Deciziile care vor schimba lumea

Cutremurul politic din Marea Britanie a influnțat piețele globale, a creat tulburări politice la Londra, a provocat spaime în capitalele europene și a generat panică în tranzacțiile din întreaga lume. Lira sterlină a căzut la cel mai mic nivel din 1985 încoace, indicii bursieri din Europa și Asia au coborât, iar titlurile de stat din SUA au crescut după ce alegătorii din Marea Britanie au decis să părăsească Uniunea Europeană. Premierul britanic, David Cameron, a decis să își dea demisia.

“Să fim mândri că în acest regat s-a luat o decizie majoră. Britanicii au decis, iar dorinţa lor va fi respectată. Vreau să mulţumesc tuturor celor care au fost alături de mine în campanie. Îi felicit şi pe cei care au fost în tabăra pro-ieşire din UE. Voinţa poporului britanic este legea pe care trebuie să o respectăm”, a spus Cameron, sufocat de lacrimi, în fața reședinței sale din Downing Street.

În schimb, Nigel Farage, liderul Partidului Independenței din Marea Britanie (UKIP), jubilează. „Duhul eurosceptismului a ieșit la suprafață și nu mai poate fi neglijat”, a spus acesta.

Rezultatul din Marea Britanie va fi discutat pentru prima oară la nivel de UE săptămâna viitoare la summit-ul liderilor din statele membre. Regatul Unit va trebui de acum încolo să își calculeze costurile economice și financiare ale ieșirii, Cameron invocând chiar o recesiune. JPMorgan Chase & Co și HSBC Holdings Plc au declarat că în eventualitatea unui Brexit ar muta mii de locuri de muncă din Londra. În acest timp, bancherii centrali s-au angajat să protejaze stabilitatea financiară.

Rezultatul este o victorie pentru Boris Johnson, fostul primar al Londrei, care s-a rupt de colegul său de școală Cameron pentru a conduce campania „Out” și pentru a pune mâna pe conducerea Partidului Conservator. Votul din 23 iunie lărgește fisurile din Marea Britanie prin perspectiva unui nou referendum scoțian pentru independență și o eventuală punere în discuție a unificării Irlandei. Johnson e fericit dar azi a fost întâmpinat cu huiduieli în fața casei sale din nordul Londrei.

Pe continent, vocile populiste din Franța, Italia și Olanda, dar și din SUA, prin Donald Trump, au aclamat rezultatele referendumului. Marie Le Pen vorbește din Franța chiar de un Frexit. Mai presus de toate, rezultatul arată că alegătorii sunt deziluzionați de incapacitatea politicii de a asigura o creștere economică în această epocă a globalizării.

„Acesta este cel mai mare șoc pentru politica europeană de la căderea Zidului Berlinului”, a declarat Rob Ford, profesor de politică la Universitatea din Manchester, citat de Bloomberg. Casa Albă a declarat că președintele Barack Obama a fost informat cu privire la rezultat și că urmează să discute cu David Cameron în cursul zilei de vineri. În Europa, guvernele din Irlanda și Malta au convocat reuniuni de urgență ale cabinetelor pentru a discuta despre calea de urmat mai departe.

Pe piețele financiare globale s-a vorbit foarte mult de situația din 2008-2009, când s-a declanșat criza economică. “Panica este palpabilă”, a declarat John Gorman, de la Nomura Holdings Inc. din Tokyo, cu puțin timp înainte să se deschidă bursele europene. Lira sterlină a atins cea mai slabă cotație din istorie, depășind cu mult declinul record din 1992, în celebra miercure neagră. Petrolul a scăzut cu 4,8%, uncia de aur a crescut de 5%, iar indicele FTSE 100 al bursei de la Londra a coborât cu 4,5%. Situația a fost agravată de faptul că piețele au mizat în ultima săptămână pe optimism, că Marea Britanie va vota pentru “Remain”.

Oficialii din finanțe au trecut déjà la stingerea incendiilor. Banca Angliei a anunțat vineri că are pregătite 250 de miliarde de lire sterline (310 miliarde de euro), suplimentar, pentru a susține sistemul financiar din Marea Britanie, în contextul preconizatei volatilități pe care o va aduce Brexit-ul. „Aceasta nu este o zi bună pentru Europa. Nu putem prevedea pe deplin consecințele, dar fără îndoială acestea vor fi negative pentru toate părțile”, a declarat John Cryan, director executiv la Deutsche Bank AG.

Serviciile financiare, un sector în care activează 2 milioane de oameni la nivelul Marii Brianii, și care au plătit anul trecut impozite de 66 miliarde de lire sterline (92 de miliard de euro), sunt amenințate în mod special. Statutul Londrei ca centrul financiar global ar putea fi de acum erodat, în condițiile în care Marea Britanie își va pierde drepturile care permite băncilor sale să vândă produsele și serviciile pe întreg teritoriul UE. Jamie Dimon, șeful JP Morgan, susține că banca sa are 16.000 de angajați la Londra și în alte orașe din Regat. Înainte de vot, el a avertizat că dacă britanicii aleg calea Brexit-ului, un sfert din aceste locuri de muncă vor fi tăiate. Și Morgan Stanley și HSBC au dat de înțeles că vor face la fel.

Companiile globale au declarat că își vor reevalua investițiile în Marea Britanie, în urma votului. Hankook Tire Worldwide Co. din Coreea de Sud a anunțat că s-ar putea să își diversifice capacitatea de producție la nivel mondial, în dauna Marii Britanii, iar Exedy Corp din Japonia a spus, prin vocea unui membru din Consiliul de Administrație, că ar putea lua în considerare mutarea sediului pentru Europa din Marea Britanie într-o altă țară de pe continent. Maurice Levy, șeful gigantului francez de publicitate Publicis Groupe SA, a declarat că piața de publicitate va avea „cu siguranță de suferit”. Constructorul american de automobile Ford spune că „va lua toate măsurile necesare” pentru a-şi păstra competitive operaţiunile din Europa, anunţ care reprezintă un semn că grupul american ar putea să fie pregătit să taie costurile ca urmare a ieşirii Marii Britanii din UE, scrie Financial Times. Compania americană are 14.000 de angajaţi din unităţile de producţie din Bridgend şi Dagenham şi anul trecut a realizat 1,6 milioane de motoare în aceste două fabrici. Toate motoarele au fost exportate, conform FT.

Exporturile fabricilor Ford din Marea Britanie se ridică la un miliard de lire sterline anual, iar 51% din exporturi sunt realizate în UE.
Rezultatul referendumului este o victorie imensă pentru o anumită categorie de politicini. Conservatorii Boris Johnson și Michael Gove s-au rupt total de Cameron și au făcut o alianță liberă cu partidul lui Nigel Farage, argumentând că insula poate merge pe drumul ei în era globalizării. De asemenea, a fost o victorie mare pentru Farage, care militează de un sfert de secol pentru ieșirea Marii Briatanii din UE. “Vrem să se declare ziua de 23 iunie drept Ziua Independenței noastre”, a spus nici mai mult nici mai puțin Farage, care pe vremuri a fost broker.

Exploatând grijile alegătorilor cu privire la imigrație, liderii pro-Brexit au declarat că Marea Britanie poate exercita un control deplin asupra frontierelor sale și asupra bugetului său doar prin ieșirea din Uniunea Europeană. Aceaste promisiuni au fost mult mai puternice decât avertismentele lui Cameron și ale susținătorilor săi precum Papa Francisc, Arhiepiscopulul de Canterbury și președintele Barack Obama.

Următorii pași sunt neclari pentru politicienii din Marea Britanie și Uniunea Europeană pentru că nu există niciun precedent legat de ieșirea din UE. Cameron a declarat că Marea Britanie nu se va grăbi și că viitorul premier, care nu va veni mai devreme de trei luni, va declanșa discuțiile legate de ieșire și de invocarea articolului 50 din Tratatul de la Lisabona. Această opinie este taxată de Germania, care a cerut o părăsire rapidă din UE. Negocierile ar trebui să se încheie într-o perioadă de maxim doi ani, a spus Manfred Weber, șeful grupului Partidului Popular din Parlamentul European.

Pentru UE și pentru liderul său cel mai puternic, cancelarul german Angela Merkel, rezultatul reprezintă încă o provocare, după anii de criză. Unitatea UE a fost deja testată la maxim de problemele cu privire la datoria aparent fără sfârșit a Greciei, a sancțiunilor la adresa Rusiei și de criza refugiaților din Orientul Mijlociu. Acum, Merkel și președintele francez, Francois Hollande, sunt nevoiți să mobilizeze încrederea într-un proiect care este din ce în ce mai contestat de politicieni populiși precum Le Pen în Franța sau Mișcarea de Cinci Stele din Italia. Merkel și Hollande, care au discutat rezultatul timp de 20 de minute în dimineața zilei de vineri, au spus că UE este un simbolul renașterii Europei după cel de-al doilea război mondial.

Merkel și Hollande ar putea lua primele decizii săptămâna viitoare. Președintele francez va călători la Berlin, înaintea reuniunii liderilor europeni din 28-29 iunie de la Bruxelles. În plus, miniștrii de externe din cele șase state fondatoare ale UE se vor întâlni sâmbătă al Berlin, iar miniștrii de finanțe ar putea, de asemenea, să se întâlnească în acest weekend.

O întrebare care se pune acum este cine va conduce negocierile Marii Britanii cu UE. Johnson este favoritul caselor de pariuri. Alți potențiali pretendenți sunt Michael Gove, ministrul britanic al educației, sau Theresa May, ministurl britanic de interne.
Rezultatele votului nu încheie luptele pentru suveranitate, ba din contră. Premierul Scoției, Nicola Sturgeon, a sugerat posibilitatea unui nou vot pentru independență și o posibilă disoluție a Marii Britanii, în condițiile în care scoțienii au votat în proporție de 62% rămânerea în UE.

Referendumul britanic a complicat și situația din Irlanda, pentru că există perspectiva introducerii unor bariere în calea circulației mărfurilor și a forței de muncă între Republica Irlanda și Irlanda de Nord, care este parte din Regatul Unit.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cosmin Pam Matei 4529 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.