Decizia luată de judecători în cazul noului lot ANRP

Instanța supremă a decis sâmbătă arestarea preventivă a suspecților reținuți în noul dosar ANRP, printre aceștia aflându-se și fosta șefa a Autorității, Crinuța Dumitrean.

Au primit mandat de arestare omul de afaceri Mihai Rotaru, despre care DNA spune că este beneficiarul tunului de la ANRP, Crinuţa Dumitrean, fostă șefă a ANRP, Sergiu Diacomatu, vicepreședinte al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din ANRP, Rodica Constantinovici, Lăcrămioara Alexandru, membri ai aceleiași comisii, şi Sergiu Negurici, expert evaluator, reţinuţi joi de procurorii anticorupţie.

Decizia de sâmbătă a instanţei poate fi contestată, dar este executorie.

În același dosar, DNA cere aviz pentru arestarea preventivă a deputaților Ioan Oltean și Cătălin Teodorescu.

Potrivit DNA, afaceristul Mihai Rotaru, acţionar al CS Universitatea Craiova, i-a dat 600.000 de euro mită deputatului Ioan Oltean, pentru a-şi exercita influenţa asupra fostei preşedinte a ANRP Crinuţa Dumitrean pentru urgentarea şi aprobarea unei despăgubiri.

Rotaru a obţinut, în vara lui 2010, de la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din ANRP, o despăgubire de aproape 109 milioane de lei pentru un teren din Piteşti, care ar fi fost supraevaluat cu peste 87 de milioane de lei.

Din comisie au făcut parte Crinuţa Dumitrean, care era şi preşedintele ANRP, Sergiu Diacomatu, vicepreşedinte al autorităţii, Rodica Constantinovici şi Lăcrămioara Alexandru.

Crinuța Dumitrean este în continuare la Maternitatea Polizu, încă din seara reținerii sale, după ce a invocat probleme de sănătate legate de sarcină, potrivit televiziunilor de știri.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.