Constantin, despre acuzația că e susținător al binomului

Copreşedintele ALDE Daniel Constantin a declarat duminică, într-o conferință, după ce i s-a retras sprijinul politic, că „a râs de acuzaţia lui Călin Popescu Tăriceanu potrivit căreia ar fi „un susţinător al binomului”, în condiţiile în care la şedinţa Biroului Politic Central erau doi şefi ai SIE, Cătălin Harnagea şi Teodor Meleşcanu.

„Chiar am râs de acest lucru pentru că în sală erau doi şefi ai SIE, domnul Harnagea (Cătălin Harnagea – n.r.) şi domnul Meleşcanu (Teodor Meleşcanu – n.r.). Şi l-am rugat pe domnul preşedinte Tăriceanu să se informeze pentru că are oameni apropiaţi cu care colaborează şi să se informeze mai bine. Este foarte uşor ca din înălţimea domniei sale să pună etichete care nu au nicio legătură cu realitatea”, a afirmat Daniel Constantin, întrebat cum comentează decalarația lui Tăriceanu, potrivit căreia este este „un susținător și un cântăreț pe față al sistemului și al binomului”.

Constantin a mai spus că nu este suficient ca „toată ziua să spui la televizor că te lupţi împotriva drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti”, fiind astfel un liberal autentic.

„Am încercat în această perioadă să demonstrez sau să mă impun pe zona profesională, să încerc să spun că în economie fără cel de-al doilea motor care se numeşte investiţii nu putem să mergem mai departe. Nu cred că este suficient ca toată ziua să spui la televizor că te lupţi împotriva drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti şi să spui în felul acesta că eşti liberal, încălcând tu însuţi principiul pe care îl anunţi”, a conchis copreşedintele ALDE.

„Mi-am făcut-o cu mâna mea pentru că, de-a lungul timpului, am acceptat ca domnul Tăriceanu să pună mai mulţi oameni, deşi statutul spunea că trebuie să fie paritate. Deci, pentru că am mers pe buna-credinţă a domniei sale. Din păcate, de doi ani de zile probabil că urmărea să ajungem în acest moment. După ce a intrat în casă, să ne scoată pe noi din casă”, a mai comentat acesta.

„Mi s-a reproşat în interiorul discuţiilor că m-am văzut şi că mă văd cu domnul Ponta şi le-am spus celor care au uitat că am o relaţie bună cu domnul Ponta care nu are nimic de-a face cu politica şi că, indiferent că nu mai ocupă funcţia de preşedinte al PSD sau prim-ministru, eu nu îmi schimb părerea aşa cum, din păcate, alţii au făcut-o”, a subliniat Daniel Constantin, reiterând că nu va demisiona din ALDE şi nu îşi va face alt proiect politic.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.