Curtea de Apel Cluj, decizie în cazul primarului Cherecheş

Primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, rămâne în arest, potrivit deciziei Curţii de Apel Cluj, care a respins contestaţia formulată de acesta împotriva deciziei judecătorului de drepturi şi libertăţi al Tribunalului Cluj privind arestarea preventivă. Decizia este defintivă.

Totodată, instanţa Curţii de Apel Cluj l-a obligat pe Cătălin Cherecheş la plata cheltuielilor judiciare de 200 de lei.

Acuzat de luare de mită în formă continuată, Cherecheş a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, săptămâna trecută.

Potrivit DNA, Cherecheş i-a oferit unei persoane o funcţie la clubul sportiv Fotbal Club Municipal Baia Mare (FCM Baia Mare) şi i-a promis acesteia sprijin financiar, atât pentru achitarea datoriilor clubului de fotbal, cât şi pentru continuarea în bune condiţii a activităţii clubului, cu condiţia ca o parte din banii primiţi de club să-i fie remişi edilului. În baza acestei înţelegeri, în perioada martie – august 2015, primarul din Baia Mare a solicitat şi primit 70.000 de lei, în mai multe rânduri, direct sau prin intermediar.

„De asemenea, în perioada imediat următoare, inculpatul Cherecheş Cătălin, pentru a propune Consiliului Local al municipiului Baia Marea susţinerea financiară a clubului de fotbal cu suma de 1.000.000 lei/1.200.000 lei, a pretins denunţătorului să cesioneze pe numele unei anumite persoane o societate comercială. La data de 14 aprilie 2016, pentru o altă tranşă de bani, în acelaşi cuantum, edilul i-a solicitat denunţătorului suma de 400.000 de lei, bani ce reprezentau mai mult de jumătate din sponsorizarea pe care o firmă o făcuse anterior clubului. În legătură cu remiterea sumei de bani pretinse, la data de 22 aprilie 2016, inculpatul Cherecheş Cătălin i-a transmis denunţătorului să nu scoată din bancă decât sume cuprinse între 10.000 şi 30.000 lei, lucru cu care acesta din urmă s-a conformat”, arăta DNA.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.