Decretul anti-imigrație al lui Trump, în vigoare

Decretul privind migrația al președintelui american Donald Trump, care restrânge temporar intrarea în Statele Unite a cetățenilor din șase țări musulmane și a refugiaților, a intrat oficial în vigoare joi, potrivit AFP, scrie Agerpres.

După cinci luni de litigii în diverse instanțe, punerea în aplicare a acestei măsuri a fost autorizată în final în această săptămână de către Curtea Supremă a SUA, dar domeniul său a fost limitat.

Președintele american Donald Trump a salutat luni decizia Curții Supreme prin care este pus parțial în aplicare controversatul său decret anti-imigrație, spunând că este o ‘victorie’ pentru securitatea națională a SUA.

„În calitate de președinte, nu pot lăsa să intre în țara noastră oameni care ne vor răul”, a precizat Trump într-un comunicat.

Decizia adoptată în unanimitate de Curtea Supremă este o victorie netă pentru securitatea noastră națională”, a adăugat el.

Decretul care interzice intrarea în SUA a cetățenilor din șase țări majoritar musulmane — Iran, Libia, Somalia, Sudan, Siria și Yemen — se aplică de acum oricărei persoane care „nu a stabilit o relație de bună credință cu o persoană sau o entitate din SUA”.

Practic, niciun cetățean din cele șase țări care nu este cunoscut autorităților americane nu va primi acces pe teritoriul SUA, conform deciziei celor nouă judecători ai Curții Supreme.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Stelian Cornea 1092 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.