De ce a ignorat preşedintele ţării toate informaţiile publice despre Mihai Tudose?

Criteriile de integritate, atît de clamate de Klaus Iohannis înainte de aşa-zisele consultări cu partidele, s-au dovedit a fi doar praf în ochii credulilor: lucrurile erau deja aranjate ca plagiatorul Mihai Tudose să fie desemnat pentru a forma noul guvern PSD-ALDE. O ţară întreagă a asistat cu sufletul la gură la acest spectacol grotesc, fără să bănuiască înţelegerea subterană dintre Klaus Iohannis şi Liviu Dragnea.

Mulţi dintre noi, cei care am îndrăznit să ne punem întrebări despre substratul moţiunii de cenzură „PSD vs. PSD”, trebuie să recunoaştem că am fost păcăliţi pentru că am omis în analizele noastre şi varianta acestei înţelegeri, considerată pînă ieri ca fiind imposibilă. E drept, ne-am pus problema gudurării lui Dragnea, astfel încît să fie pe placul lui Iohannis, însă nimeni nu şi-a imaginat că cei doi ar putea chiar să facă o înţelegere şi să joace în faţa naţiunii rolurile unor adversari! Dar, aşa se întîmplă în orice anchetă, jurnalistică sau judiciară, în care este omisă o variantă doar pentru că ea pare imposibilă. De multe ori se întîmplă ca exact aceea să fie cea adevărată. Acum, cînd păcăleala celor doi a reuşit, nu ne rămîne decît să ne lingem rănile şi să analizăm unde anume am greşit în analizele noastre.

Graba cu care Iohannis a venit să anunţe acceptarea propunerii PSD este cea mai bună dovadă a acestei înţelegeri. Fiind încă la Bruxelles, Iohannis anunţase triumfalist că nu a renunţat la principiile de integritate, de care va ţine cont la nominalizarea viitorului premier, dar a sugerat şi faptul că vrea o majoritate în spatele celui desemnat. Ne-am gîndit atunci că Iohannis are în gînd două variante:

– 1. dacă PSD va veni cu un candidat rupt din rai: frumos, deştept şi integru, îl va nominaliza şi va cere Opoziţiei să-l voteze pentru încetarea stării de criză

– 2. dacă PSD va veni cu un corupt sau plagiator, va veni cu un candidat independent, căruia i-ar da şansa să-şi formeze o majoritate, aşa cum s-a întîmplat în 2015, la desemnarea lui Dacian Cioloş.

Cu toate acestea, „Ziua consultărilor” a fost o farsă de la un capăt la altul. A început de dimineaţă, cînd celebrul CexN al PSD i-a adunat pe cei 60 de membri, în faţa lor urmînd să apară toţi candidaţii: Mihai Fifor, Carmen Dan, Adrian Ţuţuianu, Viorica Dăncilă, Marius Nica şi Mihai Tudose. Din senin, ca la un semn, 5 din cei 6 au anunţat că renunţă din diferite motive să fie desemnaţi: Fifor pentru că a mai fost refuzat o dată, Dan şi Dăncilă pentru erau din Teleorman, Ţuţuianu şi Nica pentru că nu au experienţă! De ce au făcut aceste declaraţii tocmai în CexN şi nu înainte, cînd au auzit ce-i aşteaptă? Evident, pentru că, la ureche, cineva le-a şoptit că aşa e bine să facă! De ce, oare?

Cu o seară înainte, la „Sinteza zilei”, „zvonul” că Mihai Tudose are prima şansă de a fi nominalizat a generat puternice reacţii de respingere din partea lui Cornel Nistorescu, Mugur Ciuvică şi a altor analiști, care şi-au amintit de plagiatul lui Tudose, remarcînd în acelaşi timp că, în evaluarea guvernului Grindeanu, Tudose era trecut la „repetenţi”, avînd zero realizări! Acesta este motivul pentru care cei 5 au fost sfătuiţi să se retragă, „păpuşarului” fiindu-i teamă că, în timpul discuţiilor din CexN, toate acuzaţiile şi nedumeririle din emisiunea de la „Antena 3” ar putea fi reluate, în aşa fel încît, la vot, Mihai Tudose să nu aibă nici cea mai mică şansă de a fi nominalizat! Cu biografia sa, Mihai Tudose nu s-ar fi calificat decît dacă alerga singur pe toate culoarele, ceea ce s-a şi întîmplat!

Comedia a continuat la Cotroceni. Timpii anunţaţi erau: cîte o oră pentru PSD-ALDE şi PNL, cîte o jumătate de oră pentru toate celelalte partide. Dar, surpriză! PSD-ALDE a ieşit după 15 minute, la fel ca PNL, UDMR a stat o jumătate de oră, PMP, USR şi minorităţile doar cîteva minute. Deci, nici PSD-ALDE, nici PNL nu aveau nimic de discutat, ci doar de ascultat ordinele!

O surpriză a fost chiar componenţa delegaţiei PSD-ALDE, redusă la doi oameni: Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, deşi se anunţase că delegaţiile vor cuprinde 5 persoane. Cu toate că puteau să ia în delegaţie trei femei din alianţă, măcar aşa, de decor sau pentru a-şi arăta forţa, Dragnea şi Tăriceanu au ţinut morţiş ca nimeni altcineva să nu asiste la discuţia cu Iohannis!

A treia surpriză a venit din partea PNL, care a anunţat că nu propune nici un candidat pentru desemnare, deşi, după moţiunea de cenzură, afirmase peste tot că PSD nu mai are majoritate în Parlament! Cu o conducere nouă, era de aşteptat ca PNL să intre în bătălia pentru Guvern, încercînd să smulgă Puterea din mîinile actualei majorităţi, profitînd de războiul intern care măcina PSD. Nu s-a întîmplat aşa, din contră, Ludovic Orban, noul preşedinte, a preferat doar să se lamenteze că partidul său nu a putut să adune o majoritate în jurul lui! Cu alte cuvinte, se anunţa încă de la consultări abandonul PNL în faţa PSD.

Momentul culminant s-a consumat însă după încheierea aşa-ziselor consultări. Deşi procedura legală îi da dreptul fie să ceară o nouă nominalizare din partea PSD, fie să ceară un timp de gîndire, Klaus Iohannis a decis să iasă imediat cu anunţul şocant: „Îl desemnez pe domnul Tudose ca viitor prim-ministru”! Adăugînd o propoziţie misterioasă: „Solicit partidelor parlamentare să se apuce imediat de elaborarea unei agende care permite finalizarea procedurilor parlamentare în cursul acestei săptămîni”!

Un singur neuron să ai şi-ţi vine în minte întrebarea: adică ce să facă partidele, să voteze toate cu Mihai Tudose? Nici măcar să nu încerce împiedicarea instalării guvernului PSD-ALDE prin mijloace democratice, adică prin discuţiile din parlament şi prin vot, deci să facă tot ce trebuie să facă Opoziţia într-o ţară normală?

Toate aceste lucruri surprinzătore care s-au întîmplat în această „Zi a consultărilor” ne determină să aflăm răspunsul la alte întrebări: cine şi de ce ne încearcă să ne ducă de nas pe toţi?

Comportamnetul atipic al preşedintelui Iohannis la aceste consultări ne obligă să ne amintim de celelalte două desemnări făcute de la începutul mandatului său şi să constatăm că nu seamănă cu nici una dintre ele:

în noiembrie 2015, după demisia lui Victor Ponta, PSD a venit cu propunerea de umplutură ca Liviu Voinea să fie premier. Preşedintele a stat, s-a gîndit şi l-a desemnat pe Dacian Cioloş, care nu avea în spate nici măcar un vot, darămite o majoritate în parlament. Cu toate acestea, chiar prin votul PSD, guvernul Cioloş a fost învestit pentru că aşa a vrut Klasu Iohannis!

în decembrie 2016, după alegerile cîştigate clar de PSD-ALDE, Iohannis şi-a permis s-o refuze pe Sevil Shhaideh după o lungă perioadă de meditaţie, acceptîndu-l apoi pe Sorin Grindeanu printr-un SMS. În acest timp, încercase să-l convingă pe Tăriceanu să i se alăture pentru a face o majoritate parlamentară în jurul PNL.

Cu alte cuvinte, de cîte ori i s-a oferit ocazia de a desemna prim-ministrul, Klaus Iohannis nu s-a aruncat cu capul înainte şi a stat să cumpănească o anumită decizie. Ce s-o fi întîmplat acum de a reacţionat în acest mod stupid şi de neînţeles?

În spaţiul public, cel puţin două elemente devastatoare din biografia lui Mihai Tudose erau binecunoscute:

– plagiatul din teza de doctorat de la Academia SRI (vezi „Centrul Român pentru Jurnalism de Investigaţie”, 2014), coordonată de generalul SRI Constantin Onişor, cel care fusese dat afară de la conducerea garnizoanei Piteşti, în urma acuzaţiilor de hărţuire sexuală faţă de Sorina Popescu, Ionica Marin și Daniela Cârneanu (vezi „Jurnalul de Argeş”, 25 ianuarie 2017)

– cele 10 milioane de euro date firmei unde soţia sa era „asistent manager”, în timpul celor două mandate ale lui Tudose ca ministru al economiei (vezi „România liberă”, 30 mai 2017!

Klaus Iohannis nu poate să spună că nu cunoştea aceste informaţii publice şi, chiar dacă nu le-ar fi citit la vremea respectivă, aparatul său tehnic i le putea oferi în cîteva minute prin simpla căutare pe Google! De fapt, este vorba despre ignorarea cu bună ştiinţă a acestor acuzaţii grave care planează asupra lui Mihai Tudose, ca şi cum preşedintele ar fi fost obligat să-l desemneze, indiferent ce a făcut Tudose în viaţa lui de pînă acum!

Ca dovadă, iată ce declara acelaşi Klaus Iohannis la confruntarea electorală cu Victor Ponta din 2014: „În calitatea mea de profesor, cred că este totuşi o foarte mare problemă dacă un elev copiază, dacă cineva care îşi scrie lucrarea de doctorat copiază mi se pare o problemă proporţional mai mare şi se numeşte plagiat. Oriunde în lume, cineva care este prins, cineva dintre politicieni, care este prins că a copiat şi numai trei rînduri şi a plagiat este obligat, prin clasa politică, să se retragă din politică!

Şi atunci, cum rămîne cu plagiatul lui Mihai Tudose, întins pe o treime din lucrare, recunoscut apoi prin cererea lui de retragere a doctoratului? Şi-a reevaluat Iohannis părerea despre plagiat sau cineva i-a impus să-l ignore în cazul lui Mihai Tudose?

Povestea firmei unde soţia lui Mihai Tudose era „asistent manager” este şi mai urît mirositoare, acolo fiind vorba despre scurgerea banului public în buzunarele unei firme ce fusese favorizată la anumite licitaţii! Dacă ar fi avut măcar curiozitatea să dea la o parte colţul pocladei care ascundea această afacere, Iohannis şi-ar fi amintit tot ce a spus în aceşti ani despre „penalii” din politică.

Chiar dacă aşteptările opiniei publice în legătură cu nominalizarea viitorului premier au fost uriaşe, trebuie să constatăm că Iohannis ne-a cam tras ţeapă tuturor, fie prieteni, fie adversari! Într-o cîrdăşie surprinzătoare cu Liviu Dragnea, omul care este în stare să calce în picioare orice, să mintă cu neruşinare pe oricine, cu scopul unic de a-i fi lui bine.

Acum, nu ne rămîne altceva de făcut decît să constatăm că ne-am furat-o cu toţii! Măcar să ţinem minte pentru alte ocazii. Şi mai trebuie să facem ceva: să constatăm că în aceste zile a scos capul la iveală un alt cuplu malefic: Klaus Iohannis – Liviu Dragnea! Dacă au fost în stare să-l ungă prim-ministru pe plagiatorul Mihai Tudose la cererea „ălora”, înseamnă că sînt în stare de multe alte lucruri murdare.

P.S. Acum nu mai am nici o îndoială că întreaga operaţiune „Grindeanu” a fost pusă la cale de la început pentru ca „oculta” să-şi intre în drepturi.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ion Spânu 1818 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.