„Cuscrii”, „America venim!” şi „Despre oameni şi melci”, printre filmele proiectate la Sinaia în acest weekend

Vineri, 31 iulie, se dă startul celei de-a VII-a ediţii a festivalului FILM 4 FUN, care va avea loc în perioada 31 iulie – 2 august la Sinaia, în Casino şi în Parcul Dimitrie Ghica.

Timp de 3 zile, Sinaia se transformă într-un centru al culturii româneşti. Scopul declarat al Festivalului Film 4 Fun este promovarea filmului românesc şi a noilor generaţii de cineaşti, în încercarea de a readuce publicul în sălile de cinema.

Secvenţă din pelicula Cuscrii

Gazda evenimentului va fi actriţa Manuela Hărăbor. Film 4 Fun va găzdui o serie de spectacole de teatru şi proiecţii de film gratuite pentru locuitorii din Sinaia şi turiştii din zonă.

Printre acestea, spectacolul de teatru Conu Leonida faţă cu reacţiunea în regia Bogdanei Darie, cu Cristian Creţu, Andrei Ciopec şi Cozmin Dinu, şi spectacolul de marionete pentru copii Cei trei purceluşi, prezentat de compania de teatru Hai-Hui.

Laura Baron, preşedintele festivalului, declară: “Într-o lume plină de conflicte, noi am ales să ne amuzăm. Am ales pentru cele 3 zile la Sinaia filme de comedie care au rulat în cinematografele din România şi care au avut succes la public. Cuscrii, America venim! şi Despre oameni şi melci sunt trei filme româneşti care conving publicul şi îl apropie de sala de cinema. De asemenea, am ales o serie de scurtmetraje precum Mâine, Bach, primul film 3D din România, Dopul scuză mijloacele, Brigada Neagră sau De ce au dispărut dinozaurii?, filme pe care spectatorii din Sinaia ar trebui să le vadă”.

Ca şi anul trecut, Film 4 Fun propune un concurs de scurtmetraje realizate cu telefonul mobil. Durata maximă a filmelor este de 3 minute, iar tema abordată în acest an este Sinaia – the best place to spend your summer.

La cea de-a VII-a ediţie, Trofeul Film 4 Fun va fi înmânat actriţei Rodica Popescu Bitănescu, care a încântat publicul ani la rând cu comedii savuroase.

Prezenţi în acest an în cadrul evenimentului, alături de gazda festivalului Manuela Hărăbor, vor fi şi invitaţi speciali, precum Florin Zamfirescu, Magda Catone, Alexandru Bindea, Sandu Gruia, Gabriel Spahiu, Ruxandra Enescu, Bianca Brad, Oana Sârbu, Viorel Păunescu si alţii.

FILM 4 FUN este organizat de Fundaţia CINEREMEMBER în parteneriat cu Primăria Sinaia.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.