De ce ies poștașii în stradă

Sindicatul Lucrătorilor Poștali din România (SLPR) organizează marți o acțiune de protest la care sunt alteptați circa 3.000 de sindicaliști.

Protestul este programat între orele 10.00 – 10.30, în fața unor subunități ale Companiei Naționale Poșta Română (CNPR) din orașele reședință de județ și în Capitală.

Sindicaliști cer majorarea cu 200 lei, în sumă fixă, a salariilor, îmbunătățirea condițiilor de muncă, obligarea conducerii CNPR, de către acționarul majoritar — Ministerul Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională — de a crește veniturile companiei.

Sindicatul Lucrătorilor Poștali din România susține și revendicările ale Sindicatului National al Lucrătorilor din Penitenciare, sindicat membru al Federației Sindicale Publisind, și va participa la acțiunile lor de protest în toate județele unde acestea vor fi organizate.

„În perioada următoare, Sindicatul Lucrătorilor Poștali din România va susține, se va solidariza și își va sincroniza acțiunile de protest cu toate organizațiile sindicale, naționale sau județene, care vor avea ca revendicări creșterea nivelului de trai, îmbunătățirea condițiilor de muncă și siguranța locurilor de muncă ale salariaților din România”, a spus liderul SLPR, Matei Brătianu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.