Curse aeriene anulate

Update: Compania de stat Tarom a anulat miercuri şase zboruri pe aeroportul Henri Coandă din cauza vremii, iar pasagerii urmează a fi îmbarcaţi tot miercuri pe alte curse către aceleaşi destinaţii, a anunţat miercuri Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB).

Tarom a anulat trei curse dus-întors între aeroportul Henri Coandă din Otopeni şi Chişinău, Timişoara şi Cluj-Napoca.

”Din cauza condiţiilor meteo, compania Tarom a anulat cursele 201/202 Bucureşti – Chişinău – Bucureşti, 603/604 Bucureşti – Timişoara – Bucureşti şi 643/644 Bucureşti – Cluj Napoca – Bucureşti, pasagerii urmând să fie îmbarcaţi tot astăzi pe următoarele curse către aceleaşi destinaţii”, a precizat CNAB, într-un comunicat.

La ora 12, pe aeroportul Henri Coandă, se aterizează şi se decolează în deplină siguranţă, potrivit CNAB. Unele zboruri înregistrează întârzieri la decolare, determinate de necesitatea degivrării aeronavelor.

Potrivit informaţiilor publicate pe site-ul CNAB, o cursă Tarom către Londra, care trebuia să decoleze la ora 12.30, are o întârziere de o oră.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Rares Constantinescu 2670 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.