Dansul, un dialog cu lumina, cu sunetul şi culoarea

Ce este un dansator? Un mister de nepătruns. Dar dansul? Care este semnul său zodiacal, orientarea politică, religioasă şi sexuală? Proiectul „Dancers!” al americanului Bud Blumenthal încearcă să răspundă la aceste întrebări, în cadrul celei de a 16-a ediţii a Bienalei de Balet din Val-de-Marne, Franţa, care se desfăşoară până în 2 aprilie.

Un timp îndelungat, dansul contemporan a fost într-un anumit fel uitat. Astăzi, dansatorul face să se vorbească din nou despre el. Lui i se consacră studii sociologice, instalaţii, spectacole şi cărţi puse mereu sub întrebarea: „Cine eşti tu?”.

Scenă din T.R.A.S.H. de Paul Vanweert

50 de reprezentaţii vor fi susţinute de 25 de companii venite din 7 ţări: Bud Blumenthal, Christian şi François Ben Aïm, Carolyn Carlson, Camille Boitel, Compania Mossoux-Bonté, Tango Ostinato, Claire Jenny, Michel Caserta, Ludvig Daae, Stian Danielsen, Paco Dècina, Hervé Diasnas, Anthony Egéa, Jean Gaudin, Palle Granhoj, Ina Christel Johannessen, Thomas Lebrun, Wayne McGregor, Mourad Merzouki, Georges Momboye, Michèle Noiret, Pedro Pauwels, T.R.A.S.H, Peeping Tom, Mark Tompkins. În jurul spectacolelor au fost imaginate stagii, masterclass-uri şi ateliere menite să combine practicile, viziunile şi sensurile diferitelor maniere de a vedea şi de a trăi dansul.

Secvenţă din Blue Lady

De aceea, Carolyn Carlson a ales doi dansatori pentru „Blue Lady” încercând să răspundă faimoasei întrebări „Cine sunt oare?”. În soloul „I Reckon”, norvegianul Stian Danielsen evocă emoţiile unui bărbat care se descoperă pe sine şi acceptă provocarea dezvăluirii propriei persoane şi a lumii, mărturisită prin mici poveşti. Danezul Palle Granhoj a prezentat un autoportret dansat, iar Michèle Noiret se întreabă ce rol joacă hazardul pe parcursul vieţii, în baletul „Minutes opportunes”, care poate, la un moment dat, să bifurce existenţa. Aşa e dansul, gata întotdeauna să se uimească de propria esenţă!

Paco Decina a propus, în „Non Finito”, un dialog cu tradiţia operelor neterminate ale lui Michelangelo sau Rodin, care poartă în ele întrebări profunde privind originile şi destinul. Dar ce înseamnă în dans „Non Finito”? „Un loc în care forma îşi pierde contururile pentru a deveni un proces dinamic, în perpetuă mişcare”. Un splendid limbaj corporal reiese din coregrafiile lui Wayne McGregor.

Entity de Wayne McGregor

Desigur, dansul este în primul rând un dialog cu lumina, cu sunetul. Este adevărat că dansul înseamnă viaţă. Mark Tompkins a ajuns în Franţa în 1973, la doi ani după Carlson. Astăzi el răspunde jocului feminin-masculin, într-un balet alb şi negru, intitulat „Black’n’blues – A Minstrel Show”, referindu-se la un gen de spectacol inventat în secolul al XIX-lea în America, un fel de spectacol de variete, în care negrii interpretează personaje primitive şi urâte, fiind însă buni dansatori şi muzicieni. Din punct de vedere cultural, este un precursor al jazz-ului şi al „slapsticks”, acele comedii pline de violenţă, dar şi de pur rasism. Prin parodiile lor, americanii încercau să definească identitatea colectivă a negrilor.

Dans african

Dacă Tompkins spera să declanşeze râsul, acum se poate vorbi despre o interogaţie asupra raporturilor bărbat-femeie, stăpân-sclav, în care ridică probleme asupra categoriilor sociale şi a comportamentului lor, oarecum în maniera lui Brecht, dar în forma teatrului popular din secolul al XIX-lea. În epocă, un spectacol precum „Empreintes Massaï”, de George Momboye, creaţie realizată special pentru această Bienală, era de negândit. Coregraful este angajat în căutarea unei forme contemporane pentru dansurile tradiţionale din natala sa Coastă de Fildeş, cu participarea unor dansatori şi muzicieni Massaï. El informează asupra celui mai mitic, dar şi celui mai necunoscut popor african, punând întrebarea: „Massaï, cine sunteţi voi?”. În dansurile intitulate „Migrations”, Nicole Mossoux reuneşte dansatori, patinatori, selectaţi de la mai multe şcoli naţionale franceze, care au repetat de ora 11 seara până la 4 dimineaţa, atunci când patinoarul era liber. Ei trebuie să abordeze în spaţiul dansului problema migraţiei, a dezrădăcinării. O altă creaţie, un duo, „Băutoarele de cafea”, este semnată de Patrick Bonté, care reprezintă a doua axă a companiei Mossoux-Bonté, ce cultivă stiluri diferite.

Cea de a doua dimensiune este una burlescă

Eija-Liisa Ahtila în coregrafia semnată de Michele Noiret

Prima Bienală condusă de Daniel Favier s-a construit în jurul unei interogaţii profunde asupra fiinţei umane, prin intermediul spectacolelor şi al mişcării. În baletele prezentate acum se remarcă o tendinţă de la burlesc la absurd, de la grotesc la cădere şi zbor, la universul instabil, vertiginos şi ilar al lui Camille Boitel, din „L’Immediat”. Atunci când totul se dărâmă în jurul tău, nu-ţi rămâne decât să mergi înainte. Hervé Diasnas explorează de mult timp dansul aerian, împreună cu compania „Motus Modules”. Coregraful este un îndrăgostit de universul absurd. Este, de fapt, o întâlnire între Beckett, Chaplin, Kafka. Jean Gaudin creează un univers perfect suprarealist, prin întâlnirea artiştilor cu arta plastică, în care viaţa intră în decalaj cu ea însăşi, din cauza singurătăţii, în care cotidianul basculează în absurd. La această ediţie au fost propuse câteva stagii animate de Mark Tompkins, T.R.A.S.H., Mossoux-Bonté, Georges Momboye şi Hervé Diasnas.

Bienala din 2011 se întoarce către Europa cu varietatea ei estetică, cu numeroase creaţii în care dasul se îmbină cu muzica, cu circul, cu teatrul şi cu artele plastice, dând naştere unor formule noi, în locuri atipice. O viaţă intensă, fără moderaţie!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.