la Opera din Hamburg, la Ateneul Thurmer, inaugurat în 1834. În 2010, bazinul Ruhr-ului, prin reprezentatul său, oraşul Essen, va fi Capitală Culturală Europeană.

În Germania, care este o ţară federală, există o reală politică protecţionistă faţă de artist? Pot trăi aceştia din creaţia lor?
În primul rând, statul este cel care sprijină cultura. Există şi susţinători particulari, dar nu atât de mulţi precum în America. Se formează astfel o reţea combinată, de stat şi particulară.

Şi, totuşi, marea parte a artiştilor plastici nu trăiesc din propria creaţie. Venitul mediu al artiştilor este de 13.000 de euro pe an, iar venitul mediu pe economie este de 35.000. Le sfătuiesc pe tinerele artiste care expun la mine, chiar că este împotriva emancipării: „Luaţi-vă un bărbat doctor, inginer sau avocat şi aveţi toate şansele să vă desfăşuraţi cariera şi să aveţi succes!“.

Desigur, ca să conduci o galerie de artă îţi trebuie şi aptitudini manageriale. Cum reuşiţi să vă atrageţi publicul?
Curajul mi se pare întotdeauna rentabil! Trecând pragul galeriei, oamenii îşi fac timp să stea mai mult, iar eu încerc să le ofer clipe de desfătare. Galeristul de vocaţie percepe imediatul din proximitatea unui sens şi nu din aceea a unei stricte impresii. Arta are o valoare imaterială.

Se adresează visurilor. Există două categorii mari de cumpărători: colecţionarii, care sunt dispuşi să plătească o anumită sumă pentru lucrarea pe care o doresc, şi clienţii ocazionali, care nu-şi permit chiar o colecţie. Preţul este dat nu numai de valoarea lucrărilor, ci şi de tendinţele pieţei în momentul respectiv.

Oricum, pentru a avea o galerie, ai nevoie de experţi acreditaţi, care stabilesc o grilă de evaluare competentă. Am înţeles că la un colocviu de la Bucureşti, „Artistul şi piaţa de artă“, la care au participat mai mulţi „commissaires priseurs“ din Europa, Jan De Maare, directorul Centrului de Documentare al Patrimoniului Flamand, afirma că, în România, multe dintre lucrările vândute la licitaţie, cât şi dintre cele care se află în galerii sunt falsuri.

Mai mult decât oricând, s-ar părea că arta depăşeşte graniţele.
Este şi una dintre caracteristicile galeriei mele, chiar dacă nu mi-am propus-o de la început. Dar, mai târziu, prin relaţiile mele de emigrant, am adus în expoziţie lucrări din toată lumea . La ora actuală, expun artişti din 10 ţări: Oman, India, Spania, Olanda, Franţa... Am promovat sticla din România.

L-am adus pe Mihai Ţopescu de la Târgu-Jiu, iar comentariile presei au fost excelente. Tribunalul, care i-a achiziţionat o mare lucrare, a considerat că este una dintre cele mai frumoase expoziţii. Sper şi într-o colaborare cu Ion Nemţoi. De aici s-au deschis şi alte căi. Am luat legătura cu un muzeu de sticlă de la Reinbach şi vom organiza acolo o expoziţie, pe care o dorim itinerantă. Oricum, lucrul cu artiştii este cea mai frumoasă muncă pe care şi-o poate dori oricine.

Noi venim din tradiţia unei arhitecturi intimiste. Nu putem să ne luăm la întrecere nici cu zgârie-norii, nici cu imensele catedrale. Cum priviţi, cu ochiul dumneavoastră de specialist, arhitectura actuală a Bucureştiului?
Am observat multe clădiri noi, cu beton şi sticlă, în centrul oraşului, care sunt de obicei bănci sau hoteluri, construite în ceea ce am putea numi stilul internaţional. Dar, parcă, nu se integrează centrului istoric. La Paris, Roma sau în alte capitale, aceste clădiri apar, de obicei, la marginea oraşelor.

Bucureştiul are un patrimoniu de clădiri foarte interesant şi, din păcate, românii, ca indivizi, au tendinţa de a risipi o moştenire, fie ea materială sau spirituală. Aceste clădiri de patrimoniu trebuie păstrate, restaurate. Bineînţeles că nu trebuie plasaţi zgârie-nori în centrul istoric, aşa cum am văzut alături de Catedrala ,,Sf. Iosif’’, de exemplu.

Există suficiente clădiri, construite sub regimul trecut, care nu au nici o valoare arhitectonică şi nici sub raportul materialelor de construcţie, care ar putea fi demolate şi înlocuite cu clădiri moderne, ca la Shanghai sau la Berlin. Dar, păstrând identitatea clădirilor vechi. Oraşul este un organism viu.

Cred că României îi lipseşte acum o strategie culturală coerentă şi asumarea unei politici de protejare a patrimoniului. Caracterul oraşului de astăzi este şi trebuie să fie diferit de oraşul istoric.
 
 
Cotidianul.ro va recomanda portalul MONEY.ro si MONEY WEB TV.
 
Abonare Newsletter
 
 
 

0 comentarii

 
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
Citeste si:
Video News Network
 
 
 
 
 
 
ARTE & POPCULT

“Un fel de Peter Pan al filmului românesc”

20 Noi 2009 Doinel Tronaru | 0 comentarii
Unul dintre cei mai originali şi esteţi cineaşti români, cu o operă prolifică şi inegală, de un mare rafinament, Iulian Mihu, este readus în atenţia publicului printr-un film documentar, care are premiera luni seară.

“Kraftwerkul francezilor”, Air, concertează pentru prima oară în România (video)

20 Noi 2009 Victor Popescu | 0 comentarii
Duoul parizian de muzică electro va cânta la Sala Polivalentă pe 11 februarie 2010.

Dickens reloaded în 3D

19 Noi 2009 | 0 comentarii
Filmul “Poveste de Crăciun” (“Disney’s A Christmas Carol”), care a avut premiera pe 3 noiembrie, rămâne fidel nuvelei lui Dickens din 1843 în structură, stil şi limba vorbită, dar aduce cea mai modernă cinematografie digitală (3D şi IMAX 3D) pe marile ecrane. Acest melanj este în acelaşi timp punctul forte şi punctul slab al filmului care continuă să ruleze cu succes.

Spiritul francez filtrat prin sensibilitatea românească

19 Noi 2009 Magdalena Popa Buluc | 0 comentarii
La Muzeul Naţional de Artă al României nu pierdeţi o magnifică expoziţie, intitulată „Călătorie în Bretania”, pe urmele artiştilor francezi şi români inspiraţi de lumea bretonă, de vechile oraşe medievale, de tradiţiile şi de bogăţia culturii populare, de peisajul grandios şi sălbatic, de fizionomiile aspre ale locuitorilor.

Hilda Peter: „Acum încep să primesc complimente şi pentru rolurile din teatru“

19 Noi 2009 Gabriela Lupu | 2 comentarii
Pentru a face un interviu cu Hilda Peter, interpreta rolului Katalin Varga din pelicula cu acelaşi nume, actriţă nominalizată la Premiul pentru Cel mai promiţător debut la „British Independent Film Awards“, m-am deplasat până la gară. Nu ca să iau trenul spre Cluj, unde lucrează şi locuieşte actriţa, ci ca să bem împreună o cafea cu vreo câteva ore înainte de plecarea ei spre casă. Discuţia noastră a fost atât de intensă încât relaţia ziarist-intervievat s-a diluat foarte repede şi am sfârşit prin a o conduce la tren de parcă eram prietene de când lumea.
 
CELE MAI
 
 

Spatiile publicitare F5 sunt administrate de