Dans-actori în pânze albe şi Mozart orientalul

Ieri seară, Opera Naţională din Bucureşti a fost gazda spectacolului „Mozart Steps” al Teatrului „Radu Stanca” din Sibiu, sosit la Bucureşti în cadrul Festivalului „Viaţa e frumoasă!”. Un spectacol de autor, marca Gigi Căciuleanu, care semnează coregrafia, banda sonoră, scenografia şi light designul.

Gigi Căciuleanu face şi cu această montare dovada calităţilor sale de „om-orchestră”. În întregul pe care dansul, muzica, decorul, incluzând aici şi costumele şi „accesoriile”, îl formează, fiecare componentă vizuală se topeşte în celelalte, păstrându-şi însă forţa proprie de sugestie.

Autorul spectacolului construieşte, pe o muzică pe cât de inedită, pe atât de copleşitoare, un „libret” sau, poate, mai bine spus, o piesă de teatru dansat, ce propune spectatorului, cu o remarcabilă economie de mijloace şi o dimensiune filosofică asumată, un parcurs al existenţei umane, al gesturilor fundamentale ale vieţii.

Acte de viaţă sugerate de pânzele albe

Pentru cei care nu au ascultat până acum muzica semnată de Hughes Courson şi Ahmed al Maghreby în albumele „Mozart l’Egyptien” şi “Mozart in Egypt”, din care Gigi Căciuleanu a realizat montajul muzical al spectacolului, combinarea structurilor sonore mozartiene, în care se pot recunoaşte orientalismul naiv, la modă în secolul al XVIII-lea, din “Rondo alla turca”, sau fragmente din “Răpirea din Serai”, aria lui Papageno sau cea a Reginei Nopţii, şi muzica magrebiană, cu linia ei melodică orizontală, cu instrumentele de suflat şi percuţie specifice, cu cântecele cu inflexiuni de doină sau de bocet venite din lumea Egiptului, părând uneori extrase din folclorul românesc, este uluitoare.

Ea “dictează” liniile dansului, colorează “paşii” interpreţilor, însoţeşte cele câteva momente pe care le-am numi impropriu solo-uri, apropie cuplurile, imprimă reunirea şi dispersarea dansatorilor. De fapt, teatrul core-grafic al lui Gigi Căciuleanu nu are solişti. Este o montare de echipă, în care gesturile, momentele core-grafice sunt perfect întreţesute, în care ideea este preluată, ca o temă cu variaţiuni, de grupurile de dansatori, într-o scriitură complexă sub aparenţa de simplitate. Fiecare mişcare, fiecare tablou este gândit la milimetru, fiecare scenă a întregului ansamblu de dansatori pare un comentariu al corului antic.

Concreteţea, nu o dată dramatică, a obiectelor

Performanţa actorilor sibieni, a dans-actorilor, cum îi numeşte Gigi Căciuleanu, este excepţională. Fără studii de specialitate, dansatorii dovedesc o supleţe, o intensitate expresivă a trupurilor, o ştiinţă a ruperilor de ritm şi o capacitate a înscrierii în ansamblu remarcabile. Cu atât mai important cu cât nu există “roluri” principale şi roluri secundare. Claritatea liniilor de forţă ale spectacolului, chiar în secvenţele aparent amorfe, nu este ultima dintre calităţile montării.

Veronica Arizancu, Florin Coşuleţ, Ali Deac, Diana Fufezan, Raluca Iani, Adrian Matioc, Adrian neacşu, Cătălin Pătru, Daniel Plieer, Iulia Maria Popa, Vlad Robaş, Marius Turdeanu, Ema Veţean, Liviu Vlad, Anca Pitaru, cărora li se alătură sudenţii Vlad Bacalu, Anton Balint, Cristina Blaga, Paul Bondane, Iulia Popa, Tudor Răileanu, Maria Soilică, Cristi Timbuş, Maria Tomoioagă şi Ana-Maria Vereş formează o trupă omogenă de dansatori, cu accente speciale pe performanţele Ralucăi Iani, Dianei Fufezan, ale lui Florin Coşuleţ sau Adrian Matioc.

Mişcarea se propagă de la un cuplu la altul a variaţiuni pe aceeaşi temă

Performanţa, dincolo de calităţile fiecărui actor, i se datorează desigur lui Gigi Căciuleanu, care mărturisea: “Cu actorii Teatrului «Radu Stanca» am lucrat la fel cum aş fi lucrat cu o companie compusă din dansatori profesionişti, de un foarte înalt nivel. Cu aceleaşi exigenţe şi din partea mea, dar şi faţă de aceştia. Nu am făcut nicio concesie de genul: «Ah, e un spectacol cu actori!»”.

Scenografia în alb şi negru, gândită de autorul spectacolului, adaugă un plus de rafinament şi o dimensiune abstractă, matematică, montării. Iar folosirea beţelor albe capătă o valoare sculpturală, provocând prin felul în care sunt ţinute şi mişcate construirea de planuri spaţiale, convergente sau divergente, în care se înscriu diferitele momente-sugestie ale spectacolului. Un fel signalectică în mişcare, ce trasează acţiuni şi stări de spirit, direcţii şi linii de forţă, amplificate de savanta orchestraţie luministică.

Stindarde ce invită la imaginaţie

De altfel, Gigi Căciuleanu declara: “Sursa primă de inspiraţie este vizualul, «necesitatea» imaginilor, fie ele imediat vizibile sau lăuntrice. În «Mozart Steps» am «pornit» mişcare, nu numai de la ideea coregrafică sau de la muzică, ambele abstracte, ci şi de la obiecte concrete care completează corpul şi transformă spaţiul, cum ar fi pânzele albe sau tijele de lemn alb. Simple la prima vedere, dar care reprezintă în acelaşi timp şi arhetipuri universale. Pânza poate fi cearceaf, linţoliu, scutec, stindard, «îmbrăcătoare» a goliciunii, a pudorii umane…”.

Pânzele albe creează, în egală măsură, cadrul unor acte de viaţă – dragoste, spălatul rufelor…- şi al revoltelor, al predării sau al victoriei, în cazul “bannerelor” pe care fiecare privitor este invitat să-şi imagineze orice text.

Un spectacol incandescent, aplaudat la final minute în şir. O altă creaţie a coregrafului Gigi Căciuleanu pentru care coregrafia este arhitectură în mişcare.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.