De la „nenorocirea” din 1968 la blatul eşuat din 2008

„Nenorocirea” din 1968

Istoria întâlnirilor dintre România şi Olanda cuprinde un episod care astăzi poate fi considerat ca fiind unul… comic. Pe 5 iunie 1968, pe Stadionul Republicii (astăzi subsol al Palatului Parlamentului) s-a desfăşurat meciul amical dintre naţionalele României şi Olandei. Din start trebuie menţionat faptul că, până prin anii ’90, meciurilor amicale li se acorda o mult mai mare importanţă decât astăzi (chiar dacă acum rezultatele contează în ierarhiile FIFA şi UEFA), nu se schimba jumătate de echipă după pauză, nu se prea făceau experimente etc.

În 1968, Olanda era o echipă fără performanţe deosebite (nicio calificare la vreun turneu final al Campionatului Mondial, nicio grupă câştigată la primele trei ediţii ale preliminarilor Campionatului European). În ultimele 10 jocuri, Olanda a câştigat doar 2 şi a terminat la egalitate tot atâtea, restul de 6 fiind pierdute. Olanda era catalogată ca fiind la graniţa dintre lumea a II-a şi a III-a a fotbalului european. În schimb, România era considerată (în special de către conducerea poilitică şi sportivă a ţării) ca fiind mereu în anticamera „lumii bune” şi singura pată recentă o reprezenta dezastrul de la Zurich din 1967, acel 1-7 cu Elveţia din preliminarile CE.

Ei bine, în meciul contra Olandei, „tricolorii” au jucat foarte, foarte slab, scor final 0-0. A urmat un val de critici dure la adresa echipei României. Cu mânie proletară, întreaga presă a demolat naţionala, considerând meciul şi, mai ales, rezultatul ca fiind o „nenorocire”. Mai mulţi condeieri s-au arătat indignaţi de faptul că echipa României nu a reuşit să înscrie şi să învingă o echipă fără nume sonore şi cu foarte mulţi jucători tineri şi foarte tineri. Un amănunt, printre jucătorii „tineri” aflaţi în teren s-au regăsit, printre alţii, Rob Rensenbrink (21 de ani, 2 selecţii), Wim Jansen (21 de ani, 7 selecţii), Wim van Hanegem (24 de ani, 2 selecţii), toţi trei viitori vicecampioni mondiali în 1974 şi anterior câştigători cu echipele lor de club ai Cupei Campionilor Europeni (în 1970 a câştigat Fejeinoord, iar între 1971 şi 1973, Ajax – n.a.). Veteranul echipei, Rinu Israel, avea doar 26 de ani şi acumulase 23 de selecţii. Şi el a avut aceeaşi traiectorie ulterioară. De menţionat că pe banda de rezerve se mai aflau necunoscuţii Johan Cruijff, Piet Keizer şi Wim Suurbier, nume care după 1970 nu mai aveau nevoie de nicio prezentare. Iată că şi atunci, ca şi acum, Olanda ducea o politică sănătoasă de pregătire a viitorului. De menţionat că în meciul din 5 iunie 1968 a debutat în naţionala României Florea Dumitrache, cel care a devenit ulterior unul dintre cei mai mari atacanţi din istoria fotbalului românesc. Meciul respectiv a constitiut şi a doua apariţie în naţională a lui Cornel Dinu, care debutase pe 1 mai 1968, la Linz, în Austria – România 1-1.

Ei au vrut, noi n-am putut

40 de ani mai târziu, mai precis pe 17 iunie 2008, la Berna, România juca contra Olandei un meci decisiv pentru calificarea în sferturile de finală ale Campionatului European. Olanda era deja calificată de pe locul 1, după ce masacrase Italia (3-0) şi Franţa (4-1). România jucase submediocru cu o Franţă foarte slabă (scor 0-0) şi slab cu o Italie cenuşie (1-1). Pentru a se califica, România avea nevoie de victorie. Olandezii chiar erau doritori de o calificare a României. Motivul – era interesată ca Italia să fie eliminată, pentru că era un adversar puternic pe care îl putea reîntâlni în semifinale. Drept urmare, olandezii au trimis în teren garnitura a II-a, care „întâmplător” nu a jucat nimic, şi care a făcut tot posibilul ca „tricolorii” să înscrie şi să câştige. Dar invitaţia batavilor nu a putut fi onorată, pentru că elevii lui Piţurcă au evoluat mai mult decât execrabil. Văzând că românii nu pot să înscrie şi pentru a nu se face de râs, olandezii au punctat în minutul 54, după care au aşteptat totuşi o minune din partea adversarilor. Cum minunea nu a venit, în minutul 87 au închis tabela, după un meci care a generat foarte multe comentarii.

Un meci ţinut ascuns de ochii lumii

Primul meci dintre România şi Olanda s-a desfăşurat în 1924, în cadrul turneului final olimpic. Scorul, unul de tenis pentru portocalii: 6-0. La Paris, locul desfăşurării jocurilor olimpice, România a deplasat tot ce avea mai bun la ora respectivă fotbalul românesc. Pentru România, acest meci era al 8-lea în istoria jocurilor naţionalei; pentru Olanda era meciul cu nr. 69, chiar dacă 28 au fost jucate doar împotriva Belgiei. Olanda nu reprezenta însă o echipă de primă mână în lume la data respectivă. Nu ştim care au fost reacţiile presei din 1924 după acest eşec (noi mai aveam un 0-6 la Cluj, în 1923 contra Cehoslovaciei, aceasta însă una din marile puteri fotbalistice ale timpului), dar „ştim” altceva. În perioada regimului comunist, chiar atunci când presa sportivă nu era una deloc slabă (Sportul Popular a fost între 1965 şi 1985 mult peste ce reprezintă astăzi GSP şi Prosport – n.a., iar Revista Fotbal, între 1965 şi 1974, anul sistării apariţiei, nici măcar nu are încă echivalent postdecembrist), contraperformanţa de la Paris din 1924 a fost oarecum ascunsă. În anuarele FRF, meciul era trecut în tabele cu rezultatele naţionalei, dar în rest, în cărţi cu specific fotbalistic, în articolele cu temă „istoria fotbalului”, acest meci a fost ignorat. La un moment dat, când se făceau retrospective privind participarea României la jocurile olimpice, prezenţa „tricolorilor” la Paris a fost ignorată.

Cazul „ascunderii” meciului Olanda-România de la Paris nu este singular în România. La fel s-a întâmplat cu naţionala de rugby. La olimpiada din 1924 a pierdut cu 3 la 61 în faţa Franţei şi cu 0 la 37 în faţa SUA. Numai că, fiind doar 3 participante, România a obţinut medalia de bronz. Foarte mulţi ani, în media comunistă din România s-a afirmat că „argintul” călăreţului Henry Rang (Berlin 1936) a fost prima medalie olimpică. Abia spre sfârşitul anilor ’80 s-a „recunoscut” medalia de bronz de la Paris, dar s-a scris doar de meciul cu Franţa. De meciul cu SUA nu s-a pomenit nimic. Motivul, SUA nu au existat şi nu există nici acum pe „harta” rugby-ului mondial. O înfrângere în faţa Franţei era de acceptat, dar una în faţa SUA, în niciun caz.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.