Dacian Cioloş: O cooperare cu Polonia în domeniul agricol ar fi foarte utilă

Comisarul european pentru Agricultură Dacian Cioloș a apreciat joi seară, într-o emisiune la Realitatea TV, că „o cooperare cu Polonia în domeniul agricol ar fi foarte utilă” pentru România.

Întrebat ce ţară din Europa o consideră un model pentru România, Cioloş a răspuns: „Înainte de a ne uita spre orice altă ţară, cred că e important să ne uităm spre noi înşine şi să abordăm lucrurile cu mai multă încredere şi cu mai puţine complexe. Este foarte important să ne uităm noi, în primul rând, la resursele noastre şi la ce avem de făcut. După ce ne-am clarificat lucrurile acasă, cred eu că o cooperare cu Polonia, de exemplu, ar fi foarte utilă. Nu numai că România şi Polonia au interese comune în UE, inclusiv în politica agricolă comună, dar şi pentru că Polonia e unul dintre statele membre care a reuşit să folosească foarte bine oportunitatea asta de a fi stat membru în UE”.

„Una dintre ultimele propuneri legislative pe care am făcut-o în acest an, şi care a fost şi adoptată, a fost triplarea bugetului european pentru promovarea produselor agroalimentare pe piaţa europeană şi, mai ales, pe piaţa internaţională. Promovarea se face mai ales pentru produsele de calitate”, a spus Cioloş la emisiunea „Jocuri de Putere” de la Realitatea TV.

Comisarul european pentru Agricultură a vorbit şi despre situaţia fondurilor pentru agricultură. „Dacă comparăm situaţia fondurilor pe agricultură cu fondurile structurale, evident că pe agricultură şi dezvoltare rurală absorbţia a mers mult mai bine”, a apreciat acesta.

„Dacă folosim măsurile pe care noi le-am introdus în aceşti ultimi ani de negociere în politica agricolă comună reformată, făcută şi după croiala specifică a României, se găsesc acolo foarte multe elemente care, dacă sunt aplicate, folosind fondurile pe care România le-a obţinut pentru următoarea perioadă bugetară, eu sunt convins că în câţiva ani de zile vor începe să se vadă rezultatele, inclusiv în farfuriile românilor. Nu-i suficient să producem în România ca să putem găsi produsele respective în România. Trebuie producătorii să se asocieze, să nu mai vândă la negru, să ieşim la lumină cu producţia. Producţia la negru nu ai cum să o vinzi în supermarket. Avem de lucru şi cu educarea consumatorului pentru că atunci când e în faţa raftului, într-un hipermarket, şi când poate să identifice un produs românesc, să îl cumpere şi să ştie şi de ce să îl cumpere, ce are în plus un produs românesc. Pentru toate lucrurile astea veţi găsi instrumete şi legislative şi bugetare în politica agricolă comună. Inclusiv pentru promovarea produselor româneşti pe piaţa europeană”, a mai spus Cioloş.



Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.