Date despre premierul Ungureanu, făcute publice la miezul nopţii (Video)

Celula românească a grupării Anonymous a anunţat că va publica un număr de dosare, obţinute în urma unui raid cibernetic, ce cuprind informaţii despre structurile de servicii secrete din România, informează ibtimes.co.uk, preluat de Antena 3.ro.

Acţiunea hackerilor ar face parte din Operaţiunea SnowMelt („Topirea zăpezii”), aceasta fiind anunţată printr-o declaraţie publicată pe site-ul Pastebin şi semnată AnonOpsRomania. Potrivit declaraţiei, informaţiile referitoare la serviciile secrete româneşti vor fi făcute publice la ora 00:00, ora României.
AnonOpsRomania precizează că acţiunea lor este o formă de protest faţă de actualul premier român, Mihai Răzvan Ungureanu, care a fost „spion şef” la Serviciul de Informaţii Externe (SIE).
 
„În această seară, la miezul nopţii, noi cei de la AnonOpsRomania, vom publica toate documentele deţinute de agenţiile de spionaj din această ţară; numere de telefon şi cam toate informaţiile de spionaj folositoare pe care am putut să ne punem mâinile noastre lipicioase“, se arată în declaraţia grupării de hackeri.
Potrivit acesteia, informaţiile ce vor fi publicate vor arăta de ce „România, în ultimii 20 de ani, a mers mereu la vale în ceea ce priveşte sistemul bancar, în întregime privatizat acum, şi ce are de-a face Israelul cu toate acestea.“

Grupul de hackeri promite să includă în informaţiile ce vor fi divulgate la miezul nopţii şi detalii despre actualul premier al României, Mihai Răzvan Ungureanu – „conturi bancare, sume de bani deţinute de acesta, numere de telefon, adrese, tranzacţii secrete şi implicările sale trecute în sfera politică.”

ULTIMA ORĂ: Datele promise nu sunt unele explozive. Deocamdată.

Presupusa „celulă” românească ANONYMOUS şi-a respectat termenul, însă dezvăluirile s-au dovedit a fi praf în ochii celor dornici de a afla informaţii picante despre noul premier, conform Realitatea.net. Numerele de telefon publicate sunt cele luate de pe site-urile guvernamentale, conturile se referă de fapt la sumele publicate de MRU în declaraţia de avere, nu la IBAN-uri, iar informaţiile legate de trecutul sunt cele făcute publice deja în mass-media (faptul că  a obţinut Masterul în Studii Ebraice la Oxford, etc.).

Mai mult, textul conţine unele greşeli gramatiale destul de amuzante (autorii textului au tradus denumirea monedei „LEU”, astfel că a rezultat că MRU e plătit în „lions”).

În încheiere, cei de la AnonOpsRomania spun că ar deţine o bază de date cu numele a 700 agenţi activi SIE şi cu cele ale 2.500 de agenţi retraşi din activitate. Spun însă că nu le vor face pulice decât în cazul în care vor avea probleme cu autorităţile române.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.