De la o iluzie la alta

Programele politice şi de guvernare, oricât ar părea de dureros, nu pot fi contracte. Modul în care funcţionează mediul politic şi social românesc exclude orice rigoare de acest tip, ocupând scena democraţiei cu abuzul. În această situaţie în care chiar nu se poate întâmpla nimic semnificativ, nu cumva se află însăşi esenţa politicii actuale? Ideologia totalitară plusa puternic spre un viitor luminos în aceeaşi ordine ideatică. Încrederea de care beneficiază politicienii români, aflaţi la putere sau în opoziţie, este uriaşă, dacă o raportăm la starea de fapt a ţării. Stabilitatea actualului mediu politic este, cum se spune, beton. Firele acestui teribil îngheţ mortificant duc totuşi undeva. La instituţii interne, cu anexe în exterior, care mână în mână, pe bani publici, lucrează la aceast blocaj. Corupţia incriminabilă legal este numai o mică parte a consecinţelor ce decurg de aici. Există altă corupţie, de proporţii poate mai mari, care va trebui adusă în discuţie. Aceeaşi poveste din comunism se repetă. Nereformarea sistemului totalitar decât la suprafaţă a relativizat orice punere în discuţie a marelui rău. Miezul totalitarismului poate fi regăsit oriunde în structurile statului, cu punţi în pretinsa „societate civilă”. Nu putem avea democraţie, avem un monolit. Dacă ceva se pune în mişcare, instituţii, personalităţi, proiecte reformiste, apare pe parcurs o frânare. De cele mai multe ori, aceste tendinţe de reformă sunt simple simulări. Actualul proiect românesc în derulare, de peste 25 de ani, este unul cu trimitere la interesele unor grupuri, un fel de Eldorado conservat ca atare. Preţul acestui rudiment menţinut special, drept exemplificare a democraţiei şi progresului, este de multă vreme achitat prin împrumuturile uriaşe pe care le face România. A fi om politic în România a ajuns, probabil, poziţia cea mai râvnită, când lucrurile ar trebui să stea cu totul altfel. Fără responsabilităţi precise, imunitatea parlamentară şi ministerială închide orice discuţie. Însăşi Justiţia, obligată să funcţioneze preferenţial, nu mai poate fi decât surogat. Astfel, societatea românească nu are minimele pârghii de democratizare şi reformare politico-administratie. Într-un stat în care unii sunt deasupra altora, într-un mod deja oficializat, printr-un exerciţiu de forţă şi abuz ajuns drept sistem, chiar eforturile schimbărilor minore sunt iluzorii.

Votul popular, această instituţie fundamentală, în condiţiile date, s-a dovedit a fi dus în derizoriu. Într-o asemenea conjunctură, orice demnitar sau ales se foloseşte, dacă nu este obligat de instituţiile statului pentru consolidarea mult prea vizibilului sistem mafiot. Noii oameni politici, imediat ce intră în atribuţii, par a le fi dobândit pe acestea dintotdeauna. Desigur, atitudinile reformiste, rebele ar încălca însăşi legalitatea. Mult mai comodă şi utilă este atitudinea de plonjare în apele puterii dictatoriale, în măsura în care selecţia la baza competiţiei electorale se face printr-o atentă analiză a apartenenţei la clanuri. Structurat astfel, mediul politic este principalul consumator de fonduri din bugetul ţării. Însăşi autoritatea publică ajunsă relativă şi agresivă degenerează în activităţi colaterale contradictorii, lipsită de eficienţă. Contracarea multor fenomene cu adevărat grave scapă controlului prin jocul de-a legea instituit de majoritatea politică.

De la o iluzie a schimbării la alta, centrul se reconsolidează slăbind justiţia la nivel general, sufocând-o. Politicienii şi administratorii din teritoriu reuşesc să funcţioneze prin strategii politice şi legi relativizante, special confecţionate, în conexiunea cu un centru a cărui legimitate morală şi practică este aproape zero. Lupta politică se dă exclusiv pentru păstrarea poziţiilor la propriu cumpărate, iar acei bani implicaţi în acest circuit ar trebui confiscaţi. O clasă politică coruptă, ilegitimă, se agaţă de putere nu din patriotism, ci prin propriul ei mod de-a funcţiona împotriva societăţii, abuzând-o.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioan Vieru 1333 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.