Curtea Supremă din Marea Britanie s-a pronunţat cu privire la Brexit

Update: Curtea Supremă a Marii Britanii a decis că Guvernul trebuie să ceară acordul Parlamentului în cazul invocării Articolului 50 din Tratatul de la Lisabona în cazul ieșirii din Uniunea Europeană.

De asemenea, Curtea Supremă a decis că guvernele Scoției și Irlandei de Nord nu trebuie să își dea consimțământul în cazul demarării Brexitului.

Premierul britanic Theresa May va afla marți dacă va trebuie să se supună voinței Parlamentului în cazul declanșării procedurii de ieșire a Marii Britanii din Uniunea Europeană, scrie Reuters, potrivit Agerpres

Curtea Supremă va anunța la ora 11.30 ora României dacă May poate folosi puterea executivă pentru a invoca Articolul 50 din Tratatul de la Lisabona pentru a declanșa negocierile de doi pentru Brexit.

Criticii, sprijiniți mai ales de guvernul scoțian, spun că principiile pe care se bazează constituția nescrisă a Marii Britanii o obligă pe May să supună votului Parlamentului decizia de a invoca Articolul 50.

Înalta Curte de la Londra a decis că Parlamentul este factorul decident, însă guvernul a făcut apel la Curtea Supremă. Dacă May câștigă, negocierile pentru Brexit ar trebui să înceapă până la sfârșitul lui martie. Însă dacă pierde, va avea nevoie de sprijinul parlamentului pentru a duce mai departe procesul de ieșire din UE, ceea ce ar deschide ușa și criticilor parlamentarilor.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.