De ce preferă România să importe curent

Luni dimineață consumul de energie al României a depășit producția internă, diferența fiind acoperită din importuri venite din Ucraina, Serbia și Ungaria. Situația nu este excepțională, ci se explică prin faptul că unii comercianți de electricitate preferă să cumpere curent din import, pe motiv că este mai ieftin.

Fostul ministru al Energiei Răzvan Nicolescu a declarat pentru Cotidianul că unii dintre comercianții de energie au preferat să cumpere electricitate din afara României pentru că e mai ieftină. „E vorba despre contracte. Unii preferă să cumpere din exterior, cum, de alt­fel, sunt furnizori care vând afară, pentru că România face și export“, a spus Nicolescu. „Faptul că importăm, la un moment dat, mai multă energie decât exportăm nu înseamnă că avem o problemă în a nu ne putea asigura consumul energetic. Vorbim despre cantităţi mici importate, sub 3%, 350 de MW raportaţi la 9.000 MW, cât este consumul României. Până la 8.00 dimineaţă România exporta mai multă energie decât importa. De la ora 8.00 importurile au depăşit exporturile, dar vorbim despre cantităţi foarte mici. Consumăm mai multă energie decât producem, însă asta nu înseamnă că România este în criză, mai ales că noi, în ultima perioadă, mai mult am exportat“, a completat Nicolescu, pentru Mediafax.

73,18 euro pe MWh în România, Ungaria și Slovacia, iar în Cehia – 59,90 euro pe MWh, luni la ora 10.00

Fără vânt în palele eolienelor

Luni dimineață exista o cantitate de energie pe centralele eoliene aproape de zero, indisponibilitate pe producţie la centrala de capacitate mare de la Brazi, deţinută de Petrom, din cauza unor probleme tehnice. „De asemenea, avem rezerve scăzute de apă în lacurile de acumulare şi de astăzi a mai intrat în revizie programată o hidrocentrală. O altă cauză ar putea fi aceea că preţul la energie electrică cumpărată este mai mic şi preferăm să cumpărăm mai ieftin decât să producem mai scump. Date despre preţuri le are ANRE. Nu este o dramă, fiindcă nu sunt cantităţi foarte mari. Consumul în această perioadă este cel normal pentru o perioadă de iarnă şi vorbim acum despre un consum care este pe vârful de sarcină“, a adăugat Nicolescu.
Aceste afirmații sunt întărite de Octavian Lohan, membru al directoratului Transelectrica. „Sunt traderi care cumpără și vând. Numai noi și ungurii avem prețuri mari în regiune, în schimb, Cehia și Slovacia au prețuri mici. Deci dacă energia ieftină de la ei își croiește un drum până la noi, vine energie ieftină. Prin urmare, nu este un deficit de producție“, a explicat Lohan pentru Agerpres. Conform acestuia, România nu are probleme cu acoperirea propriului consum. „În zilele când a fost consumul foarte mare, aproape de 10.000 de MW (la mijlocul lunii ianuarie, n.r.), mai erau și 1.500 de MW de exportat, atunci deja aveam probleme, pentru că și Dunărea era foarte mică. Astăzi Dunărea este la 7.100 de metri cubi pe secundă și produce mult, dar prețurile fac ca energia să intre în țară când este mai ieftin la vecini. Este jocul prețurilor“, a mai spus Lohan.

Luni dimineață, la ora 10.00, consumul național era de 9.120 de MW, iar producția totaliza 8.654 de MW. Soldul import-export era pozitiv, adică importurile erau mai mari decât exporturile, diferența fiind de 475 de MW. La ora 13.00, soldul import-export a coborât la 200 MW. România a avut luni dimineață unele dintre cele mai mari prețuri din regiune pe piața spot. Spre exemplu, la ora 9.00, energia costa în România 74,29 euro pe MWh, în Ungaria și Slovacia prețul era 70,95 euro pe MWh, iar în Cehia, 62,60 euro pe MWh. La ora 10.00, energia costa 73,18 euro pe MWh în România, Ungaria și Slovacia, iar în Cehia prețul era 59,90 euro pe Mwh.

Ce spune Ministerul Energiei

„România nu înregistrează probleme în asigurarea necesarului de energie din producţia internă: există suficiente unităţi de producţie şi stocuri de combustibili pentru acoperirea întregului necesar de consum al ţării, ţara noastră înregistrând inclusiv disponibilităţi pentru export (de exemplu, azi-noapte România a exportat circa 483 de MWh/h), se arată într-un comunicat al Ministerului Energiei. Importul de energie electrică din data de 13 februarie 2017 înregistrat între orele 8.00 și 9.00 s-a realizat prin intermediul pieţei pentru ziua următoare, cuplată cu pieţele din Ungaria, Cehia şi Slovacia. Mecanismul care stă la baza funcţionarii pieţei cuplate este bunăstarea socială a consumatorilor finali; aceştia trebuie să aibă acces la cea mai ieftină energie disponibilă. În intervalul orar sus-amintit, energia vândută în România se situa la un preţ mai mare decât energia provenită din cuplare (circa 74 de euro/MW – preţ România faţă de circa 71 de euro MW, preţ piaţă pentru ziua următoare cuplată). Ca atare, importul realizat în acest interval orar a fost unul în interesul consumatorului final din România“, se arată în comunicatul ministerului.

Oficialii mai susțin că inclusiv în momentele de vârf de iarnă, în care România a înregistrat consumuri istorice de energie, ţara noastră a produs circa 10.000-11.000 MW/h, asigurând nu doar necesarul intern, ci şi cantităţi pentru export (circa 1.000-1.500 MW/h). România este un factor de echilibru în regiune.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cosmin Pam Matei 4563 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.