De două ori NUP pentru premier

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a închis nu numai dosarul în care Victor Ponta era cercetat pentru că ar fi plagiat, ci şi pe cel în care era acuzat de uzurpare a calităţii de șef al statului.

Astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu va începe procedura de urmărire penală în cazul participării sale la Consiliul European de vară, care a avut loc la Bruxelles, în zilele de 28 şi 29 iunie 2012.

„Victor Ponta a participat la  reuniunea Consiliului European de vară care a avut loc la Bruxelles, în 28-29 iunie 2012, în calitate de  prim-ministru. Înregistrarea acestuia ca şef al delegaţiei României a fost făcută în această calitate”, se arată în rezoluţia Parchetului.

În plus, dispoziţiile Tratatului privind UE dau dreptul şefilor de guvern să participe la reuniunile Consiliului European, se mai arată în document.

Premierul a săvârşit o uzurpare a atribuţiilor Preşedintelui României, nu o uzurpare a calităţii de Preşedinte al României, explică Parchetul de pe lângă ÎCCJ.

„Interpretarea dispoziţiilor constituţionale referitoare la atribuţiile Guvernului dată de prim-ministru este în mod evident eronată, dar această situaţie, care a generat un conflict juridic de natură constituţională, a fost rezolvată de Curtea Constituţională prin decizia din 27 iunie 2012”, se arată în rezoluţie.

Procurorul a dispus neînceperea urmării penale faţă de prim-ministrul Victor Ponta.

„(…) chiar dacă prim-ministrul Victor Ponta a săvârşit cea de-a doua acţiune prevăzută de textul art. 240 din Codul penal, şi anume împlinirea unui act legat de o calitate oficială, cu intenţie, fapta nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de uzurpare de calităţi oficiale.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.