„De viaţă, de dragoste, de moarte”, omagiu Irinei Răchiţeanu-Şirianu

Marţi, 15 octombrie, la ora 21.05, TVR Internaţional va difuza emisiunea-medalion intitulată „De viaţă, de dragoste, de moarte”, un omagiu adus actriţei Irina Răchiţeanu-Şirianu (1920 – 1993), de la a cărei dispariţie se împlinesc 20 de ani.

Emisiunea va fi difuzată tot marţi şi pe TVR2, de la ora 10 AM.

“Eşti tânăr atâta vreme cât vei rămâne receptiv”, spunea Irina Răchiţeanu-Şirianu. “Receptiv la tot ce e frumos, bun şi măreţ. Receptiv la mesajele pe care ţi le trimite materia, iubirea, infinitul. Dacă, într-o zi, inima voastra va fi muşcată de pesimism şi va fi roasă de cinism sau de egoism, aibă Dumnezeu milă de sufletul vostru de bătrân!”

„Un medalion despre o mare doamnă a scenei româneşti, la 20 de ani de când s-a ridicat la stele”, spune Dan Paul Ionescu, realizatorul şi producătorul emisiunii. “Am văzut-o în aproape toate spectacolele cu «Medeea». Am fost pe scenă cu doamna Irina Răchiţeanu-Şirianu în spectacolul «Marele soldat»… Am încercat să adunăm câteva gânduri ale unor colegi de breaslă, ale unor regizori, ale unei binecunoscute scriitoare, pe care le-am alăturat fragmentelor din piese de teatru sau din emisiuni culturale cu Irina Răchiţeanu-Şirianu, din arhiva de aur a TVR-ului. Sentimentul care răzbate din acest medalion este, cu siguranţă, emoţia!”

Veţi vedea în acest medalion mărturiile unor oameni ai scenei care au cunoscut-o şi au lucrat cu Irina Răchiţeanu, ca Ana Blandiana, Rodica Mandache, Ilinca Tomoroveanu, Valeria Gagealov, Olga Delia Mateescu, Florin Piersic, Alexandru Dabija, Traian Stănescu, Felix Alexa, Laurenţiu Azimioară.

“Am fost impresionată de grandoarea… dar este un termen prea pompos… de prestigiul, de demnitatea şi nobleţea glasului şi staturii Irinei Răchiţeanu”, mărturiseşte Ana Blandiana.

Alături de Florin Piersic

Iar Florin Piersic îşi aminteşte: “Vorbesc despre una dintre actriţele pe care… nu că le-am iubit, le-am adorat! Irina a rămas pentru mine un model de concentrare, de dăruire pentru public şi pentru rolul pe care-l făcea!”.

Rodica Mandache: “Lumea a iubit-o şi o ţine minte nu numai din cauza actriţei, care era fabuloasă, pentru că era unică prin felul ei mineral, ochii aceia verzi şi mari, dorinţa de a hăpăi aerul, de a trimite un sentiment forte în ceilalţi… Era năvalnică! Dar şi ca om. Era bună şi generoasă. Era complet diferită de personajele ei”.

Alexandru Dabija: “Irina, o inteligenţă deosebită şi o frumuseţe deosebită! Împreună dau personalitarea ei fascinantă…”.

Ilinca Tomoroveanu: “S-a purtat cu mine extraordinar. M-a ajutat atât de mult… Era atât de caldă şi de bună… Dădea indicaţii, aşa cum era ea, cu umorul ei, cu surâsul în colţul gurii, fără să o audă cineva, îmi spunea numai mie, şi m-a ajutat extraordinar de mult”.

Pe 15 octombrie 2013 se împlinesc 20 de ani de când Irina Răchiţeanu-Şirianu s-a retras de pe scena vieţii.

S-a născut pe 2 septembrie 1920, la Brăila, fiică a medicului Octav Răchiţeanu şi a Elenei Atanasiu.

Cu Emil Bota

Regizorul Mihai Berechet consemna: “Tatăl, doctorul Răchiţeanu, domn cu canotieră de pai, costum de alpaca negru lucios şi pantaloni albi de serge. Mama ei era poate cea mai frumoasă brăileancă. Sora ei, sculptoriţă, tahitiană, cu un buchet de oleandru în părul negru strălucitor, iar Irina, a cărei frumuseţe o ştiam din copilărie când, ca elev al şcolii primare, urmăream serbarea de Crăciun a liceului de fete din Brăila, unde Irina o juca pe Coana Chiriţa”.

După terminarea liceului, Irina (alături de sora sa, Carmen Răchiţeanu, artist plastic, şi de mama sa, Elena) se instalează la Bucureşti, unde intră la Conservatorul de teatru, în clasa celebrei Maria Filotti. Aceasta o numeşte, la un moment dat, pe eleva ei: “Irina, una din elevele mele cele mai dragi”.

La un an după absolvirea Conservatorului, în 1943, Irina Răchiţeanu-Şirianu scria: “Eu, personal, când spun «teatru», simt ca mi se înfioară toată carnea pe mine, simt un val de sânge cald la inimă şi simt că mă transform în zeci de personalităţi diferite de a mea şi, pe moment, mă simt alta”.

În 1949 se căsătoreşte cu scriitorul Vintilă Rusu-Şirianu, nepot al lui Ioan Slavici şi fiul lui Ion, gazetar ardelean şi militant pentru România întregită, fondator al ziarelor “Tribuna” şi “Tribuna Poporului” din Arad.

A avut o carieră luminoasă în care destinul i-a adus în cale pe cei mai mari regizori de teatru ai vremii, de la Victor Ion Popa şi Lucia Sturdza Bulandra la Aurel Maican, Marietta Sadova şi Ion Sava. A interpretat, în anii ’40, roluri importante în “Domnişoara Nastasia” de G. M. Zamfirescu, “Eugènie Grandet” după Balzac, “Henric al IV-lea” de Pirandello, “Puterea întunericului” de L. Tolstoi, “Profesiunea doamnei Warren” de G. B. Shaw, “Strigoii” de Ibsen, “Therese Raquin” de E. Zola, “Frumoasa adormită” de R. di San Secondo, “Cetatea de foc” de M. Davidoglu, “Judecata focului” de A. Adamescu, “Reţeta fericirii” de A. Baranga, “Duşmanii” de M. Gorki, “Surorile Boga” de A. Baranga.

Irina Răchiţeanu-Şirianu şi Ion Finteşteanu

În 1946, Irina Răchiţeanu se destăinuia: “Teatru! Marele şi frumosul meu ideal, marea mea iluzie, marea şi nepreţuita mea zădarnicie! Glorie! Ce comic! Să te zbaţi, să urli, să plângi, să înghiţi mojicii, să-ţi calci peste atâtea susceptibilităţi, să treci peste atâtea lucruri… Ca să joci teatru! Recunosc că sunt ori prea înaintată, ori prea înapoiată în viziunea mea de teatru. Teatrul pentru mine e o manifestare cu caracter aproape divin, religios, sacru”.

O regăsim pe tânăra Irina Răchiţeanu şi în câteva dintre primele producţii de filme româneşti, cum ar fi: “Focuri sub zăpadă” (1941), unde juca rolul Mariei, “Viaşa învinge” (1951), în care este Anca Olteanu, soţia lui Dan.

Actriţa însăşi spunea despre cinema un gând care este actual şi astăzi, după 70 de ani: “Eu cred că marele cinema trebuie să-şi capete firescul său prin spontaneitatea dialogului. Camera să fie uitată de actor, nu să-i pozeze acesteia”.

În 1959 este angajată de Zaharia Stancu la Teatrul Naţional “I. L. Caragiale”, unde a jucat cele mai importante roluri din cariera ei. Este perioada marilor creaţii, între 1959 şi 1976, sub bagheta regizorilor Moni Ghelerter, A. Finţi, Sică Alexandrescu, M. Berechet, I. Cojar şi alţi regizori ai vremii: “Oameni care tac” de Voitin, “Ana Karenina” de Tolstoi, “Regele Lear”, de Shakespeare, “Orfeu în infern” de T.Williams, “Maria Stuart” de F. Schiller, “Vlaicu Vodă” de Davila, “Întâlnire cu îngerul” de Sidonia Drăguşanu, “Părinţii teribili” de J. Cocteau, “Troienele” de Euripide, “Năpasta” de I.L. Caragiale, “Pisica în noaptea anului nou” de D.R. Popescu, “Iadul şi pasărea” de Ion Omescu, “Medeea” de Seneca, “Marele soldat” de D. Tărchilă.

Irina Răchiţeanu a jucat pe scena teatrelor: “Sărindar”, “Munca şi Lumina”, “Comedia”, “Modern”, “Teatrul Nostru”, teatrul “Maria Filotti”, teatrul “Mogador”, teatrul “Armatei”, Teatrul Naţional “I.L. Caragiale”, teatrul “Nottara”, “Teatrul Mic” şi “Teatrul Foarte Mic”.

O frumuseţe magnetică

În perioada 1980 – 1993, o regăsim pe Irina Răchiţeanu-Şirianu în spectacole în regia tinerilor Silviu Purcărete, Cristian Hadji-Culea şi Felix Alexa, pe care marea actriţă îi vedea deja ca fiind regizorii de mâine. Sunt rolurile memorabile din “Stop pe autostradă” de A. Nicolaj, “Citadela sfărâmată” de H. Lovinescu, “Bătrâna şi hoţul” de V. Savin, “Vrăjitoarele din Salem” de A. Miller.

Moştenirea lăsată de Irina Răchiţeanu cuprinde, de asemenea, zeci de piese radiofonice, nenumărate înregistrări la televiziunea română, în piesele de teatru-tv, precum şi marile recitaluri de poezie din anii ’70-’80: “De viaţă, de dragoste, de moarte”, culegere din folclorul românesc, “Să ne facem daruri”, după poeziile Ninei Cassian, şi “Cu ochii deschişi”, după poeziile Anei Blandiana.

Criticul de teatru Ileana Lucaciu scria, în 1985, despre recitalul “Să ne facem daruri”: “În mijlocul tinerilor, artista şi-a rostit fiecare vers dedicînd cuvântul tinerilor ce o ascultau cu adevărat vrăjiţi. Nu mai receptam doar farmecul versului, ci ne implicam fiecare în sensurile profunde acordate cuvântului de artistă, ne regăseam în starea creată cu generozitate de Ea”.

În 15 octombrie 1993, la dispariţia Irinei Răchiţeanu-Şirianu, A. Fianu scria pentru “România Liberă”: “Nu-i vom vedea aievea fiinţa aparent calmă, ascunzînd un tumult interior, ochii clari vorbind prin tăcerea privirii, profilul de prinţesă egipteană. Îi vom auzi vocea cu inflexiuni adânci, râsul timid din fonoteca de aur, o vom reîntâlni în frânturi de imagini filmate, mărturii ale efemerei existenţe de actor, cu zbuciumări şi bucurii puţin ştiute de spectatori”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.