Dan Șova, încă un dosar penal

Procurorii au dispus efectuarea urmăririi penale față de senatorul Dan Șova, într-un al treilea dosar.

Senatorul este urmărit penal de DNA pentru două infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine pentru altul un folos necuvenit.

În acest nou dosar sunt cercetați și Mihai Bălan, director general al CET Govora și Constantin Lăpădat, director economic în cadrul SC CET Govora.

Potrivit DNA, în perioada 2006 – 2008, Șova i-a determinat pe Bălan Mihai – director general și Lepădat Constantin – director economic în cadrul SC CET Govora să încheie două contracte de asistență juridică în termenii impuși de el, cu încălcarea atribuțiilor de serviciu, respectiv a prevederilor legale în vigoare, la acea dată, cu privire la achizițiile publice.

Procurorii susțin că prin aceste activități a fost cauzat un prejudiciu SC CET Govora SA în valoare de peste 667.000 euro și peste 1,8 milioane lei.

Comunicatul DNA

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus efectuarea urmăririi penale față de:
ȘOVA DAN-COMAN, senator, la data faptelor reprezentant al Societății Civile de Avocați „Șova și Asociații”, pentru săvârșirea a două infracțiuni de complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine pentru altul un folos necuvenit,
BĂLAN MIHAI, director general al CET Govora, pentru săvârșirea a două infracțiuni de abuz în serviciu dacă a fost cauzat un folos pentru sine sau pentru altul,
LĂPĂDAT CONSTANTIN, director economic în cadrul SC CET GOVORA, pentru săvârșirea a două infracțiuni de abuz în serviciu dacă a fost cauzat un folos pentru sine sau pentru altul.

În ordonanța de efectuarea urmăririi penale se arată că există date și probe ce conturează următoarea stare de fapt:

În perioada 2006 – 2008, suspectul Șova Dan-Coman i-a determinat pe Bălan Mihai – director general și Lepădat Constantin – director economic în cadrul SC CET Govora să încheie două contracte de asistență juridică în termenii impuși de el, cu încălcarea atribuțiilor de serviciu, respectiv a prevederilor legale în vigoare, la acea dată, cu privire la achizițiile publice. Concret, la data de 01.03.2006 și 19.03.2008, SC CET Govora a încheiat cu Societatea Civilă de Avocați „Șova și Asociații” două contracte distincte de asistență juridică având ca obiect asistență juridică/consultare/reprezentare și plata unor onorarii de succes în valoare de 667.409,20 euro și respectiv de 1.822.928,24 lei. Cele doua contracte distincte au fost încheiate în condițiile în care SC CET Govora avea contract cadru de asistență juridică valabil, având același obiect, încheiat cu aceeași Societate Civilă de Avocați „Șova și Asociații”.

Prin aceste activități a fost cauzat un prejudiciu SC CET Govora SA în valoare în valoare de 667.409,20 euro și 1.822.928,24 lei și creat în mod injust un folos în patrimoniul Societății Civile de Avocați „Șova și Asociații”.

Suspecților li s-au adus la cunoștință calitățile procesuale și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.