Daţi-i o oglindă Monicăi Macovei!

„Am spus pentru a nu ştiu a câta oară că aceste două partide, PNL şi PSD, sunt ca siamezii, la fel de corupte şi ticăloase, cu ele România nu va merge înainte. Ce au făcut PSD şi PNL de-a lungul celor 26 de ani, sau ALDE, UNPR, UDMR, toate care au fost în Parlamentul României este că au adus un dezgust profund faţă de partide, în general”. Iată încă o declaraţie necruţătoare făcută de prima justiţiară a Ţării, Monica Macovei. Nervozitatea doamnei Macovei a fost accentuată de faptul că Ciprian Ciucu, candidatul minusculului său partid, M10, la Primăria Capitalei, a dezertat la PNL, înainte de începerea campaniei electorale. Totuşi, doamna Macovei ar fi trebuit să fie ceva mai calmă, pentru că unul dintre fanii domniei sale a ajuns ministru în Guvernul despre care Klaus Iohannis spune că nu-i aparţine, iar lumea crede că-i unul de tehnocraţi. Cristian Ghinea, noul ministru al Fondurilor Europene, a susţinut-o pe Monica Macovei la alegerile prezidenţiale într-un clip electoral, pupând-o pe bujorii din obrăjorii daţi cu fond de ten: „Monica, dă-mi voie să te pup. Vreau sa vadă mama că m-am pupat cu Monica Macovei”.

Cei care stau pe Facebook şi o aplaudă pe doamna Macovei pentru declaraţiile sale tăioase nu trebuie să uite că aceasta a fost ministru al Justiţiei în perioada 29 decembrie 2004 – 5 aprilie 2007. La sfârşitul anului 2004, puterea era în mâinile PNL şi ale PD, partid care s-a transformat ulterior în PL-D şi apoi PDL, şi care, într-un sfârşit, s-a vărsat în PNL-ul de astăzi. O bună bucată de vreme, mai exact după ce PD a ieşit de la guvernare, Guvernul PNL din care făcea parte, ca ministru, Monica Macovei a funcţionat cu sprijinul PSD.

În anul 2009, Monica Macovei s-a înscris în PDL şi a candidat pentru alegerile europarlamentare, reuşind să obţină un mandat de parlamentar european. Campania electorală a PDL a fost una obscenă, bannerele şi afişele electorale ale acestui partid depăşind ca suprafaţă terenurile agricole din România care sunt cultivate. Încet, încet, procurorii DNA demonstrează că în perioada guvernării PDL, în care au avut loc şi alegerile care au trimis-o pe doamna Macovei la Bruxelles, s-a furat în neştire, iar cei care şi-au burduşit conturile cu milioane de euro erau apropiaţi ai PDL sau chiar colegi de partid cu cea care acum înfierează cu mânie justiţiară PSD şi PNL.

În prezent, ca europarlamentar, Monica Macovei are venituri nete de cel puţin 6.500 de euro pe lună, o armată de consilieri şi casă, masă şi avion, toate gratuite. La aşa viaţă îţi tot vine să lupţi împotriva corupţiei care macină cele două mari partide româneşti, PNL şi PSD.

Dar chiar nu poate nimeni să ia o oglindă şi să i-o pună în faţă Monicăi Macovei, înainte ca aceasta să se apuce să dea lecţii?

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Sorin Avram 756 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.