De tot râsul: şeful acoperiţilor din România şi Georgian Pop s-au prezentat publicului larg

Scandalul Elena Udrea-SRI ne-a ajutat să privim puţin dincolo de perdeaua misterelor îndărătul căreia funcţionează SRI-ul. Prima mare prostie cât roata carului a fost felul în care Florian Coldea s-a prezentat la audierile de la Comisia parlamentară de supraveghere. Nu ne aşteptam la cine ştie ce discurs de concluzie a interimarului SRI. Ne-au fost suficiente cele 7 rânduri citite cu eforturi din umeri şi din şolduri pe care Florian Coldea le-a citit în faţa jurnaliştilor. Dar marea gafă a lui Florian Coldea a fost nu felul chinuit în care şi-a citit şi gândit respectivele propoziţii, ci faptul că la conferinţa de presă a apărut însoţit nu de un soldat sau de o asistentă, ci direct de şeful ofiţerilor acoperiţi din România. Generalul de brigadă Marius Stoica, şeful evidenţei, adică al agenţilor şi ofiţerilor acoperiţi, a vrut şi el să se arate nevestei şi subordonaţilor. Generalul Stoica, avansat în grad la ultima strigare de grade a preşedintelui Traian Băsescu, împreună cu juristul Gheorghe Dragomir, avansat şi el tot pentru un soi de merite excepţionale, a tropăit în spatele interimarului de la SRI, dând posibilitatea celor care au participat la tot felul de demonstraţii şi proteste să-l recunoască şi să-l arate cu degetul.

Apariţia publică, la o declaraţie de presă, a “şefului unui departament clandestin” împreună cu şeful serviciului secret, cunoscut oficial, nu este doar o gafă de mari proporţii, ci dovada clară a amatorismului, a imbecilităţii profesionale care descalifică, fără drept de apel personajele din imagine.

Bodyguardul” din spatele generalului-locotenent (cu trei stele) Florian Coldea este şeful structurii clandestine de ofiţeri acoperiţi a Serviciului Român de Informaţii, generalul Marius Stoica.

Sursele noastre l-au indicat ca unul dintre infiltraţii lui Virgil Măgureanu, prin celebra Grupă Operativă “Dâmboviţa”, ca agent provocator în Piaţa Universităţii (aprilie- iunie 1990).

Faptele de bravură săvârşite în evenimentele din Piaţa Universităţii i-au probat calităţile de “cârtiţă provocatoare”, fiind ulterior dirijat în mediul presei, de unde a fost “chemat în rândul cadrelor active ale Serviciului Român de Informaţii”, direct cu gradul de căpitan în… Divizia Apărării Constituţiei.

A ucenicit, intrale intelligence-ului în democraţie, pe lângă ultimii veterani ai Securităţii, de care Virgil Măgureanu nu se putea dispensa.

Stăpâneşte foarte bine arta cultivării atente a şefilor care-i pot susţine promovarea. Dar şi mai bine ştie să folosească provocarea şi şantajul pentru impunerea propriului climat de forţă.

Nu stăpâneşte regulile meseriei de conducător al reţelei de ofiţeri acoperiţi, cu care se întâlneşte şi prin locuri deocheate, unde a devenit cunoscut, ca un cal breaz. Se aude chiar că, “în interes operativ”, ar coordona o reţea de “saloane Kitty”, pentru domni şi doamne, unde se practică exploatarea informativă “la pat”, dar şi şantajul sexual.

Raţiunilor pentru care l-a însoţit pe Coldea la simulacrul de audiere de la Comisia parlamentară de control, în absenţa oricăror explicaţii şi a impoliteţii de a fi prezentat presei, dacă tot s-a afişat acolo şi iţit din spatele şefului său, pentru a “intra în cameră”, nu le putem da decât explicaţia că a fost adus de Coldea pe post de ”bau-bau”, în caz de insubordonare a vreunui membru al Comisiei sau a vreunui “dedublat” dintre ziariştii prezenţi.

A doua mare descoperire făcută cu prilejul acestui scandal a venit de la prestaţia deputatului Georgian Pop, şeful Comisiei de supraveghere a SRI. Din cele spuse de Georgian Pop la Realitatea TV am înţeles doar două lucruri. Că are o cravată pentru elefanţi şi că nu va afla niciodată nimic din activitatea SRI. Pe cale de consecinţă, prietenul lui Victor Ponta nu va afla niciodată nimic. Nici măcar faptul că ocupă de pomană funcţia de preşedinte al respectivei comisii, controlată mai mult de SRI decât de el.

Cei care vor să revadă declarația chinuită a lui Florian Coldea și prezența de popândău a generalului Stoica sunt invitați să deschidă pe Cotidianul TV înregistrarea „Florian Coldea, declarații la ieșirea de la audierile Comisiei SRI”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Vlad Dumitraș 281 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.