De ce a pierdut Clinton alegerile din SUA

Într-una din rarele apariții publice post-electorale Hillary Clinton a explicat de ce crede că a pierdut alegerile prezidențiale în fața lui Donald Trump: o decizie a directorului FBI și mâna Rusiei.

„Mergeam spre victorie înainte ca Jim Comey (directorul FBI) să deschidă investigația, iar telegramele «rusești» ale WikiLeaks au ridicat semne de întrebare în mintea celor ce doreau să voteze pentru mine și i-au speriat“, a spus Clinton, la CNN. „Dacă alegerile ar fi fost pe 27 octombrie, aș fi fost președinte“, a adăugat aceasta.

În acea zi, Jim Comey a anunțat că FBI a deschis o nouă investigație, privind gestionarea ilegală a conturilor de e-mail ale Departamentului de Stat în mandatul lui Clinton. Urma să anunțe peste câteva zile închiderea investigației, însă lovitura fatală a fost aplicată democraților. Hillary Clinton nu a vorbit despre propriile greșeli din campanie, preferând să se refere la factorii exteriori ai eșecului. Despre greșelile acesteia a vorbit însă recent fostul vicepreședinte Joe Biden: „Este prima campanie în care nu-mi amintesc ca partidul meu să vorbească despre cei pe care îi susține – o clasă de mijloc înfloritoare. Nu am auzit o vorbă despre omul care stă în fabrică și lucrează pentru 60.000 de dolari pe an sau despre soția lui, chelnerița care câștigă 32.000 de dolari. Câștigă împreună 90.000 de dolari, au doi copii, nu se pot descurca și sunt speriați“.

Reacția lui Donald Trump la afirmațiile lui Clinton a venit pe Twitter: „Directorul FBI Comey a fost cel mai bun lucru care i s-a întâmplat lui Hillary Clinton, pentru că a iertat-o de multe greșeli… Povestea falsă Trump/Rusia este o scuză folosită de democrați pentru a-și justifica înfrângerea. Poate că Trump a avut o campanie extraordinară?“.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.