Dan Diaconescu, la locul lui

De data asta, doi dintr-un foc au plecat cu aceeaşi dubă şi după aceeaşi sentinţă. Dan Diaconescu, părintele haznalei televizate, urmat de Mitruş Gheza, unul dintre primii patroni ai presei de şantaj („Atac la Persoană”).

Dar nu părintele acesteia. Sorin Roşca Stănescu, cel care a brevetat ziarul pentru strânsul cu uşa, n-o duce nici el mai bine, deşi a scăpat din nenumărate cazuri de acest fel şi a încurcat-o într-o speculaţie naivă cu acţiuni de la Dinu Patriciu. Până la urmă, presa românească, şifonată ca hainele vechi şi murdare, se scutură (sau este curăţată) de personajele sale proverbiale. Mă tem însă că operaţiunea se desfăşoară prea târziu. Vulgaritatea dezbaterilor din televiziuni acoperă aproape toate programele şi nu este decât o generalizare a talk show-urilor lui Dan Diaconescu de la OTV. Înghesuiala de jurnalişti de pripas nu este nici ea decât generalizarea aproape sadică a păreriştilor de la OTV. Şi crainicele au ajuns să te omoare cu părerile lor, şi fetele de la meteo au nerv politic, şi cameramanii scriu editoriale vorbite pe fundalul dezbaterilor. Ce să mai vorbim de sindicalistul de la poliţie sau de analiza politică a preşedintelui Asociaţiei de cârnăţari bio? Ce mai, din Cişmigiu, trecând pe la Grigore Cartianu şi pe la Zeiceasca, până în conferinţele de presă ale miniştrilor sau până în Parlament se întinde acelaşi talk show ostentativ şi flecar în care orice idee moare în următoarele cinci minute.

Ce a inventat Dan Diaconescu, idolul sfertodocţilor care n-au izbutit în nici un domeniu şi pe care abia acum judecătorii îl trimit la locul său binemeritat? Vorbăria de pişicher împachetată în interese meschine. Şi invitatul jecmănit în funcţie de gravitatea situaţiei în care se află. Cam ce au inventat fraţii şi verii Becali în fotbal a inventat Dan Diaconescu în televiziune. Sau cam ce a scos din pălărie Corneliu Vadim Tudor în 1990 ascos şi acest personaj grotesc pe micul ecran. Tot ce-i mai vulgar, tot ce-i dincolo de logică şi îngroapă până şi bruma de bun-simţ, orice nu se face şi nu se spune a fost transformat în produs mediatic. Mizeria, urâtul şi vulgarul au fost repetate cu vârf şi îndesat, până la ofensă publică. Orice loc nu putea fi nici privit şi nici arătat a fost transformat în spaţiu public. Haznaua-haznalelor a fost vărsată în centrul atenţiei şi împodobită ca un loc de joacă. Existenţa profesională a lui Dan Diaconescu rămâne o culpă greu de şters pentru toată comunitatea jurnalistică din România. Prestaţia la limită sau dincolo de limite a lui Dan Diaconescu şi a altora 4-5 ca el se constituie în dovada de necontesat a neputinţei comunităţii profesionale de a se autoreglementa. Şi în proba debilităţii statului român în materie de legiferat normele comportamentului pe scena publică. Dan Diaconescu este proba morţii profesionale a CNA. Ca şi Vadim, Dan Diaconescu a fost mai întâi o curiozitate. Apoi a devenit o practică. Şi după ce mulţi au deprins-o, inclusiv politicieni şi oameni de afaceri, a căpătat trăsături de stil. Când stilul vulgar a ajuns la o utilizare copleşitoare, a devenit ideologie de partid. Câte zoaie a vărsat OTV-ul în tranziţia românească numai Vadim a mai izbutit. Dar în loc să ne vindecăm de această vulgaritate fără noimă, iaca am reuşit să o întindem peste tot. În ziare, în televiziuni, în discursurile parlamentarilor. Cum să ne mai întoarcem la vorbirea îngrijită şi la bunul-simţ când şi vatmanul de tramvai se crede îndreptăţit să o ardă mai greţos ca Vadim şi mai şmecher decât Dan Diaconescu!? Când vagonul îi sare de pe linie, el se pretinde primul mare patriot şi iubitor de ţară!

Ieşirea din scenă a caricaturalului personaj mediatic şi politic (şi netaxat om de afaceri) poate fi socotită o victorie în tentativa de a curăţa piaţa publică. Traian Băsescu şi toţi cei care s-au folosit de Dan Diaconescu în diverse situaţii de campanie electorală sau în diverse dispute publice au de ce să roşească. O parte din superficialitatea lor sau chiar din viaţa lor mizeră îl urmează pe Dan Diaconescu la mititica.

Spiritul OTV trebuie trimis într-o detenţie fără sfârşit!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.