De ce tot mai mulți israelieni vor să obțină cetățenie europeană?

Circa500.000 de israelieni dețin pașapoarte UE, de peste două ori mai mulți decât se estimase în anul 2000. Pe lângă aceștia, 500.000 de israelieni dețin pașapoarte rusești, americane sau ale altor state. Practic, unul din opt cetățeni israelieni mai deține o cetățenie, scrie Newsweek.

Fenomenul a luat amploare în ultimii ani. Artista Hadas Kedar, rudă îndepărtată a lui Theodor Herzl, părintele statului evreu, a ajuns să caute dovezi despre viața familiei ei în Ungaria, în anii 1920, certificate de naștere, diplome de studii, totul pentru a aplica pentru obținerea cetățeniei ungare la ambasada Ungariei la Tel Aviv. Hadas Kedar nu consideră că dorința ei este în contradicție cu principiile lui Herzl. ”Vorbele sale au fost răstălmăcite. Viziunea sa a fost confiscată de partidele de dreapta”. Ea spune că nu este de acord cu politica actualului guvern în teritoriile palestiniene și că susține crearea unui stat palestinian. Mai mult, îi este frică de amenințarea teroristă și de izbucnirea unui război generalizat în Orientul Mijlociu. ”Vreau să le ofer copiilor mei mai multe oportunități. Nu cred că lui Herzl i-ar fi plăcut să trăiască în Israelul de astăzi”, spune ea.

”Am o fantezie în care mă duc la fabrica de bere pe care a deținut-o familia mea în Budapesta, pe care au vândut-o foarte ieftin înainte să plece. Mă duc acolo cu noul meu pașaport și le spun: Am revenit. Am încercat să trăim în altă parte o vreme. Nu a mers. Haideți să o luăm din nou de la capăt”.

Aceleasi temeri și opinii sunt împărtășite de zeci de mii de israelieni. Nu înseamnă că vor să se întoarcă cu toții în Europa. Mai degrabă încearcă să păstreze pașapoartele europene pentru zile negre. ”Nu aș spune că este sfârșitul sionismului, ci că avem de a face cu un alt fel de a fi israelian. Cred că fenomenul se datorează lipsei de securitate pe care o resimt israelienii cand se gândesc la viitorul tarii. Eu vorbesc despre cum statul Israel a fost creat pentru a ne elibera de fricile istorice, însă acestea sunt cu noi și aici”, spune Ofer Shelah, deputat al partidului de centru Yesh Atid, citat de Newsweek.

Nu toți deținătorii de dublă cetățenie doresc să părăsească Israelul. Mai mult, în fiecare an vin în Israel la fel de multe persoane câte obțin a doua cetățenie. Cei care vin sunt în special din Franța, pe fondul amenințărilor teroriste, a antisemitismului și al atacurilor de la Charlie Hebdo.

Cu militanții organizatiei Statul Islamic și aliații lor tot mai aproape de granițe (în Egipt și Siria), cu Hezbollahul tot mai amenințător și cu un Iran care a ajuns la un acord cu SUA, israelienii se simt tot mai nesiguri. ”Imediat ce începe un conflict in Gaza încep să primesc telefoane de la israelienii cu dublă cetățenie care mă întreabă dacă statul meu îi va evacua dacă va fi nevoie”, spune un diplomat european de la Tel Aviv. ”Spre deosebire de alte tari, securitatea și nu situația economica joacă un rol important pentru obținerea unui pașaport străin”, spune Yossi Harpaz, doctorand la Princeton.

Există și alte motive pentru a pleca din Israel. Maya Herzberg, 28 de ani, dorește să obțină cetățenie poloneză nu pentru că i-ar fi frică să locuiască in Israel, ci pentru că dorește să studieze în Vest. ”Dacă Polonia nu era în UE nu făceam asta. Dar acum pașaportul îmi dă dreptul să merg oriunde în UE și mă gândesc să fac un master undeva în Europa de Vest”, spune ea.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.