De ce nu avem un Macron sau România nu e ca Franța

Fiind o veche simpatizantă Macron, care e un prieten al Hertie School of Governance, unde diverși oficiali europeni viitori sau trecuți (cei actuali sunt prea ocupați) predau sau comisionează programe (autorul programului lui economic, Jean Pisani Ferry, e profesor la Hertie, ca și Wolfgang Ischinger, președintele Conferinței de Securitate de la Munchen, urmînd lui Javier Solana și comisarului Lazslo Andor, printre alții), nu pot decît să mă bucur de entuziasmul românesc la adresa lui, sigur că e deștept, tocilar și devreme acasă, studenții îl iubesc și așa mai departe. Dar să nu ne păcălim pe noi înșine, Macron a cîștigat pentru că:

  • Din universitățile de top din Franța, nu sunt toate, dar sunt cîteva, sau din cele internaționale, anual termină un mare stoc de talente, vorbim de mii de oameni de vîrf, deci ai de unde cultiva Macroni ca să ridici unul așa sus. Vă reamintesc că la Universitatea din București științe politice nu s-a predat niciodată metodologia meseriei noastre ca în toată lumea, ăla care a fost titular ani de zile în această facultate fără citate și fără politologi s-a făcut între timp profesor la Academia Națională de Informații. La ASE există cîțiva tineri foști POSDRU mai răsăriți, dar doar o mînă strînși din cîțiva ani și la prima lor lucrare ISI. La SNSPA totdeauna vin talente, dar cei foarte buni pleacă la doctorat în Occident, restul sunt recrutați de Bogdan Teodorescu sau servicii secrete, doar cîțiva se străduie prin staff pe la partide sau și-au încercat talentul la M10 sau USR. În ce privește facultățile de drept, la cele neipocrite s-a scos licența scrisă ca măsură antiplagiat, din celelalte să nu mai vorbim ce reproducere profesională iese de acolo.

  • Din stafful de politici publice al partidelor franceze și al ministerelor, oricum mult mai substanţial, există elita elitei, cum sunt centriștii lui Dominique Strauss Kahn, precedentul meu favorit, distrus la comandă politică, și aceștia s-au regrupat la Macron. Macron a avut în spate acest gen de think-tankuri semipublice, în vreme ce la noi puțina comunitate de politici publice clădită de SAR sau de ASPEN decade, că nu are nimeni nevoie de ea, cîți ani poți cere calitate Vest unor oameni tineri cînd ei văd că nu asta e recompensat la noi.

  • Există masă critică în lumea de afaceri și profesională care nu mai suportă ineficiența și corupția vechii clase politice franceze, și ei au colaborat ca să creeze acest fenomen de înlocuire a clasei politice, din care am văzut doar începutul, un asemenea grup obiectiv și nepartizan noi nu avem, oricît am încercat eu să țin flacăra obiectivității aprinsă, toată lumea e partizană și vede doar defectele celorlați la noi.

  • Există o unitate a clasei sociale mijlocii și a stîngii împreună cu elita contra fascismului în Franța, la noi, Traian Ungureanu își permite să scrie texte din ce în ce mai antieuropene și rasiste pentru că floarea intelectualilor lui Băsescu, adică ”dreapta” autoproclamată gîndește ca el, în ultimul o deplînge pe Marine, a recomandat să se voteze Trump, etc. Nimeni nu ar scrie așa ceva dacă prietenii l-ar mai trage de mânecă, eu o fac public, că și eu îl admiram pe Traian acum douăzeci de ani. De asemenea, nu prea cred că doar postacii de la Sputnik au umplut forumurile cu texte pro-Le Pen, au fost și ei, dar există și un fascism românesc în creștere, care vrea evacuarea musulmanilor din Europa, are complexe de inferioritate anti-Occident și votează antiimigrația, uitînd că și românii sunt imigranți.

  • Există și în Franța o societate civilă care folosește Facebook, dar doar ca un mijloc, e o societate civilă care există și dincolo de Facebook, bazată pe asociații permanente, unde se forjează valori comune, soluţii la probleme și solidaritate de grup, mii de asemenea asociații au pus umărul nu doar la Macron, ci la alegerea unor candidați independenți contra candidaților de partid în orașele unde erau corupți, de cîțiva ani buni, asta am încercat și eu să propun vara trecută, vezi însă că am avut zece asociații în toată țara (acelea și-au ales oameni în consilii) și văzînd ce slabi suntem s-au repezit serviciile să se înscrie ca să ne ajute (cînd nu de-a dreptul crima organizată, vezi povestea șefului USR Turda care a omorît doi oameni ca bodyguard). Macron a avut și el probleme, dar asemenea fenomene patologice de infiltrare ca la noi se mai găsesc doar în țările foste URSS, doar în Republica Moldova mai fac serviciile partide (pro-europene, de altfel) ca să selecteze ei pe cine intră în politică. Or, noi suntem ca Moldova, nu ca Franța.

Ca atare, e nedrept să le cerem vîrfurilor din partide ca Dacian, Nicușor, sau chiar Victor Ponta să fie nivel Macron, ei au ajuns în față pentru că puținii de nivel Macron au fost blocați, chiar dacă nu de ei, dar tot au fost selectați prin eliminarea altora, și cum au dat semne de gîndire proprie cum au fost drastic penalizați. O asemenea societate nu are de ce să se plîngă că îi lipsesc talentele, ea e organizată contra talentului, sistemele de recompensă sunt reglate toate pe antimeritocrație, numai insule pe ici pe colo reușesc să trăiască după alte reguli și numai pentru că nu pun în pericol regula generală.

Dar chiar dacă pe fond e greu să semănăm cu francezii că nu avem elită (nu se te poți dispensa de ea), că din opinia publică am făcut o cloacă partizană, iar asociativitatea e tot spre zero, ca atare Facebook-iștii nu profită destul de proteste dacă nu au lideri, și ziua pierd ce au cîștigat noaptea, ca schemă publicitară, adică o figură charismatică de centru, NOUĂ, care să cîștige întîi prezidențiale, și apoi să contruiască partid nou am putea și noi, cum explicam aici

http://www.romaniacurata.ro/reunificarea-dreptei-problema-sau-solutie/

Cine însă să aibă curajul să meargă simultan și contra PSD și a establishmentului de securitate și să mai ia și voturi cu program european? Dacă se găsește careva vom fi datori să mai sprijinim o dată asemenea încercare.

Vestea bună e că ne-am salvat fondurile europene grație victoriei lui Macron, măcar să fim în stare să le absorbim și să facem cu ele ceva mai util decît canalul București-Dunăre.

Sau te pomenești că am putea pune corupții să sape la el și rezolvăm o dată cu amnistia, supraaglomerarea din pușcării și alte mari probleme de acest nivel care ocupă toată agenda.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Alina Mungiu-Pippidi 127 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.