De ce ne fascinează moda anilor ’50?

Ne place pentru că erau anii eleganţei desăvârşite. Era epoca siluetelor mitice, a Haute Couture-ului de aur. Sunt urmele lăsate de New Look-ul lui Christian Dior, asistent al naşterii viitorilor zei ai modei, precum Yves Saint Laurent. ”Palatul Galliera” consacră o expoziţie modei anilor ’50.

Sunt celebrate formele feminine generoase ale acelui deceniu, puse în evidenţă de stilişti. Nicio creatoare printre numele importante, cu excepţia lui Gabriele Chanel, care a orchestrat marea sa întoarcere, decizându-se de a sparge codurile stabilite de aceşti domni ai haute couture-ului. Rezultatul: Dior marca spiritele în 1947 cu new look-ul său, Coco Chanel a radicalizat moda prin bieurile sale faimoase de la taioare (tăiate în tweed), a relansat spiritul androgin, contemporan cu aspiraţiile tinerei generaţii.

Moda anilor ’50, punctul de încrucişare a două lumi

Marlene Dietrich în 1951

Fără îndoială că tot interesul anilor ’50 stă în faptul că a fost un deceniu de încrucişare a celor două lumi. Pe de o parte, moda, închisă într-un canon şi închizând femeia într-o cuşcă aurită, era simbolizată printr-o talie încorsetată care va dispărea odată cu focurile rampei unui oarecare Saint Laurent, succesor al lui Christian Dior pe avenue Montaigne în 1947.

Creaţie Coco Chanel 1955

Pe de altă parte, prêt-à-porter-ul, susţinut de reţeaua de croitori de cartier, care copiau marile modele şi mai ales noile experienţe comerciale ce ofereau acea imagine. ”Croitori Asociaţi”, cum erau Carven, Fath, Paquin, Dessès şi Piguet, care, în 1950, s-au asociat împreună cu câţiva confecţioneri pentru a edita în fiecare sezon câteva modele la preţuri modeste în magazinele de provincie. Prin această mişcare ei anunţau implicit o nouă generaţie, care nu se numea încă ”baby-boom”, mai liberă, avidă de sărbătoare şi de emancipare.

Christian Dior 1955, moda de toamnă

Tineretul pe stradă, în minijupe, admira îndrăzneala lui Saint Laurent, a lui Paco Rabanne sau Pierre Cardin, susţinut de figuri emblematice ale acelui timp, precum Brigitte Bardot sau Françoise Sagan, Claudia Cardinale sau Sophia Loren, Audrey Hepburn, Ava Gardner, Grace Kelly… Brigitte Bardot făcea să se întoarcă toate capetele după ea, fie cu o fustă cu jupon, fie cu pantaloni-corsar şi balerini Repetto, creaţi special pentru ea de Rose Repetto în 1956. Cea de a doua, Françoise Sagan, revoluţionară a romanului francez, se afişa în veşmintele Chanel sau în pantalonii-ţigaretă cu un pulover androgin. Fără a vorbi de lansarea bikinilor, prezentaţi în 1946 la piscina Molitor şi în câteva luni, pe toate plajele. Cât se poate de repede, această modă a ajuns să lanseze prêt-à-porter-ul şi să deschidă calea unor noi case de modă, în noi maniere care au cucerit lumea modei. Totul într-un stil foarte simplu.

Pe malul Senei

Dessou-uri asemănătoare corsetelor, jupoane, fuste în forma corolei de trandafir, escarpeni ascuţiţi, rochii imprimate în culori vii, taioare cu fustă-creion şi foarte cambrate, rochiile cu bustieră în stil furou, rochii de cocktail, broderii cu cristale: era moda anilor ’50. În acelaşi timp, apare şi o modă decontractată, cu pulovere mulate pe corp, cu pantaloni-corsar şi jeans, purtată de generaţia ”baby-boom”.

Creaţie Fath, 1950

Debutând în 1947, Christian Dior lansează prima colecţie. El respinge imaginea femeii soldat cu aspect de boxeur: războiul se sfârşise. Începuseră să apară femeile şic şi feminine, femeile-flori, cu rochii şi tricouri marcate pe talie, subliniindu-le sânii, cu şolduri rotunjite şi fuste ample. În curând, redactorul-şef de la ”Harper’s Bazaar”, Carmel Snow, a botezat această colecţie ”New look”. Această siluetă a cunoscut un succes fulminant şi a devenit emblema deceniului.

Balmain 1951

Celelalte stiluri sunt la fel de remarcabile. Linia ”Balenciaga”, opusă New look, evazată în spate şi în talie, linia ”Chanel” cu taioare drepte pe care le creează din 1954.

Anii ’50 au fost decisivi pentru haute couture-ul franţuzesc, care devenise extrem de fragil după criza din 1929 şi după război. Să ne amintim de câteva nume mitice ale caselor pariziene, devenite patrimoniu naţional: Jacques Heim, Chanel, Schiaparelli, Balenciaga, Jacques Fath, dintre cei mai vechi, şi Pierre Balmain, Christian Dior, Jacques Griffe, Hubert de Givenchy, Pierre Cardin, nou apăruţi… Paradoxal, această putere a modei franţuzeşti se bazează atât pe prestigiul unor nume sinonime ale luxului, eleganţei şi inovaţiei, cât şi pe capacitatea de a converti prêt-à-porter-ul.

Audrey Hepburn în şort, devenit ultima modă în această vară

Din 1950, ”Croitorii Asociaţi”, Jacques Fath, Robert Piguet, Paquin, Carven şi Jean Dessès, fondează prima societate specializată în difuzarea sub licenţă a prêt-à-porter-ului. Pe de altă parte, nume celebre de croitori şi casele lor au căzut în uitare: Jean Dessès, Madeleine Vramant, Lola Prusac…

Întoarcerea lui Coco Chanel, cât şi succesul stilistei Carven, ce dădea naştere unui anumit tip feminin, cu talia ca de manechin, decizându-se de a-şi îmbrăca clientele cât mai aproape de imaginea sa, fapt care a făcut să fie preferată de tinerele fete, prefigurau o răsturnare a modei în societate.

Brigitte Bardot şi Serge Gainsbourg

Între coafuri, de-a lungul întregii perioade a anilor ’50 populare au fost coada de cal şi părul tuns şi încreţit stil „pudel”. Pieptănăturile mai sofisticate au fost preluate de foarte multe femei, de la Elizabeth Taylor, Leslie Caron, Audrey Hepburn, Sophia Loren la Brigitte Bardot şi Doris Day. Femile dornice să îşi mai adauge câţiva centimetri la înălţime au optat pentru cocurile înalte, din bucle.

În anii ’50, prêt-à-porter-ul devenea primul sector economic în Franţa, dar şi un laborator al modei. Astfel că, treptat, devine un haute couture de aur care face ca Parisul să fie numit capitala mondială a modei.

Eleganţă şi distincţie

În 1950, războiul se termina şi femeile care înlocuiseră bărbaţii chiar şi în uzine erau abătute, dezamăgite şi au început să caute un nou stil de viaţă, o nouă vestimentaţie, mai feminină şi mai elegantă. Acest context propice creativităţii a oferit stiliştilor epocii o inspiraţie debordantă pentru a elabora o nouă modă. Revoluţia începea în 1947, odată cu noua colecţie a unui oarecare Christian Dior, ce crease o siluetă emblematică a epocii. În acelaşi timp, alte stiluri ieşeau la lumina zilei. Chanel, care îşi închisese activitatea după război, introducea celebrul taior drept.

Grace Kelly într-o rochie Dior, anii ’50

Dacă vreţi să aflaţi ce a rămas din eleganţa feminină a anilor ’50 şi de ce ne influenţează ea şi astăzi, cu siguranţă veţi găsi un răspuns vizitând ”Palatul Galliera” cu a sa Vârstă de Aur a haute couture-ului, deschisă până în 2 noiembrie. Veţi vedea că sinonimul luxului este inovaţia.

La Granville va fi deschisă în curând o expoziţie, ”Dior, imagini de legendă”.

”Eu sunt Christian Dior”

Cristobal Balenciaga, Rochie de seară şi mantou

Presa anglo-saxonă aplauda spiritul vizionar al lui Dior, în timp ce jurnalele franţuzeşti îi ignorau simplicitatea, eficacitatea eleganţei, accesoriile precum o geantă de piele matlasată şi pantofii în două culori, comandaţi la atelierul Massaro. Christian Dior (1905-1957) s-a născut la Granville, într-o familie burgheză foarte bogată. A abandonat universitatea pentru a deschide o galerie de artă, fiind apoi constrâns s-o închidă din cauza căderii financiare a firmei tatălui său. ”Îmi doresc ca amintirile mele cele mai frumoase să le fac să trăiască, retrăind şi acum cu pasiune tinereţea mea. Ceea ce mă interesează din trecutul meu cu siguranţă este ceea ce va rămâne”, se confesa Dior. Atunci când scria aceste rânduri era anul 1956 şi el nu ştia că acest mâine va fi foarte scurt.

Dior Couture

În cei 9 ani de activitate şi-a deschis atelierul său în Avenue Montaigne, în 1947, după ce lucrase înainte cu Robert Piguet şi Lucien Lelong. A fost cel care a revoluţionat complet moda. Şi-a scris prima autobiografie, ”Eu sunt Christian Dior”, ieşită în Franţa în 1956 şi publicată acum şi în Italia. Multora li s-ar părea ciudat cum a reuşit în 9 ani să devină un mit, aşa cum o demonstrează expoziţia de la ”Muzeul Christian Dior” din Granville, din Normandia. Volumul scoate în evidenţă atât viaţa intimă, cât şi viaţa publică a lui Dior. Ce-şi dorea? ”De a fi inserat în categoria celor mai buni artizani. Nu mă mulţumesc cu lucruri mărunte”.

La Veneţia în 1951, la Pitti Palace

Desena în acelaşi timp schiţe de modă la sfârşitul celui de al Doilea Război Mondial şi la începutul anilor ’50. Istoria s-ar putea spune că începe în momentul în care, Christian, în 1919, când era încă un băieţel, nota despre un personaj al său: ”Ştiu că eşti fără niciun ban, dar femeile te vor ajuta şi-ţi vor deschide calea succesului. Vei face numeroase călătorii transoceanice”. Foarte ciudate aceste rânduri scrise de el, fiul unui industriaş şi al unei pensionare, care mărturiseşte că de mic copil iubea seratele cu prietenii dragi şi detesta mondenitatea.

Ava Gardner în The Barefoot Contessa, 1954

Aventura sa începe din 1950, când dezastrele războiului erau sub ochii tuturor: restricţii, o piaţă neagră, o modă detestabilă, după cum o caracterizează stilistul: ”Doamnele aveau părul foarte voluminos, fuste foarte scurte, jachete foarte lungi”. În schimb, stilul ”zazou” al tinerilor cu influenţe anglo-americane, născut pentru a sfida austeritatea impusă de regimul de la Vichy, l-a deranjat. El va răspunde cu prima sa colecţie: 90 de veşminte lungi, plisate, care cereau metri şi metri de material pentru o femeie-floare: spatele, bustul subţire ca o liană, fusta largă precum o corolă. Femeile îl iubeau, iar el le-a îmbrăcat în flori. Prima colecţie a fost un succes. Au venit la el în atelier Juliette Greco, muza existenţialiştilor, şi o întreagă generaţie îmbrăcată sport, urât, cu maieuri, cu tricouri… Îi doreau veşmintele.

John Galliano inspirat de Christian Dior

Povestirea este punctată cu ironie şi lejeritate. Când a postat un anunţ în jurnale pentru a angaja manechine, s-au prezentat numeroase domnişoare ce nu aveau de lucru, una îmbrăcată mai prost decât alta. Sau îşi aminteşte de ziua în care a creat o rochie din lână roşie pe care a numit-o ”bonbon”, care s-a vândut imediat, dar la care, printr-un calcul greşit, preţul de vânzare era inferior celui de producţie. Aşa că în faţa atelierului lui doamnele au început să stea la coadă pentru a-i cumpăra hainele la un preţ foarte convenabil.

Lanvin 1950

În acest volum Dior povesteşte şi cum dădea naştere unei colecţii: primele desene le arunca de obicei, preţurile le stabilea în funcţie de orele de lcuru, de costul manoperei şi al materialelor, de taxe şi contribuţii. La început nu reuşea nici măcar să-şi plătească munca de designer. Îşi aminteşte, de asemenea, de prima sa călătorie în America, cu Regina Elisabeta, când a vizitat muzeul din Chicago şi colecţia de opere impresioniste: ”Ceea ce am simţit s-a transformat în haine”.

Rochie de seară Madame Gres, 1955

În 1947 Dior renunţa la silueta cu umeri supradimensionaţi care amintea de război şi lansa fusta strânsă în talie, cloşată , lungă, realizată dintr-un dezmăţ de material. Dar, atenţie, lungimea era strict reglementată, la 27 de centimetri de la sol.

Sophia Loren, în anii ’50, într-o fustă plisată

Pentru taioarele numite ”Bar”, ale New Look, fusta cobora la 30 de centimetri deasupra solului şi erau utilizaţi uneori şi 40 de metri de material. În acea perioadă de restricţii de după război a fost un veritabil scandal. Ca o glumă este de amintit faptul că Dior îşi făcuse un stoc din material din mătase de paraşută, fabricat de societatea Boussac.

Şi acum, ultima modă, fustele-corolă

În jurnalele cinematografice se puteau vedea scene cu femei care se băteau în plin Paris pentru a-şi cumpăra aceste rochii sau corsaje.

Cariera lui Christian Dior a fost de scurtă durată, de 10 ani, între 1947 şi 1957, şi a scos numai 22 de colecţii. În fiecare sezon el lansa o nouă linie prin care surprindea. Dior a pus bazele unui veritabil imperiu, a deschis birouri de relaţii publice în întreaga lume, organizând show-uri de modă la scară planetară, devenind croitorul starurilor. Nimeni nu bănuia că în 1957 el va fi chemat la Dumnezeu pentru a îmbăca îngerii. I-a urmat Yves Saint Laurent din 1958.

Dior, în versiunea de azi

Prima colecţie a lui Christian Dior din 1947 s-a intitulat ”Linia Carolle”. La ieşirea din război, moda era lipsită de inventivitate. Femeile erau îmbrăcate într-un fel de uniformă, o fustă scurtă, o bluză, o vestă în carouri. Îşi făceau de multe ori hainele din vechile costume ale soţilor lor. Imaginaţi-vă apoi o femeie cu o talie de viespe, plutind într-o rochie elegantă şi vaporoasă. Ce schimbare profundă!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.