Decizie neașteptată luată de Iohannis și președintele polonez

Preşedintele Klaus Iohannis a anunțat, joi, la Varşovia, că în urma discuţiilor cu șeful statului polonez, Bronisław Komorowski, s-a decis organizarea în toamnă, la Bucureşti, a unei întâlniri la nivel de şefi de stat din regiune.

”Împreună cu domnul preşedinte Komorovski am convenit să organizăm în toamna acestui an, la Bucureşti, o nouă ediţie a unei întâlniri, la nivel de şefi de state, în formatul care a avut loc în iulie, anul trecut, la Varşovia, un format regional, pe care îl considerăm important, şi care întăreşte colaborarea regională şi este un instrument foarte util în pregătirea Summit-ului NATO de la Varşovia din 2016”, a declarat Iohannis, în conferința comună susţinută alături de preşedintele Poloniei, Bronisław Komorowski.

Data concretă a acestei întâlniri urmează să se stabilească împreună şi cu ceilalţi şefi de state.

De asemenea, președintele a mai anunțat joi că a adoptat cu omologul său polonez o declarație comună pentru amplificarea Parteneriatului strategic cu Polonia.

„Am discutat despre contextul de securitate în vecinătatea estică și despre rolul și responsabilitățile pe care România și Polonia le au în regiune. Pornind de la acestea, am convenit cu președintele Komorowski că este necesară o reevaluare și o reconsolidare a Parteneriatului nostru strategic. Tocmai am adoptat în acest sens o declarație comună ca o continuare și amplificare a celei privind Parteneriatul strategic dintre România și Polonia încheiată la București, în 2009. Această nouă declarație subliniază faptul că relațiile dintre țările noastre se află în prezent într-un moment de vârf al evoluției lor, dar și că dorim să le aprofundăm, în special pe componenta strategică”, a precizat șeful statului.

Preşedintele Klaus Iohannis se află, joi, la Varşovia, unde efectuează o vizită oficială, la invitaţia preşedintelui Poloniei, Bronisław Komorowski.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Alexandru Visan 3297 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.