De ce a șters vicepremierul rus jignirile la adresa României

Vicepremierul rus, Dmitrii Rogozin a explicat de ce a șters postările jignitoare la adresa României pe care le-a scris atât pe Facebook, cât și pe Twitter. Rogozin spune că pentru moment a fost influențat de emoții și că răspunsurile lui erau virtuale, dar răspunsul său real urmează să vină.

Potrivit lui, situația este fără precedent și una foarte periculoasă, așa cum în lista persoanelor care au săvârșit sancțiuni ilegale sunt zeci de persoane.

„Și dacă o oarecare țară, cum ar fi România, va închide spațiul aerian a unui avion cu pasageri sau comercial, doar pentru că la bord este o astfel de persoană, atunci asta va duce la un haos și, totodată, la măsuri întreprinse care, de asemenea, vor afecta mulți oameni”, a spus Rogozin într-un interviu acordat pentru televiziunea rusă NTV.

Acesta a anunțat că emoțiile sale au fost o reacție normală care ar fi apărut la orice bărbat, care ar vedea ce se întâmplă în avion, după cum reacționează pasagerii, femeile și copiii. Acesta dă asigurări că Rusia nu va trece cu vederea peste acest incident. „Acum a început acea perioadă în care nu mai ești emoționat, ci analizezi ceea ce s-a întâmplat, începutul procesului, fețele întâlnite, cei implicați. De aceea, în loc de emoții vor fi fapte”, a mai spus viceprim-ministrul pentru sursa menționată.

În interviu, Rogozin i-a cerut ministrului de externe român Teodor Meleșcanu să dea publicității screenshot-urile (capturile de ecran) cu itinerarul pe care l-ar fi postat el pe Twitter înainte de zborul său spre Chișinău și la care a făcut referire diplomatul român explicând decizia Bucureștiului de a închide spațiul aerian pentru avionul companiei aeriene ruse S7 în care se afla vicepremierul rus, relatează miercuri agenția de presă TASS, într-un material intitulat „Rogozin pune la îndoială competența asistenților șefului diplomației române”.

„Dacă aveți un document, arătați-l!”, a declarat Rogozin. „Aș vrea să înțeleg: aceasta e reacția nervoasă a autorităților române, este un ton de justificare, mai întâi din partea ministrului Apărării, iar acum și a ministrului de Externe? Cine, în genere, le-a adus la cunoștință această informație? Ce fel de echipe au, ce fel de asistenți?”, a lansat vicepremierul rus, potrivit Agerpres.

„Am pornit de la faptul că voi zbura pe același traseu, ocolind Ucraina, prin Belarus, Polonia, Slovacia, Ungaria și România”, a indicat Rogozin, care susține că în trecut nu s-au mai întâmplat astfel de situații. „De aceea cred că a fost o provocare periculoasă și, din punct de vedere moral, murdară”, a mai declarat vicepremierul rus, care consideră că în spatele incidentului s-ar afla liderul Partidului Democrat din Republica Moldova, Vlad Plahotniuc.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.