Deficitul sau Bacilul? Microbiştii sau Microbul?

Recunosc din capul locului că nu am avut deloc încredere în acest Guvern. Ieri, însă, ministrul Învăţămîntului, Adrian Curaj, m-a făcut să-mi schimb părerea după ce, curajos, cum îi este şi numele, a desfiinţat brusc acea Comisie pentru spălarea plagiatorilor! Dumnealui îi dau creditul meu, care însă, deocamdată, nu e transmisibil colegilor săi.

Am văzut însă şi conferinţa de presă a doamnei ministru de Finanţe şi am o dezamăgire uriaşă, aproape la fel ca faţă de domnişoara MTO. Anca Paliu Dragu a venit în faţa ziariştilor cu Dan Suciu, purtătorul de cuvînt al… Guvernului! La întrebările concrete din partea gazetarilor, Dan Suciu chiar a intervenit de cîteva ori pentru a o scoate din încurcătură, răspunzînd în locul doamnei ministru!

Funcţionar la BNR, funcţionar la FMI, funcţionar la CE, Anca Paliu Dragu a părut extrem de preocupată de Deficit. La ora la care dumneaei vorbea de venituri estimate de +1,6% şi de cheltuieli suplimentare de 13 miliarde, deja explodase în presă drama din spitalele româneşti, unele vechi de prin anii ’70, altele dinainte de război, prin care bacteriile ucigaşe se plimbă în voie de calci pe ele ca pe dude.

N-aş fi făcut o paralelă între aceste evenimente dacă acest Guvern, în întregimea lui, n-ar fi ajuns la Palatul Victoria tocmai după tragedia de la Colectiv. În ciuda eforturilor unora de a vorbi în continuare de medicii-eroi, de superprofesionalismul lui Raed Arafat şi de „frumoasele” înmormîntări ale celor 60 de victime, adevărul scos la iveală de această tragedie este că spitalele noastre sînt varză! Atîtea reportaje s-au făcut cu gîndacii care mişună peste tot, cu igrasia care-ţi străpunge plămînii, cu mozaicul ce aminteşte de comunism, încît te apucă depresia, ştiind că după o operaţie imunitatea scăzută te face o adevărată ţintă pentru microbi. Nimeni însă nu s-a sensibilizat în urma acelor reportaje şi totul a rămas la fel.

M-aş fi aşteptat ca ministrul de Finanţe să schimbe hîrtiile pe care avea schiţa bugetului pe anul viitor şi să anunţe schimbări radicale în privinţa investiţiilor, trecînd pe lista priorităţilor construirea unor spitale noi! Dar dînsa n-a scos un cuvînt despre aşa ceva, avînd grijă doar de Deficit.

Eu trăiesc în Craiova şi am în vecinătate Spitalul judeţean. O construcţie imensă, cu zece etaje întinse pe trei direcţii, care deserveşte cele 5 judeţe din Oltenia, adică o populaţie de peste 2 milioane de locuitori! Craiova este un puternic centru universitar, cu o Universitate de Medicină şi Farmacie. Cu toate acestea, acest uriaş spital este aproape o ruină, cu excepţia fostului Centru de cardiologie, care s-a amenajat acum cîţiva ani, fiind apoi şi el desfiinţat de Guvernul Boc!

Dar la Craiova se va construi noul stadion „Ion Oblemenco”, care va costa 50 milioane de euro, deşi echipa Universitatea Craiova nu mai există, fiind „dizolvată” de Mircea Sandu şi Mitică Dragomir de acum cîţiva ani, iar CSU Craiova are patronul Mihai Rotaru după gratii. Şi atunci, pentru cine se va construi noul stadion? Pentru ca DNA să aibă pe cine să aresteze în anii următori?

În 2003, fiind directorul televiziunii din Craiova, am organizat o amplă campanie împotriva deciziei Guvernului Năstase de a scoate de pe lista investiţiilor Centrul de Cardiologie de la Craiova. Peste 10.000 de craioveni semnaseră o petiţie şi urmau să participe la un mare miting, însă, cu o zi înainte, toţi cei 11 parlamentari doljeni, indiferent de culoarea politică, au reuşit să convingă Guvernul să lase investiţia aceasta în buget, astfel încît, sub coordonarea celebrului profesor Dan Dominic Ionescu, venit special la Craiova, Centrul de cardiologie s-a realizat, salvînd poate mii de vieţi. Cîţiva ani mai tîrziu, Guvernul Boc a decis peste noapte desfiinţarea acestui Centru, deşi în triunghiul Bucureşti-Timişoara-Tg. Mureş nu era o altă clinică specializată! Şi Craiova este doar un exemplu, însă la fel se întîmplă în toate judeţele.

Cu alte cuvinte, Sănătatea a fost pusă sub semnul întrebării de toate guvernele şi, iată, consecinţa este starea actuală a spitalelor. Dacă le spui actualilor guvernanţi că dictatorul Ceauşescu a construit spitalele acestea, care erau bine dotate pentru acea vreme, rişti să fii acuzat de nostalgii, dar nu le trece prin cap să gîndească şi ei astfel de investiţii care să deservească miloane de oameni!

Chiar şi acest Guvern tehnocrat, în balanţa dintre Microbiştii din fotbal şi Microbii din spitale, înclină spre investiţii aiuristice, deşi a venit la Putere în urma unei tragedii care nu şi-a consumat efectele. În loc să pună pe prim-plan construirea unor spitale noi, adică investiţii pentru care ar primi lauri din partea oamenilor, ei continuă să urmărească doar îndeplinirea Deficitului bugetar, fără să-i intereseze ce se întîmplă cu banii publici, unde se îngroapă sau unde se risipesc. Totul este să le iasă bine calculele, căci doar cu asta se ocupă un funcţionar.

După acest ultim scandal de la Spitalul de arşi, medicii spun răspicat că singura soluţie pentru a scăpa de problemele apărute este construirea unui nou spital, după modelul celor din ţările civilizate, dar nimeni nu-i aude pentru că şi actualul guvern pare preocupat de îndeplinirea Deficitului, nu de rezolvarea problemelor reale ale societăţii! Pentru ei, Microbi sau Microbişti sînt doar nuanţe nesemnificative, Măria Sa Deficitul fiind singurul scop al guvernării.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ion Spânu 1818 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.