O expresie îndrăzneaţă a democraţiei, Brexit, va rămâne fără efect, sau va avea unul singur: după finalizarea reconstrucţiei palatului Hohenzollern din Berlin, Angela Merkel va deveni urmaşa lui Wilhelm al II-lea. Să mă explic.
Cu moartea lui Stalin şi plânsetele isterice după marele conducător şi înţelept inovator nu a murit comunismul, şi nici Brexit nu va scoate Marea Britanie din Uniunea Europeană. Ambele momente marchează doar începutul unei noi ere politice. Aşa cum au urmat patru decenii de comunism asupritor, vom asista la o ascensiune a Germaniei de dimensiuni imperiale, pe româneşte… Reich, de natură să transforme Regatul Unit în country-cluburi dezbinate. Brexit este doar la prima vedere măciuca dată în moalele capului marii Uniuni Europene, îndreptătoare a castraveţilor, protectoare a porcilor de cuţitele balcanicilor şi fermecătoare jefuitoare a resurselor naţionale. Plângem în toate direcţiile: Marii Britanii de milă, oare cui îşi va mai vinde mărfurile, dar şi Germaniei, pentru spulberarea visului Europei unite. Emoţiile politice sunt iraţionale. Londra nu este satul Lovrin dinBanat, iarGermaniamai are nevoie de zece generaţii de filosofi şi poeţi ca să treacă drept visătoare.
După câteva zile de doliu şi mahmureală, în care marii gânditori au văzut sfârşitul lumii, am face bine să revenim la normal. Iar această normalitate o impune Berlinul. Prudenţa cancelarului german în alungarea Marii Britanii din UE este primul pas spre o soluţie neaşteptată, dar unică în această situaţie: Rămânerea în Uniunea Europeană. Să fim serioşi, joaca de-a divorţul o cunosc mai toate familiie bune. Iar a vota de două ori despre viitorul Europei este un exerciţiu deja cunoscut în Europa. Au mai votat şi danezii, olandezii, irlandezii şi francezii în referendumuri anti-Bruxelles. De ce să nu viseze şi Londra la cai verzi pe pereţi, ca în final tot Merkel să o plimbe pe regina Angliei, într-o zi, în scaunul cu rotile?
Intenţia premierului britanic de a demisiona în toamnă înseamnă totodată că, în cazul în care conservatorii britanici nu vor forma un nou guvern, vor avea loc alegeri anticipate. O posibilă victorie a laburiştilor ar însemna şi o relativare a referendumului de săptămâna trecută. UK nu va depune până la formarea unui nou cabinet cererea de părăsire a Uniunii Europene. Deci după calmarea spiritelor, londonezii au de stabilit dacă rămân în Regat, la fel cei din Dublin sau din Edinburgh despre rămânerea/întoarcerea în Uniunea Europeană. Dacă nici respingerea de către Paris a Constituţiei Europene nu a pus proiectul UE pe butuci, atunci foarte posibil ca nici Brexit să nu aibă consecinţe. Din 16 referendumuri critice la adresa UE, doar opt au avut consecinţe clare, şi doar relative. Danemarca şi Suedia au respins definitiv moneda comună, iar Greonlanda a părăsit Comunitatea Europeană (1982). Mă îndoiesc că Londra va merge pe urmele acesteia. Referendumul care a dus la Brexit nu este mandatoriu într-o ţară fără constituţie. După opt sute şi un an de la semnarea Magna Carta (1215), actul fundamental al libertăţilor democratice, sub domnia Regelui John “Lackland” (“fără ţară”), se închide cercul. A rămas doar o democraţie fără ţară, în care votul este un act firesc, fără consecinţe, doar un simplu ventil al emoţiilor trecătoare.
Incultura politicienilor de la Bucureşti este consecinţa slăvirii mitului colivei, care nu-şi are rostul la catafalcul Brexit. Măcar din lecţiile de bâjbâit pe engleză pe care le-au avut putea să se prindă de ei ideea că decenţa este un sinonim pentru “very british”. Londra nu are nevoie de sfaturile şi de lacrimile nimănui. Când flota din Lovrin va învinge flota Mongoliei pe Bega, iar pe insulele Fidji se va citi Sadoveanu la Liceul Klaus Iohannis, probabil că îi va cere şi Elisabeta a II-a lui Mugur Isărescu un sfat.
Până atunci vom asista de pe tuşă la umilirea fără precedent a Regatului Unit din partea Germaniei. Londra are de ales între integritatea statală în UE sau un Brexit pe bucăţi, deoarece Scoţia va părăsi Regatul Unit şi se va îndrepta glonţ spre Bruxelles. A rămâne în UE deoarece îţi tremură chiloţii pentru secesionism nu poate fi o virtute. Doar o cerere de exit a Uniunii nedepusă ar deschide porţile negocierilor pentru o nouă Uniune (şi) sub influenţă britanică.
După paraşutarea eşuată lui Rudolf Hess asupra Angliei în 1941, animat de viziunea unificării anglo-saxonilor cu germanicii, aterizarea Germaniei pe Insulele Britanice este astăzi una uşoară. Brexit va intra în istorie ca momentul în care adjectivul “Mare” în dreptul Britaniei a devenit istorie. Cei 2 ani pentru extragerea din UE curg din momentul trimiterii cererii de părăsire, dar Regatul Unit nu va depune, fără consecinţe. Elveţia a avut o cerere de aderare la Uniune timp de 25 de ani, fără să se fi concretizat vreodată. În acest timp, a negociat la sânge, în folosul ei. Şi să ne amintim, expresia “Perfidul Albion” n-a fost inventată la Berna!
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.