Președintele Klaus Iohannis a declarat ieri seara la Palatul Cotroceni că aderarea României la zona euro în 2019 este total exclusă și că o aderare care se produce prea repede poate fi în detrimentul economiei.
„Iniţial s-a vehiculat ca termen de integrare în zona euro anul 2019. A fost un termen înaintat atunci prea optimist, aş spune chiar nerealist. 2019 este exclus pentru noi, dar România are în continuare acest obiectiv strategic de aderare la zona euro. Când se va întâmpla acest lucru trebuie să stabilească în primul rând specialiştii care pot evalua în ce măsură România îndeplineşte criteriile, în ce măsură e realmente pregătită economia româneas¬că, pentru că o aderare care se produce prea repede poate să fie în detrimentul economiei româneşti şi acest lucru evident că nu e de dorit”, a spus Iohannis.
Acesta nu a avansat însă niciun termen, susținând doar că țara noastră nu are o țintă fixată pentru intrarea în zona euro. România nu-şi mai asumă 2019 ca anul adoptării monedei euro pentru că nu a urmat un plan de acțiune pentru realizarea acestui deziderat iar o dată pentru atingerea acestui obiectiv nu a mai fost anunțată. Conform Exectivului, stabilirea unei date certe necesită un consens politic şi social larg şi o mai bună înţelegere a eforturilor necesare atingerii acestui obiectiv, se spune într-un document guvernamental numit Program de Convergenţă 2016.
Termenul de 2019 a fost adus în discuție în urmă cu doi ani de către viceguvernatorul BNR, Liviu Voinea. Guvernatorul Băncii Centrale, Mugur Isărescu, a declarat recent că România îndeplineşte toate cele cinci criterii de convergenţă nominală prevăzute de Tratatul de la Maastricht pentru aderarea la zona euro, însă a adăugat că nu poate spune cu mâna pe inimă că suntem pregătiţi să facem acest pas.
Mişcarea nu este o simplă înlocuire a monedei naţionale cu cea comunitară, ci este un fenomen mult mai complex pentru care o ţară trebuie să se pregătească ani de zile. Tratatul semnat în anii ’90 indică drept condiţii de aderare la moneda unică: stabilitatea preţurilor, sustenabilitatea poziţiei fiscale, convergenţa ratelor dobânzilor pe termen lung şi stabilitatea cursului de schimb. Mai exact, cele cinci criterii presupun menţinerea deficitului bugetar sub 3%, a datoriei publice sub 60%, a ratei inflaţiei şi a dobânzilor pe termen lung la un nivel apropiat de cel al ţărilor din zona euro şi stabilitatea cursului de schimb.
Din 2014, România a intrat în limitele acceptate de document, însă nu este de ajuns. Acelaşi tratat vorbeşte şi despre durabilitatea convergenţei, concept puţin lăsat de izbelişte, dar readus în discuţie după problemele pe care UE le are cu Grecia, Spania, Portugalia, Italia sau Irlanda. Ce trebuie să facă România de acum în colo? Nu se acceptă o îndeplinire accidentală, forţată sau temporară a criteriilor de convergenţă nominală, ci se impune o durabilitate a lor. În plus, înainte de intrarea în zona euro, România trebuie să reducă decalajele dintre veniturile locuitorilor, dar şi competitivitatea întreprinderilor.
În două cuvinte, este nevoie de o continuare a reformelor care să ducă la creştere economică. Guvernatorul Isărescu a declarat că se impune continuarea procesului de privatizare sau restructurare a companiilor de stat, creşterea flexibilităţii şi a gradului de ocupare şi finalizarea liberalizării preţurilor administrate la energie. România încă ţine în braţe companii cu pierderi uriaşe, în special din zona mineritului şi energiei, dar şi din industrie, cazul Oltchim.
Dezvoltarea României şi rămânerea în urmă sunt principalele probleme care împiedică adoptarea mai devreme a monedei euro. La PIB-ul pe capul pe locuitor suntem pe penultimul loc din Europa. Adică nu suntem competitivi deloc. Ne lipseşte infrastructura iar distribuţia veniturilor este inegală în ţară. Bucureştiul, de exemplu, poate intra foarte bine în zona euro, pentru că firmele de aici generează aproape 50% din cifra de afaceri cumulată, în timp ce de la Galaţi în sus nu avem mai mult de 7-8%. Şi asta se reflectă în veniturile populaţiei. La infrastructură, suntem ultimii în Europa la kilometri construiţi.
Asta înseamnă împovărarea bugetului companiilor şi lipsa de investiţii străine. Cu Grecia, UE s-a fript. Ţara a intrat în zona euro şi apoi a început restructurarea economiei, cu consecinţele ei dureroase – şomaj, scăderea producţiei, neîncredere.
Pentru ceilalţi doritori de monedă euro, România, Bulgaria, Croaţia, Ungaria, Polonia şi Cehia, se doreşte un parcurs mai sinuos, dar care duce la sănătate şi performanţă. Or, o zonă monetară unică nu este un loc potrivit pentru statele cu lipsă de competitivitate.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.