Decizia luată de Austria după tragedia celor 71 de imigranți

Austria a instituit controale mai stricte la frontierele sale estice, din cursul serii de duminică, în contextul descoperirii, joi, a 71 de refugiați morți într-un camion abandonat pe o autostradă din estul țării.

„Vom întreprinde controale pe o perioadă nedeterminată de timp la toate trecerile de frontieră importante din zona de est, verificând toate autovehiculele care ar putea avea ascunzători pentru oameni”, a declarat ministrul de interne Johanna Mikl-Leitner.

Autoritățile austriece au anunțat luni că operațiunea de control întărit la frontiere a dus până acum la descoperirea a peste 200 de refugiați și la arestarea a cinci traficanți de persoane, transmite Reuters, citând un responsabil de rang înalt din Ministerul de Interne de la Viena.

Din cauza acestor controale, luni dimineață, pe autostrada M1, ce face legătura între Ungaria cu Austria, se formase o coadă pe o distanță de 20 km, potrivit MTI, preluată de Reuters. Un blocaj s-a creat de asemenea pe o șosea secundară spre Austria, a indicat compania națională de drumuri Magyar Kozut.

Austria are granițe în est cu Ungaria, Slovacia, Slovenia și Cehia.

Un camion frigorific în care se aflau cadavrele a 71 de imigranți morți a fost descoperit abandonat săptămâna trecută pe o autostradă din Austria. „Încă aşteptăm raportul final de la echipa de legişti, dar se pare că (refugiaţii) s-au sufocat”, a declarat duminică Gerald Pangl, purtător de cuvânt al poliţiei din provincia Burgenland, unde a fost găsit camionul.

Oficialul a adăugat că refugiaţii erau atât de înghesuiţi în camion încât cinci persoane erau nevoite să împartă o suprafaţă de numai un metru pătrat.

Cinci suspecţi – patru bulgari şi un afgan – au fost reţinuţi în Ungaria în legătură cu acest caz.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.