×
×
Noi
Citite
Recomandate
Ultima oră
Actualizat acum 3 minute
24 Ore
7 Zile
30 Zile
24 Ore
7 Zile
30 Zile
Data
Miercuri, 26 aprilie 2017, 07:04
EUR (€)
-0.0090 ↘
4.5250 RON
USD ($)
-0.0146 ↘
4.1556 RON
• • •
Adevăratul motiv
De ce vor apropiaţii Monicăi Macovei să salveze universitatea lui Soros

Pentru mulţi dintre cititori, ştirea că Gheorghe Falcă vrea să aducă la Arad Universitatea Central Europeană (CEU), înfiinţată de George Soros în Ungaria, poate părea o surpriză. Adevăratul motiv este că acolo şi-au făcut studiile unii dintre propagandiştii regimului Băsescu, între care Monica Macovei şi Sorin Antohi!

Nu întîmplător, pe Facebook a fost iniţiat un Protest sub numele „Bucharest stands with CEU”, promovat de „România Curată”, site coordonat de Alina Mungiu Pippidi, altă stipendiată a fundaţiilor lui George Soros! Totul vine în urma Hotărîrii Parlamentului din Ungaria, care a votat o lege prin care s-a decis nerecunoaşterea diplomelor emise de CEU, pentru că ONG-urile lui Soros au încercat să influenţeze politica internă a Ungariei!

Această Universitate Central Europeană (CEU) din Budapesta este o adevărată fabrică de sorosişti, înfiinţată de George Soros la Budapesta cu o investiţie de 880 milioane dolari. Toţi absolvenţii diferitelor cursuri au devenit propagandiştii politicii miliardarului american, influenţînd politica din ţările lor în funcție de interesele acestuia.

O spune chiar MONICA MACOVEI, care și-a făcut masteratul la CEU în perioada 1992-1993. Din 2007, Monica Macovei chiar a fost cooptată în board-ul CEU, aşa cum rezultă din postarea sa pe Facebook: „Multă emoție și certitudinea că o nouă generație de tineri, liberi și cu gândire critică, pornește astăzi să schimbe lumea. Între ei, sunt și absolvenți români. Din 2007 fac parte din boardul Universității (Board of Trustees). La final, rectorul CEU le-a spus absolvenților: "Mergeți înainte și salvați lumea!.

Recunoştinţa Monicăi Macovei pentru imensele avantaje pe care le-a avut în urma absolvirii masteratului la CEU s-a văzut atunci cînd a avut loc procesul pentru CODEX AUREUS, unul dintre cele mai valoroase manuscrise din lume care se afla în proprietatea statului român. Atunci, Monica Macovei a apărat la CEDO interesele Ungariei, şi România, desigur, a pierdut dreptul de proprietate al manuscrisului aflat la Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia.

Cu acest manuscris extrem de preţios, Nicolae Ceauşescu a garantat un împrumut de 10 miliarde de dolari în anul 1968:

Codex Aureus” este un evanghelier scris cu litere de aur pe foi de pergament. A fost scris între anii 778-820, în vremea lui Carol cel Mare. În anul 1622, biblioteca din Heidelberg, unde se afla manuscrisul, a fost jefuită şi „Codex Aureus” a fost rupt în două pentru a fi vîndut mai uşor: prima jumătate a ajuns la Viena, de unde a fost cumpărată de Ignat Batthyani, episcopul de Alba Iulia, iar cea de-a doua a ajuns în Biblioteca Vaticanului! Numele complet al manuscrisului este Evangelium Scriptum cum auro pictum habens tabulas eburneas (Evanghelie scrisă cu cerneală de aur având table de fildeş). În urmă cu cîţiva ani, scriitorul Constantin Barbu a reuşit să publice în facsimil cele două părţi, într-o ediţie de lux, limitată.

Aşa se explică şi atutudinea antiromânească pe care a practicat-o Monica Macovei la Bruxelles, unde nu a ratat nici o ocazie de a-şi denigra ţara, aşa cum s-a întîmplat în 2012, la suspendarea lui Traian Băsescu, cînd a reuşit să-i convingă pe oficialii europeni că în România a avut loc o lovitură de stat şi o fraudă electorală de 2 milioane de voturi la Referendum!

Un alt absolvent al cursurilor Universitatăţii Central Europeană (CEU), înfiinţată de George Soros în Ungaria, este SORIN ANTOHI. El a devenit foarte cunoscut după acel scandal teribil, cînd s-a aflat simultan că a fost turnător la Securitate, că nu avea doctoratul cu care a obţinut anumite avantaje şi că în CV avea trecute cărţi pe care nici măcar nu le-a scris! Reproducem de pe Wikipedia: „În septembrie 2006 Antohi a trimis ziarului bucureștean „Cotidianul” o scrisoare prin care recunoștea că a colaborat cu Securitatea, cu câteva zile înainte de a fi deconspirat de presa românească. Conform propriilor mărturisiri, Antohi a semnat angajamentul de colaborare cu poliția politică în anul 1976, pe când era în ultimul an de liceu, continuând să furnizeze rapoarte periodice despre colegi, prieteni și cunoscuți de-a lungul câtorva ani buni. Dosarul său de colaborare a ajuns la CNSAS în anul 2002, dar Colegiul nu a făcut publică sentința de colaborare cu poliția politică. Tot în anul 2006, în luna octombrie, după ce Ziarul de Iași a afirmat că Sorin Antohi nu a obținut titlul de doctor la Universitatea din Iași, deși acesta susținea că îl are încă din 1995, a demisionat din toate funcțiile academice. Tot atunci s-au ridicat semne de întrebare privind activitatea sa academică, atunci când s-a descoperit că unele dintre titlurile de cărți pe care Antohi le includea în CV și pe website-ul său nu fuseseră niciodată scrise sau publicate. În perioada octombrie 2006-octombrie 2007, Sorin Antohi s-a retras din viața publică din România. A revenit în dezbaterea culturală printr-o conferință despre "Cultura înaltă și celelalte culturi." În luna iulie 2008, Antohi a fost co-directorul unei Școli de vară organizată de ICR-Berlin, la care au participat numeroși cercetători de prestigiu internațional (Jörn Rüsen, Jürgen Kocka, Moshe Idel, Armin Heinen, Stefan Troebst, Violeta Barbu, Klaus Bochmann, Dietmar Müller, Anke Pfeifer, Vasile Dumbrava, Andrei Corbea-Hoișie). Prezența foștilor informatori Antohi și Hoișie a fost vehement contestată de Herta Müller și alți dizidenți anti-comuniști.

Sorin Antohi, cel care a colaborat cu Securitatea sub numele „Valentin”, a făcut parte din Comisia Prezidențială pentru analiza dictaturii comuniste din România condusă de Vladimir Tismăneanu! De asemenea, a fost membru fondator al Grupului pentru Dialog Social (GDS).

A fost membru în comitetul director al Fundației Soros. Şi - atenţie! - a fost profesor de istorie la Central European University (CEU), Budapesta, adică exact Universitatea pe care Parlamentul din Ungaria, practic, o desfiinţează, din moment ce nu-i mai recunoaşte diplomele!

Ceea ce surprinde în cazul lui Sorin Antohi este insistenţa cu care grupul Tismăneanu a încercat să-l readucă în circuitul public, în ciuda scandalurilor uriaşe pe care le-a generat. Numai reacţia Hertei Müller, românca laureată a Premiului Nobel pentru literatură, a împiedicat acest plan diabolic pus la cale de „intelectualii lui Băsescu”!

Aşadar, toată campania din România pentru „salvarea” Universităţii Central Europene (CEU), fondată de Goeroge Soros, nu este doar o solidaritate cu o instituţie de învăţămînt din ţara vecină, ci o acţiune organizată de ONG-urile din România, finanţate de Soros, care arată dependenţa acestora de banii miliardarului american! Ultimul Protest organizat de aceste ONG-uri ale lui Soros a avut loc în ianuarie, în Bucureşti, în Piaţa Victoriei, cînd, sub pretextul Ordonanţei 13, s-a cerut vehement demisia Guvernului României, abia instalat după alegerile din decembrie.

Asta ar mai trebui acum, ca Universitatea lui Soros din Budapesta să fie mutată la Arad, cum cere primarul Gheorghe Falcă, sau la Oradea, cum cere liderul PNL Ilie Bolojan! Ca şi cum n-ar fi suficientă activitatea zecilor de ONG finanţate de George Soros!

Ion SpânuPublicat Duminică, 09 aprilie 2017
10940
 | 50
 | 42
+Adaugă
Comentarii
2000
Trimite
Charlie
+2
Comentariul meu adresat lui HOMO SCLAVISIMUS nu a fost publicat de Cenzorul Securist care vegheaza din umbra.
Publicat Luni, 10 aprilie 2017
+Răspunde
SULIMANU @ Charlie
0
Pacat nu m-a mai injurat nimeni demult...
Publicat Marţi, 11 aprilie 2017
+Răspunde
lunetistu
+7
Aceasta CEU . este de fapt Academia de Partid `Stefan Ghiorghita ` la nivel , cel putin european . Acolo te invata cun sa devi si sa te comporti ca sluga si sa haituiesti pe cei care nu accepta statutul de sluga . Pe acolo au trecut si Sacashvilii si o parte a conducerii poloneze in frunte cu Tunsk si prietenul lui pontica , ja-vra de fost prim-ministru englez , care a tinut hangul americanilor in distrugerea nordului Africii , cu a lor primavara araba (i-am uitat numele ) .
Publicat Luni, 10 aprilie 2017
+Răspunde
NAE GIRIMEA
+8
In 27 de ani a fost dezvoltata in R o fauna care suge la tsitsa lui Soros f numeroasa , raspindita peste tot , solidara , si care a reusit sa otraveasca mentalul unor oameni in general si a tinerilor in special , inculcindu-le doua reflexe pavloviene : la zisa “anticoruptie “ si la “ciuma rosie “.
Publicat Luni, 10 aprilie 2017
+Răspunde
Non-Grata - argumente
+10
Solicit echpei Cotidianul sa investigheze si sa publice dovezile referitoare la participarea Monicai Macovei la procesul referitor la Codex Aureus. Ca sa o cunoastem mai bine, sa putem pune in lumina corecta tot ce vine de la ea. Pentru ca nu tot ce e legal e si moral.
Publicat Luni, 10 aprilie 2017
+Răspunde
Non-grata
+11
Daca e reala informatia cum ca Macovei ar fi pledat impotriva Romaniei la CEDO intr-o problema atit de importanta precum CODEX AUREUS, atunci ar trebui sa i se retraga cetatenia romana si declarata Persona Non-Grata
Publicat Luni, 10 aprilie 2017
+Răspunde
Charlie
-4
Pt. "Cine Stie". Dle, cine e ACOPERIT foloseste alte nume/pseudonime si se face ca... nu cunoaste. De ce nu-ti dezvalui pseudonimul cu care navighezi pe aici? Fii barbat! Si sa-ti pui mintea la contributie. Vei constata ca poti gandi si singur cu conditia sa te informezi. Abia dupa aceea lansaza-te in comentarii adevarate, cu date si interpretari, nu monosilabice...
Publicat Luni, 10 aprilie 2017
+Răspunde
Io
+22
Ma repet: se doreste sodomizarea Romaniei. Mai nou , cica Romania li se pare mare si o vor iarasi principate... Si ca sa faci asa ceva iti trebuie multi activisti...
Publicat Luni, 10 aprilie 2017
+Răspunde
HOMO SCLAVISIMUS
+25
Este vorba de IDEOLOGIE....Asa cum lenin avea ideologia urei de rasa a amestecului de popoare si formarea omului nou HOMO-SOVIETICUS asa si Sorosh are ideologia amestecului de popoare si formarea omului nou fara tara fara istorie si traditie fara limba fara dorinta de a mai fi liber...Scopul acelasi ...sclavul modern sa fie mai usor de exploatat ..iar tarile lor stramosesti exploatate fara rezistentza....Acesti oameni sunt un fel de FASCISTI COMUNISTI GLOBALISTI si ar trebui INTERZISI ca un pericol pentru STATUL ROMAN.
Publicat Luni, 10 aprilie 2017
+Răspunde
IQ100
+31
am cam intuit asta de cand am citit in cotidianul analiza Grupului de la Visegrad despre tentativade puci sorosisto-seseista din iaran 2017...ziceam atunci , nu-i nimic. lasa ca vin in romania...eu credeam ca doar la manifestatii, dar vad ca au planuri mai mari..si , proabil, sustinere la Pralong...daca dargnea sui Grindeanu accepta, nu mai avem nici o speranta canatie...adica Soros nu e agreat nici in Ungaria , nici in Israel (cumva de asteptat, alea sunt state sunt NATIONALE, iar Soros e globalist) dar e agreat la noi! BAcum se vede adevarat fata a tradatorilor 'ardeleni", inclusiv a basuistilor, inclusiv a "binomului"..planul e concertat...isi vor o replublica transilvana Sorosista , iar Valahia=Miticia, pt ei, , o vasala, cred.Cam ca pe vremea lui carol Robert de Anjou.
Publicat Luni, 10 aprilie 2017
+Răspunde
Lentu
+30
Baba asta e de varsta mea? E credeam ca e din echipa bunicii.
Publicat Luni, 10 aprilie 2017
+Răspunde
Recomandate
Comuna Brebu - o bucurie pe lângă Câmpina
Publicat acum 17 ore şi 20 minute
Ponta își deconspiră proptelele: SRI...
Publicat acum 23 ore şi 48 minute
Convorbire cu Paraziți
Publicat acum 22 ore şi 43 minute
 De ce și-a anihilat PSD propriii lideri
Publicat acum 14 ore şi 41 minute
Minciunile PSD – pericole pentru țară
Publicat acum 12 ore şi 12 minute
Centrul Atenţiei
alarm off
Tragedia din Retezat
7 articole/ Actualizat acum 13 ore şi 25 minute
alarm off
Cronica din Berceni
6 articole/ Actualizat Miercuri, 19 aprilie 2017
alarm off
Cotidianul cititorilor
10 articole/ Actualizat Joi, 20 aprilie 2017
alarm off
Fotografiile bunicilor
16 articole/ Actualizat Duminică, 16 aprilie 2017
alarm off
NUMAI DOUĂ ÎNTREBĂRI
110 articole/ Actualizat Vineri, 21 aprilie 2017

România se va schimba cînd o altfel de elită va exista care va cîştiga alegerile cu un program alternativ şi va guverna.

Alina Mungiu-PippidiPublicat acum 11 ore şi 22 minute