De ce se tem românii de Brexit

Regina Elisabeta a II-a a dat joi sancțiunea regală pentru începerea „divorțului“ dintre UE și Marea Britanie, după peste patru decenii de uniune. De acum, premierul Theresa May poate oricând să-i notifice pe omologii din UE asupra „divorțului“. Este o sancțiune regală ce vine după un referendum care a răsturnat toate calculele, după dispute la Înalta Curte, la Curtea Supremă de la Londra și în Parlament și după o campanie de presă ce riscă să rupă nu numai UE, ci și Regatul Unit. „Asta e. S-a deschis calea pentru ca Theresa May să ne ducă pe o cale autodistructivă către necunoscut. Va fi moștenirea ei, mâna ei, cea cu care riscă să distrugă economia și Regatul Unit“, scrie The Guardian.

Guvernul ar fi putut adop­ta varianta unui „divorț“ lin de UE, în acord cu rezultatul la limită al referendumului, însă a preferat varianta dură, a ruperii punților cu Bruxelles-ul, a ieșirii din piața unică și a confuziei totale în ce-i privește pe imigranții din estul UE aflați în Marea Britanie.

Mult orgoliu și puțină viziune

Pe 25 martie, liderii statelor UE se vor întâlni la Roma pentru a celebra 60 de ani de la semnarea Tratatului care instituia Comunitatea Economică Europeană – era începutul Uniunii Europene de azi. Marea Britanie a fost invitată atunci, însă a refuzat să se alăture Europei. În anii de după război, economia britanică, deși foarte îndatorată, se descurca mult mai bine decât economiile continentale, avea exporturi cât ale Germaniei Federale, ale Italiei, Franței și Benelux, luate împreună, iar aceste exporturi erau către întreaga lume, nu doar către Europa. În plus, Marea Britanie avea încă un imperiu colonial. Apoi, țara era o mare învingătoare în Al Doilea Război Mondial, nu fusese ocupată, nu a fost distrusă, precum Germania, și nici trădată de propriii politicieni, precum Franța. Londra nu avea nevoie să se alăture unei CEE născute nu din forță, ci din slăbiciunea celor apăsați de urmările războiului.

În mândria lor justificată, britanicii nu au fost însă și vizionari. Marea Britanie nu mai avea să fie o mare putere, decolonizarea a afectat-o economic, la fel și crizele petrolului. Nu a fost dorită în CEE, mai târziu, de președintele Franței, Charles de Gaulle. Un guvern conservator, la fel ca și cel ce vrea să o scoată din UE, a adus Marea Britanie în sânul construcției europene în 1972. În 1974, au fost laburiștii cei care au organizat un referendum pentru aderare – au votat pentru de două ori mai mulți britanici decât „euroscepticii“.

„Englezii sunt de fapt mulțumiți cu ruina lor. Ei sunt singurul popor care poate încerca un sentiment de schadenfreude (bucurie provocată de nenorocirea altcuiva), produs de propriile necazuri“, scria în 2001 istoricul britanic Tony Judt.

Ultima încercare a lorzilor

Pățiți de pe urma refuzului de a fi membri fondatori ai CEE și apoi trăind anii de penitență în fața Parisului pentru a fi primiți în Europa, lorzii britanici par să trateze Brexitul cu mai multă înțelepciune decât politicienii de profesie. Membrii Camerei Lorzilor cunosc bine istoria europeană a țării lor, au trăit-o nemijlocit, 13 dintre ei sunt nonagenari, iar vârsta medie a membrilor Camerei este de 70 de ani. Pe 7 martie, lorzii au făcut un lucru fără precedent – cel mai mare număr de voturi, 634, în favoarea unui amendament care să dea Parlamentului ultimul cuvânt în cazul Brexitului. Pe 2 martie, aceiași britanici cu sânge albastru votau pentru a obliga guvernul să garanteze drepturile actuale ale cetățenilor UE din Marea Britanie și după Brexit. „Acești oameni trebuie să știe repede care sunt drepturile lor – nu în termen de doi ani sau un an. Ei nu pot să-și pună viața între paranteze“, a spus atunci baroneasa Dianne Hayter, laburistă.

Ce se va întâmpla mai departe?

Odată eliberată calea, guvernul condus de Theresa May urmează să declanșeze Articolul 50 al Tratatului de la Lisabona și a promis să o facă până la finalul lunii martie. Este articolul care prevede părăsirea UE de către un stat membru. Urmează negocierea, timp de doi ani, a ieșirii din UE.

– În aprilie 2017, președintele Consiliului European va convoca celelalte 27 de state membre pentru a da mandat Comisiei pentru negocierile ce vor începe cu Marea Britanie.

– După summitul celor 27, Comisia va publica liniile directoare ale discuțiilor. Marea Britanie dorește ca negocierea „divorțului“ să includă și punerea la punct a unui viitor acord comercial cu UE, în timp ce capitalele europene vor ca acest acord să se negocieze separat.

– Aprilie-septembrie – alegerile din Franța și Germania pot amâna începerea efectivă a negocierilor oficiale, motiv pentru care Londra rămâne cu cel mult un an și jumătate la dispoziție.

– În toamna anului 2017 vine marele moment al adoptării legilor pentru părăsirea UE, dar și al integrării în legislația britanică a actualelor legi europene aplicate în Marea Britanie (așa-zisa Great Repeal Law).

– În intervalul octombrie 2018-martie 2019, Parlamentul britanic, Parlamentul European și Consiliul European vor trebui să dezbată și să voteze fiecare înțelegere la care se ajunge în timpul negocierilor.

– În martie 2019, Marea Britanie va părăsi în mod oficial UE.

David Davis, ministrul pentru Brexit, nu a estimat impactul ieşirii din UE. Strategia lui: „Mai bine fără un acord decât cu unul rău”

Se mai poate răzgândi Marea Britanie?

Deja celebrul Articol 50 din Tratatul UE a fost redactat de un britanic, baronul scoțian John Olav Kerr, fost diplomat și membru al Camerei Lorzilor. Chiar el spune că procesul ieșirii din UE nu este irevocabil. Articolul a fost introdus în tratat nu pentru ieșirea voluntară unui stat membru, ci pentru excluderea din UE în cazul unei lovituri de stat. „Nu este irevocabil. În perioada de doi ani, dacă țara decide că nu vrea să iasă din UE, se poate răzgândi. Celelalte state vor încerca să obțină un profit politic, însă nu pot insista asupra părăsirii UE“, spune Kerr, citat de BBC. Pentru ministrul britanic al Justiției, Liz Truss, articolul este însă „irevocabil“. Până la urmă, această dispută se poate încheia la Curtea Europeană de Justiție. Și mai există încă o posibilitate: acordul Brexitului poate fi respins de statele membre și de Parlamentul European.

Un Brexit de zece ani

Aceste interpretări diferite și mizele economice uriașe pot face ca negocierile pentru Brexit să dureze mai mult de doi ani. Fostul comisar european Peter Mandelson (un membru al Grupului Bilderberg), spune că „vor dura între cinci și zece ani“. Însă în cazul în care acordul nu este încheiat în cei doi ani, Marea Britanie va părăsi automat UE, va pierde accesul la piața unică și la toate acordurile europene. Relațiile comerciale cu continentul se vor desfășura după regulile Organizației Mondiale a Comerțului – Londra va avea același statut ca Beijingul.

Românii au ajuns monedă de schimb

Strategia guvernului britanic este de a separa cât se poate de clar libertatea de circulație a cetățenilor europeni, a polonezilor, românilor de libertatea de circulație a serviciilor (în special a celor financiare – cea mai mare și profitabilă industrie britanică). Marea Britanie dorește un „divorț“ de UE care să-i permită închiderea frontierelor în fața cetățenilor europeni, dar să le mențină deschise pentru comerț, în beneficiul centrului financiar londonez, care a devenit în egală măsură șantajistul și obiectul de șantaj al negocierilor. El aduce țării circa 30 de miliarde de euro, dar vorbim și despre pârghiile de influențare politică a piețelor. 40.000 de finanțiști de top locuiesc acum la Londra. Aceștia sunt mult mai importanți decât cele trei milioane de cetățeni europeni (polonezi, români, unguri) care muncesc în Marea Britanie și care sunt doar o pârghie de șantaj în negocierile ce urmează.

Confuzie totală pentru cetățenii europeni

Milioanele de cetățeni europeni din Marea Britanie se află într-un adevărat purgatoriu legislativ. Teoretic, ei se vor bucura de drepturile actuale până la momentul ieșirii oficiale din UE, în 2019. În plus, scrie presa britanică, 84% din ei îndeplinesc și condițiile pentru a putea rămâne în țară și după 2019, pentru că au deja cinci ani de rezidență, pentru că sunt căsătoriți cu cetățeni britanici sau au copii născuți aici. Practic, incertitudinea este copleșitoare. Este nesigur dacă cei care pot rămâne în Marea Britanie mai pot avea acces la serviciile medicale, dacă vor mai avea dreptul la pensie sau să dețină o proprietate. Nu se știe nici care va fi momentul de ruptură în privința drepturilor lor. Va fi acum, în martie, când va fi activat Articolul 50 sau va fi în 2019? „Oamenii pot să vină și după Articolul 50. Diferența va fi că vor avea semnificativ mai puține drepturi decât cei care au sosit înainte“, spune juristul Jonathan Portes, de la organizația „UK în Changing Europe“. „Nu știm care va fi sistemul ce le va permite să vină, să se înregistreze și să rămână aici“.

Incertitudinea legislativă poate favoriza discriminarea: va fi aplicată o lege confuză ce poate duce la expulzare la fel pentru un cetățean roman și unul german care locuiesc în Marea Britanie? Acest statut incert al imigranților din Marea Britanie poate permite Londrei să obțină sprijinul din partea Poloniei, României și a altor state pe durata negocierilor Brexitului.

Theresa May şi Nicola Sturgeon, acuzate că sunt pe cale să distrugă Regatul Unit, pentru a câştiga un pariu politic

Au amanetat viitorul țării

Există însă o rază de speranță pentru cetățenii UE din Marea Britanie. Ea vine din aparentul haos din Guvernul May. Ministrul pentru Brexit, David Davis, i-a uluit pe deputați în urmă cu două zile, spunând că nu are o estimare a impactului economic al Brexitului, că fermierii britanici vor plăti taxe vamale de până la 40% pentru exporturi, că prețul biletelor de avion va exploda odată ce țara va ieși din acordul „Open Skies“ cu UE, că Londra nu poate negocia acorduri de liber schimb cu alte state cât este încă membră UE. „Ați amanetat viitorul economic al țării pentru un slogan“, a fost replica primită de ministru. De altfel, în întreaga tabăra pro-Brexit pare că domnește deruta – majoritatea liderilor eurosceptici s-au ferit de presă în ultimele luni.

Modelul norvegian: este inutil Brexitul?

În lipsa unui plan clar și cu o putere de negociere care nu poate fi mai mare decât a UE, Marea Britanie nu poate spera la mai mult decât statutul actual al Norvegiei în raport cu Uniunea. Ca și Marea Britanie până în 1974, Norvegia și Elveția fac parte din Zona Europeană a Liberului Schimb și au o relație privilegiata cu UE, pentru care plătesc însă. Plătesc pentru coeziunea economică europeană, plătesc primind imigranți din UE și respectând legile UE. Comisia Europeană a oferit sumele plătite de aceste state în raport cu statele membre UE. Norvegia plătește Bruxelles-ului circa 115 euro pe cap de locuitor (0,16% din PIB), iar Marea Britanie, 79 de euro (0,25% din PIB). Apoi, statisticile arată că, raportat la populație, Norvegia a primit de două ori mai mulți imigranți din UE decât Marea Britanie. În ce privește legislația europeană, Norvegia a încorporat în legislația națională circa trei sferturi din acquis-ul comunitar. Dacă Marea Britanie dorește să păstreze relația economică cu UE, cel mai probabil Bruxelles-ul îi va cere să adopte modelul Norvegiei. Or, niciunul dintre aspectele de mai sus nu sunt viitorul promis de euroscepticii britanici în campania pentru Brexit. „De ce să mai plecăm, dacă transpunem legile UE în legislația națională“, se întreabă, pe bună dreptate, jurnaliștii de la The Guardian.

Independența Scoției: curaj sau sabotaj?

Scoțienii au refuzat ieșirea din UE. La referendumul din 2016, 62% au votat împotriva Brexitului. Pentru premierul independentist Nicola Sturgeon, acest rezultat este argumentul organizării unui nou referendum pentru independență înainte de ieșirea oficială a Marii Britanii din UE. „Ori ne batem, ori murim îngenuncheați. Avem ocazia de a face istorie“, scrie cotidianul National. Un act de curaj, dar și un „sabotaj care se va întoarce împotriva întregii țări“, spun alții. „Un referendum înainte de Brexit ar fi un vot în negru. Vom face rău Scoției. Sturgeon face promisiuni vagi, iar perspectivele economice sunt speculative și deghizate în retorică patriotică“, scrie presa prounionistă din Scoția. 44% din comerțul scoțian se face cu Regatul Unit și doar 9% cu UE. Ce poate exporta țara? Whisky, lână și somon? Într-adevăr, 90% din rezervele de petrol britanice se află în apele scoțiene, însă zăcămintele se împuținează și valoarea lor a scăzut la jumătate în ultimii ani.

„Dacă puterile europene reușesc integrarea economică fără Regatul Unit, aceasta va însemna hegemonia Germaniei în Europa“, notă confindențială a Guvernului Britanic din 1956.

Românii sunt îngrijorați: Not so great news!

Românii din Marea Britanie sunt speriați de Brexit, mai ales cei fără acte, care nu au statut de rezident permanent. Reacțiile acestora nu au întârziat să apară după votul de luni și după promulgarea legii, iar pe grupul de pe Facebook „Brexit și românii din UK“, cei mai mulți și-au manifestat neliniștea. „Hai să nu ne pierdem speranța. Există un Dumnezeu care are grijă de toți!“, își face curaj Flory Ceaprazaru, în vreme ce Mariana Soneriu trage concluzia că nu urmează zile ușoare. „Not so great news!“, a comentat aceasta.

Pe pagina de Facebook „Români în UK“, Radu Daniel se întreabă ce se va întâmpla cu părinții lui din Regat: „Are cineva idee ce se va întâmpla cu părinții mei care sunt pensionari și sunt aici, împreună cu noi, și ne ajută la cumpărături, la treburile de zi cu zi? Oare vor fi expulzați?“, a scris acesta. Lamont Mihaela se întreabă și ea, îngrijorată, ce urmează: „dacă sunt căsătorită cu un cetățean britanic, dar am doar patru ani de când sunt aici, oare va fi vreo problemă? Nu lucrez deocamdată, pentru că am grijă de bebe“, a scris aceasta. Pavel Radu comentează la rândul său: „toți imigranții din UK care nu sunt în sistem vor fi expulzați, sigur vor impune măsuri drastice“, prevestește el.

Claudia Țapardel, eurodeputat român și membru al Comisiei PE pentru Afaceri Constituționale, condamnă cu fermitate votul. „Pentru cetățenii UE este pur și simplu o mare nedreptate. Sunt foarte dezamăgită de decizia de a respinge o serie de garanții pentru drepturile celor peste trei milioane de europeni din Regatul Unit, dintre care aproximativ 220.000 români, a declarat Claudia Țapardel, de la sediul Parlamentului European din Strasbourg.

Mirel Prisăcaru, român din Londra, membru al Consiliului Românilor de Pretutindeni, a declarat: „Cei care au un statut de rezident permanent, având peste cinci ani de când s-au stabilit în Marea Britanie, nu prea au mare liniște nici ei. Dar ceilalți, care nu au acte, nu au nicio siguranță. Mulți se vor întoarce acasă sau în țările din care au venit“.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.