Cursă TAROM interceptată de avioanele militare ale Ungariei

Update: „Din cauza nerealizării comunicării între sol, în spaţiul aerian al Ungariei, şi aeronava TAROM, care efectua zborul Munchen Sibiu Bucureşti (ROT 316), autorităţile din acest stat au decis ridicarea unui avion militar pentru escortă. Comandantul aeronavei TAROM a fost recepţionat atât de alte staţii de la sol (din alte state), cât şi de către pilotul militar”, spun oficialii TAROM, potrivit Agerpres.

Potrivit acestora, având în vedere reglementările internaţionale în vigoare, autorităţile ungare au decis ridicarea acestui avion pentru realizarea unui control vizual cu piloţii TAROM, după care avionul militar s-a întors la bază.

„Pasagerii TAROM nu au fost niciun moment în pericol, fiind o procedură standard. Cauza nerealizării comunicaţiei dintre aeronava şi sol se investighează în acest moment, atât de autorităţile din România, cât şi din Ungaria”, se mai arată în răspunsul operatorului aerian.

Avioane militare ungare au fost ridicate vineri de la sol pentru a intercepta un avion de pasageri care intrase în spațiul aerian al Ungariei fără a anunța acest lucru în prealabil, a declarat Ministerul Apărării ungar, citat de MTI, scrie AGERPRES.

Avionul de pasageri, un model Boeing-737, efectua un zbor de la Munchen (Germania) către Sibiu (România). El a intrat în spațiul aerian ungar vineri la ora locală 11:18 (09:18 GMT) menținându-și culoarul de zbor, dar nu a reușit să stabilească legătura cu controlul de trafic aerian civil din Ungaria.

La scurt timp, Centrul pentru operațiuni aeriene combinate al NATO a alertat avioanele militare Gripen (de producție suedeză) din cadrul forțelor armate ungare, care au identificat avionul și l-au escortat până la frontiera ungaro-română.

În urma interceptării sale de către avioanele militare ungare, aparatul Boeing-737 a stabilit contactul cu controlul de trafic aerian la ora locală 11:36 (09:36 GMT), a adăugat ministerul citat.

Potrivit informațiilor de pe site-ul Flightradar24.com, zborul Munchen-Sibiu era operat de compania română de transport aerian TAROM.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.