De la băsism spre kovesism

Ce om emoționat mai este Laura Codruța Kovesi! Am urmărit-o în timpul audierii de la CSM. Oricât de vedetă și oricât de mare îi este puterea, emoția sa se trăda în câteva detalii. Pe sub biroul de la care își făcea bilanțul, picioarele șefei DNA lucrau de zor. Parcă ar fi aparținut unui cântăreț de pian sau unui solist de orgă. Nici zăpăcitul de Ovidiu Lipan Țăndărică atunci când se aprinde la tobele sale nu bate ritmul cu atâta înverșunare! Deasupra mesei, cu hârtiile în față, procurorul șef al DNA dădea un spectacol de mâini frământate, de parcă ar fi vrut să vorbească din ele. Mai s-o întreacă pe Alessandra Stoicescu, de la Antena 3, campioana răsucirilor din degete și încheieturi și a interogațiilor din voce și privire, susținute și din gât și cu umerii, într-un soi de zbuciumare artistică oarecum chinuită, din care nu mai rămâne decât dorința de expresivitate.

Poziția sa de procuror audiat, adică de om singur în fața examinatorilor, ar fi putut să fie o cauză. Nu cred! Laura Codruța Kovesi nu pare că trăiește presiunea CSM-ului și nici teama de Guvernul căruia i se subordonează. De altfel, la această audiere, nimeni n-a avut curajul să se așeze alături de ea. Președintele CSM a dispărut din peisaj, iar ministrul Justiției s-a așezat departe, într-un colț, cu o geantă burdihănoasă agățată de mânerul scaunului. Nu era de nasul lor să intre în cadru. Abia a încăput jumătate din geanta de cumpărături și capul doamnei ministru, semn că existau împreună la importanta reuniune. Ce să mai caute și președintele CSM!?

Și, cu toate acestea, Laura Codruța Koveși arăta sigură în acest cadru impozant, la masa mare și lungă, citind șiruri de cifre menite să fixeze performanțele muncii sale. Nu mai avea bretonul puștesc de domnișoară romantică (cel pe care l-a purtat la TVR într-o apariție premergătoare acestei audieri), nici machiajul strident de atunci. Acum era portretul perfect al unei femei puternice, ca o doamnă care impunea un respect măsurabil și prin distanța față de ceilați (vizibilă și în felul în care a coborât din BMW-ul sosit val-vârtej, ca la vizitele de stat). Doar bâțâitul nebun al botului pantofilor ce mai trăda un soi de agitație interioară. Adică emoția nestăpânită. Cum spuneam la început, doamna Koveși și-a trădat natura emotivă accentuată. Nu vă grăbiți și nu vă bucurați! De obicei, emotivul când este curprins de furie este mai dur decât un măcelar. Delicatețea, emoția și fragilitatea în anumite cazuri se ascund perfect îndărătul unei durități de oțel. E modul distinct de a se proteja a celui care vibrează profund și care de teamă te îngroapă fără să clipească. Îi tremură puțin o pleoapă și drept consecință se scarpină la rădăcina nasului.

O doamnă care i-a urmărit pe Victor Ponta și Dan Șova până când i-a văzut în ghearele justiției nu poate fi decât un caracter extrem de puternic, marcat de o dorință neobosită de victorie și de răzbunare. Din ele își hrănește ego-ul care învârte sabia.
De unde venea emoția exprimată de mâini și de bâțâitul picioarelor? Să nu uităm că doamna Kovesi are la activ două mandate de procuror general și unul de procuror șef DNA. În primii 6 ani n-a făcut mare lucru. Mai degrabă, servicii. Aproape că putem spune că a făcut figurație. În cei 6 ani, Parchetul General condus de dânsa a avut randamentul judecătoriei Cornetu. Oare de ce? Simplu! N-a lăsat-o nimeni. Adică s-a exprimat numai pe dosare aprobate. Nu a ”executat” decât puțini oameni și aceia listați de Traian Băsescu. Doar de la DNA a putut să mărească potul și țintele. Și tot cu umbrelă de la Traian Băsescu. Atunci, fără să-i mai tremure vârful piciorului, a condus execuția unui întreg guvern și a principalilor adversari ai președintelui.

Vă dați seama cât a înghițit în sec un om care abia după plecarea lui Traian Băsescu de la Cotroceni a putut să pună tunul pe personaje de care nimeni nu s-ar fi atins? Și, totuși, Laura Codruța Kovesi nu s-a apropiat nici cu un centimetru de fostul său protector, deși acesta de o vreme o ocărăște de mama focului. Ce înseamnă această reținere față de Traian Băsescu? Că n-a venit vremea! Ora unui pas important spre putere nu se trăiește sărind scările!? Se așteaptă cu dinții strânși și cu planuri ascunse. Laura Codruța Kovesi a înțeles că încă mai este în situația de a răspunde la întrebările altora, chiar și la cele pe al căror autor nu-l poate suferi.
Ca unul care urmărește cu mare grijă comportamentul, gesturile, mimica și exprimările oamenilor politici pot spune că Laura Codruța Kovesi arată ca un jucător conștient de puterea sa. Dar nu suficient de sigur. După felul în care a venit la CSM, după felul în care a dominat audierea, după întrebările de complezență puse de colegi, după exclamația ministrului Prună (”sunt foarte fericită…”) deși stătea așezată într-un colț ca o grefieră ajunsă din greșeală la o asemenea procedură de audiere. Prin postura mieroasă pe care a afișat-o la CSM, ministrul Justiției ne-a spus un lucru. Că epoca băsismului este aprope de sfârșit. Unii se jenează să recunoască, alții au dat bir cu fugiții, Turcescu nu știe ce să facă, să aleagă între grade și primărie, iar ceilalți s-au mutat în corul DNA.
Ba după felul în care Ioana Ene Dogioiu ne spunea că Laura Codruța Kovesi ”nu este perfectă”, dar nici ”nu avem nevoie de altcineva” am înțeles că harincii propagandiști ai băsismului au părăsit baricada și lucrează de zor la o nouă mitologie politică. Adică la un kovesism îmbunătățit.

Nu fac parte dintre adversarii Laurei Codruța Kovesi. Nu am nici stofă de admirator. Mă limitez la a spune că de la anii de figurație de la Parchetul General la dosarele de la DNA și la arestările spectaculoase de acum este un drum lung. Chiar un progres notabil. Numai că doamna Kovesi a lăsat un important segment de cerc într-o umbră suspectă. Înainte nu vedea aproape nimic. Acum n-are milă de tot ce-i iese în fața sa îndreptată spre PSD și spre aliați. Încă nu vede mare lucru în ce-l privește pe Traian Băsescu, pe Elena Udrea, pe Adriean Videanu, Sorin Blejnar și toți cei care au rămas în colțul de umbră protejat de Traian Băsescu. Poate n-a venit vremea, poate n-a primit ordin, poate nu se consideră îndeajuns de puternică? Cine știe!
Când Laura Codruța Kovesi va cuprinde de jur împrejurul său toate infracțiunile de corupție și va rămâne insensibilă la kovesism (de care mă tem ca de moarte), atunci vom avea cu adevărat anticorupție fără amestec politic.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.