Constructorul francez Renault va deschide joi fabrica sa din Africa. Un moment special pentru francezi şi, mai ales, pentru români.
Renault va inaugura oficial joi uzina de la Tanger, din Maroc, a doua fabrică a grupului în care constructorul francez va continua producţia modelelor low-cost alături de cea de la Piteşti, în această parte a lumii. Şi pentru francezi, şi pentru români, momentul este extrem de important.
Renault face această mişcare în plină dezbatere asupra reindustrializării Franţei (mare parte din producţia companiei a fost delocalizată, iar Renault este adesea atacată pentru asta), iar sindicaliştii de tem că maşinile low-cost africane vor fi vândute inclusiv pe piaţa europeană, ceea ce le-ar putea lua pâinea de la gură.
Pentru noi, este important pentru că fabrica francezilor de la Piteşti a pierdut monopolul mărcii Dacia: pentru prima data în istorie, Dacia se va fabrica, sub acest nume, şi în afara României. La Tanger, în Maroc. Iar uzina africană va face tot maşini low-cost, la fel ca cea românească.





![[DA]](/images/plus.png)
![[NU]](/images/minus.png)


