Decizia producătorul polonez PCC Rokita legată de Oltchim

Producătorul polonez de produse chimice PCC Rokita, parte a grupului germano-polonez PCC, a notificat joi seară Bursa de Valori din Varşovia, pe care este listat, că nu a mai depus ofertă pentru preluarea activelor combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea, în acord cu legislaţia europeană care se referă la publicarea de informaţii privilegiate.

Compania PCC Rokita este controlată de grupul PCC SE Duisburg, Germania, care deţine 84,16% din acţiuni.

PCC SE este, de asemenea, principalul acţionar minoritar al Oltchim, cu o participaţie de 32,3%, dar a participat în procesul de privatizare de la Oltchim prin filiala poloneză PCC Rokita.

„Consiliul de conducere al PCC Rokita SA (…), acţionând în acord cu Articolul 17, paragraf 1 din Regulamentul Nr. 596/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului UE din 16 April 2014, (…) informează că în 6 iulie 2017 a fost luată decizia de către companie de a nu depune, în actualele condiţii, o ofertă pentru a cumpăra activele companiei Oltchim SA din România”, arată compania, într-o scurtă notificare transmisă bursei poloneze.

Paragraful din legislaţia europeană la care face referire PCC Rokita se referă la publicarea de informaţii privilegiate şi prevede, în principal, că: „Un emitent trebuie să facă publice, de îndată ce este posibil, informaţii privilegiate care se referă în mod direct la emitentul respectiv. Emitentul se asigură că informaţiile privilegiate sunt publicate într-un mod care să permită accesul rapid şi evaluarea completă, corectă şi promptă a informaţiilor de către public”.

Acelaşi paragraf prevede că: „Emitentul nu combină publicarea informaţiilor privilegiate cu comercializarea propriilor activităţi. Emitentul postează şi menţine pe site-ul său de internet pe o perioadă de cel puţin cinci ani toate informaţiile privilegiate pe care este necesar să le facă public”.

Joi seară, surse aproapiate procesului de privatizare au declarat, pentru News.ro, că opt oferte au fost depuse până joi, 6 iulie, ora 18.00, termenul limită pentru depunerea de oferte angajante, însă nicio ofertă nu a fost depusă din partea grupului germano-polonez PCC.

Una dintre ofertele surprinzătoare a fost depusă de grupul american Louisiana Chemical, care nu a depus ofertă iniţială neangajantă, ci şi-a manifestat ulterior interesul pentru Oltchim, în timp ce Grup Feroviar Român (GFR), una din companiile lui Gruia Stoica, a depus o ofertă pentru vagoanele deţinute de Oltchim.

Cele opt oferte au fost depuse de Chimcomplex Borzeşti (controlat de omul de afaceri Ştefan Vuza), IPP, Louisiana Chemical, GFR Group (Gruia Stoica), Aiotech, Dynamic SG Galaţi şi BNS Group.

Unele oferte sunt pentru mai multe pachete de active, în timp ce altele sunt pentru active separate, au precizat sursele.

Joi dimineaţă, combinatul chimic Chimcomplex Borzeşti a anunţat că a depus, în ultima zi în care se pot depune oferte, ofertă pentru preluarea activelor Oltchim din Râmnicu Vâlcea, susţinând că vizează crearea unui gigant românesc în industria chimică.

Termenul limită de depunere a ofertelor angajante pentru vânzarea pachetelor de active ale combinatului Oltchim, aflat în insolvenţă, a fost prelungit până în 6 iulie, ora 18.00.

Chimcomplex susţine că i s-a alăturat gigantul american Tricon Energy, cu o cifră de afaceri de 6 miliarde de dolari, ca partener comercial, cinci bănci europene coordinate de ING şi două fonduri de investiţii din Londra şi Dubai, arată un comunicat emis joi de Chimcomplex.

Grupului SCR, care deţine în prezent Chimcomplex, va deveni garantul direct al tranzacţiei, având active de peste 120 de milioane de euro.

Compania nu a dezvăluit valoarea financiară a ofertei.

Oltchim a intrat în procedură de insolvenţă la 30 ianuarie 2013, iar consorţiul format din Rominsolv SPRL şi BDO Busines Restructuring SPRL a fost numit administrator judiciar.

În 2016, statul român a scos Oltchim la vânzare pe bucăţi, prin nouă pachete de active.

Strategia de privatizare presupune obţinerea unui preţ cât mai mare pentru creditori, arată un document realizat de consultantul selectat pentru privatizarea Oltchim, AT Kearney Management Consulting SRL, intrat în posesia News.ro.

„În cazul suprapunerii ofertelor pentru acelaşi activ / pachete de active din partea mai multor ofertanţi, de exemplu în cazul ofertanţilor ce depun oferte pentru mai multe active / pachete de active, diversele combinaţii de oferte vor fi comparate una cu alta cu obiectivul de a identifica combinaţia ce presupune cea mai mare valoare agregată”, se precizează în document.

Compania a înregistrat în primul trimestru al acestui an un profit net de 1,68 milioane euro, în creştere cu 76% faţă de perioada similară a anului trecut, şi o cifră de afaceri de 49,06 milioane euro, mai mare cu 30% comparativ cu primele trei luni ale anului trecut. Ultimul an în care Oltchim a înregistrat profit din activitatea curentă a fost 2006.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Constantin Dutu 1806 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.