Radu Mazăre, încă o porție de arest preventiv

Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au decis joi ca fostul primar al Constanței Radu Mazăre să fie cercetat în continuare în arest preventiv, în dosarul în care este acuzat fapte de corupție.

Instanța supremă a admis contestația DNA față de o decizie anterioară a judecătorilor de a nu mai prelungi arestul preventiv.

Astfel, ÎCCJ a prelungit mandatul de arestare preventivă în cazul lui Radu Mazăre cu 30 de zile, de la 1 iunie la 30 iunie. Decizia este definitivă. Pentru a fi luată decizia, la nivelul ÎCCJ a fost constituit un complet de divergenţă, având în vedere că cei doi judecători cărora le-a fost repartizat dosarul nu au putut să ajungă la o concluzie comună.

Radu Mazăre a fost arestat preventiv pe 2 aprilie, fiind acuzat că a luat mită nouă milioane de euro de la firme pe care le-ar fi sprijinit în obţinerea de autorizaţii şi câştigarea unei licitaţii.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 2006 – 2009, beneficiind de ajutorul omului de afaceri Sorin Strutinsky, Mazăre a solicitat şi primit circa două milioane de euro de la reprezentanţii a două societăţi comerciale, în scopul facilitării emiterii documentaţiilor de urbanism necesare construirii unor mall-uri în Constanţa.

Sumele de bani ar fi fost transferate sub forma unor contracte de publicitate fictive încheiate de reprezentanţii societăţii respective cu o firmă controlată de Mazăre, atât direct, cât şi prin intermediul lui Strutinsky.

Totodată, Radu Mazăre mai este acuzat că, în perioada 2008 – 2014, tot cu ajutorul lui Strutinsky, a primit de la o societate comercială, peste şapte milioane de euro pentru că a asigurat acesteia câştigarea unei licitaţii organizate de Primăria Constanţa pentru delegarea gestiunii serviciului de salubrizare a oraşului. În acelaşi timp, între firma respectivă şi primărie a fost încheiat un contract având ca obiect delegarea serviciului de salubrizare pentru o perioadă de 25 de ani, cu un cost total estimat de 1.194.056.850 de lei (335 milioane de euro). Mita ar fi fost primită prin intermediul unor contracte de publicitate fictive.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Alexandru Visan 3297 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.