Cutremurul din Nepal, mai puternic decât bomba de la Hiroshima

Cutremurul care a devastat Nepalul luna trecută a eliberat o energie care a avut de 700 de ori puterea bombei lansate de Statele Unite la Hiroshima, a declarat Efthimios Lekkas, profesor de geologie la Universitatea din Atena, un expert în cutremure şi dezastre naturale, conform Euronews, transmite Mediafax în pagina electronică.

Lekkas, care a petrecut împreună cu echipa sa cinci zile în Nepal după cutremur, a vorbit despre „distrugerea absolută” pe care a constatat-o în capitala Kathmandu. „Totul s-a surpat în cartierele din întreaga capitală. Imediat ce am sosit, echipele de salvare şi-au început intervenţia”, declară el. Acesta are o uriaşă experienţă pe teren. El a fost implicat în eforturile de după tsunamiul din Thailanda, în 2004, şi cutremurul din Haiti, în 2010. În Nepal, echipa sa a oferit consiliere cu privire la cele mai bune modalităţi de susţinere a clădirilor avariate, pentru a împiedica ruinele să se surpe.

Expertul grec a declarat că el se aşteaptă la alt „cutremur mare” în lunile viitoare.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.