„Degetele” noului muzeu din Lille

Al patrulea ca mărime din Franţa, „Lille Métropole Musée d’art moderne, d’art contemporain et d’art brut” (LaM), cum a fost rebotezat „Muzeul de Artă Modernă” din Villeneuve d’Ascq, a fost inaugurat la sfârşitul lunii trecute, după patru ani de renovare şi extindere. Edificiul iniţial, construit de Roland Simounet în 1983, devenise neîncăpător pentru colecţiile ce s-au îmbogăţit continuu. Extinderea lui a fost realizată de Manuelle Gautrand, deschizând un nou capitol într-o istorie exemplară ce-şi află începutul în zorii secolului al XX-lea.

Punct de referinţă pentru arhitectura muzeală

Roger Dutilleul (1873-1956), unul dintre primii colecţionari de artă cubistă franceză, îşi procura lucrările de la negustorii de artă Daniel-Henry Kahnweiler, Ambroise Vollard şi Léon Rosenberg. El a cumpărat câteva opere istorice pentru curent, cum ar fi peisajele de la Estaque din 1907 şi „Cântăreaţă la mandolină” de Braque sau „Bărbat nud aşezat” de Picasso. Predilecţia lui pentru cubism era selectivă. Colecţionarul nu-l iubea pe Braque, de exemplu, deşi nu l-a exclus din colecţie. Operele lui Léger, Kandinsky, Klee, Miro, achiziţionate, dovedesc un gust sigur şi un ochi atent la evoluţia artei moderne. Modigliani pare să fi fost artistul preferat al lui Dutilleul, văzând pânzele şi desenele semnate de el, conservate în muzeu, cărora li s-a adăugt în timp doar un portret de mecena realizat de artistul italian. Nepotul lui Dutilleul, Jean Masurel, a moştenit de la unchiul său nu numai un excepţional ansamblu de tablouri şi desene, dar şi gustul pentru artă şi pasiunea de colecţionar. Om de afaceri în Tourcoing, s-a împrietenit cu artişti din nordul ţării, ca Eugène Leroy şi Eugène Dodeigne, ale căror opere au îmbogăţit fondul iniţial. În anii ’70, Jean Masurel şi soţia sa, Geneviève, decid să doneze o parte a colecţiei lor oraşului Lille. În 1979, 216 opere, dintre care 150 de picturi, 59 de lucrări pe hârtie şi 7 sculpturi, constituie, în urma acestei donaţii, fondul iniţial al unui muzeu ce urma să fie înfiinţat în noua localitate Villeneuve d’Ascq, la est de Lille. În schimbul acestei generoase donaţii, comunitatea din Lille se angaja să construiască un muzeu şi să dezvolte o colecţie de artă contemporană, să creeze un parc de sculpturi şi să organizeze activităţi pedagogice.

Noul LaM

Arhitectul Roland Simounet, născut în Algeria, care construise în ţara de origine numeroase locuinţe inspirate de construcţiile vernaculare, iar din 1962 îşi continuase activitatea în Franţa şi în Magadascar, a primit comanda noului muzeu. În acel moment, el avea deja deschise două importante şantiere pentru edificii culturale: „Muzeul Preistoriei din Ile-de-France”, la Nemours, şi „Muzeul Picasso”. Împreună cu aceste două realizări, Villeneuve d’Ascq reprezintă astăzi puncte de referinţă în arhitectura muzeală.

Situat armonios în mijlocul unui parc, muzeul se desfăşoară după o structură ortogonală, a cărei rigoare este îndulcită de folosirea cărămizii. Matricea sistematică nu presupune nici repetiţie, nici monotonie. Ea dă naştere unor volume variate, care se înlănţuie după o logică apropiată de cea a arhitecturii mediteraneene. Atent la toate detaliile construcţiei, meticulos desenate în mici caiete, arhitectul este preocupat de legătura între diferitele spaţii, pentru că, după afirmaţia sa, „arhitectura nu se poate mulţumi cu un punct fix de vedere, ea este mişcare, spaţialitate”. Având în vedere obiectivul principal al unui muzeu, Simounet a gândit iluminatul printr-un sistem ingenios de lumină zenitală. Inaugurat în 1983, muzeul domină un parc de sculpturi, populat iniţial cu opere de Eugène Dodeigne şi Jean Roulland, colecţionate de Jean Masurel. Apoi el a fost îmbogăţit cu piese de Calder, Picasso şi Lipschitz. Recent, o sculptură monumentală i-a fost comandată lui Richard Deacon. Construcţia lui Roland Simounet păstrează şi astăzi ceva din Saint-Paul-de Vence. Ca şi la Fundaţia Maeght, elegantele construcţii de cărămidă sunt gândite după un ritm şi cu o lumină concepute special pentru opere. Iar parcul de sculpturi este un deambulatoriu fără nimic intimidant. Se simte în ambele cazuri doinţa de a inventa un muzeu orietat către un public care trebuie cucerit.

Arabescuri din beton colorat

Parcul Muzeului din Villeneuve d’Ascq

 Istoria LaM este una dintre acele poveşti al căror secret îl deţine Nordul şi care s-ar putea intitula „Frumosul din parcul adormit”. Muzeul care îşi redeschide porţile un somn relativ de patru ani riscă să surprindă numeroşii vizitatori obişnuiţi să-i parcurgă peluzele populate de sculpturi monumentale şi sălile luminoase destinate artei moderne şi contemporane. E ca şi cum, în timpul unei nopţi lungi, un al doilea muzeu ar fi venit să se instaleze alături de primul, construit în 1983. În zori, acest fapt descoperă o clădire de cărămidă, căruia timpul nu i-a lăsat niciun rid, înlănţuită de un fel de braţ imens de beton colorat, două corpuri distincte pentru un singur muzeu.

Între 1987 şi 2007 s-a constituit la Villeneuve d’Ascq o colecţie de artă contemporană de primă mână. În 1994, Dominique Bozo, fostul director al Muzeului Naţional de Artă modernă – Centrul Pompidou, a dat muzeului din Villeneuve d’Ascq 5.500 de cărţi şi lucrări de bibliofilie. Oricât ar fi de importantă, această colecţie rezervă mai puţine surprize decât cea de artă brută, primită prin donaţie în 1999. Ea a fost constituită, începând din 1982, de Asociaţia „L’Aracine”, fondată de Madeleine Lommel, Claire Teller şi Michel Nedjar. Vizitând colecţia strânsă de Jean Dubuffet, Madeleine Lommel a făcut o adevărată pasiune pentru acestă artă. În 1945, creatorul ciclului „Hourloupe” reunise sub titlul de artă brută „opere executate de persoane lipsite de cultură artistică (…), astfel încât autorii extrag totul (subiect, alegerea materialelor, modalităţile de transpunere în operă, ritmurile, modul de scriitură etc) din propria lor personalitate”. Definiţia este desigur restrictivă, dar lărgeşte aria dincolo de zona psihiatricului în care era inclusă arta brută. Din 1984 până în 1995, „L’Aracine” beneficiase de un loc de expunere la Neuilly-sur-Marne, la care a trebuit să renunţe din lipsă de fonduri. Treptat, s-a copt ideea unei donaţii, finalizată cu o ofertă către Lille. Regiunea avea deja legătură cu arta brută prin creaţiile semnate de Augustin Lesage, Victor Simon şi Fleury-Joseph Crépin, cărora li se alătură nume mari, ca Henry Darger, Aloïse Corbaz, Adolf Wölfli, Carlo Zinelli sau André Robillard, în această colecţie de 4.000 de opere semnate de artişti francezi şi străini. Nicio altă colecţie franceză nu posedă un asemenea tezaur.

Această îmbogăţire a colecţiilor impunea extinderea muzeului. Arhitecta Manuelle Gautrand a câştigat concursul internaţional din 2002, iar lucrările au demarat în 2006. Chiar dacă a fost remarcată pentru „Centrul Dramatic Naţional” din Béthune, în 1999, numele ei este relevat marelui public, doi mai târziu, cu prilejul participării la concursul pentru „Fundaţia Pinault”, pe insula Seguin. De atunci, realizările ei se înlănţuie, într-un eclectism programat, prin modul de realizare exterioară şi prin volumetriile îndrăzneţe, cum ar fi „Show-room-ul Citroen”, de pe Champs-Elysées, strâns într-o structură plisată, concepută ca o caroserie de maşină.

Comanda de la Villeneuve d’Ascq a fost o provocare pentru arhitectă. Nu era vorba numai despre imaginarea unui spaţiu suplimentar, capabil să adăpostească şi să integreze identitatea specială a LaM – un muzeu cu trei colecţii de naturi foarte diferite -, ci şi de respectarea spiritului edificiului lui Simounet, înscris din 2000 în inventarul suplimentar al Monumentelor Istorice. Ideea arhitectei a fost să proiecteze o arhitectură care să nu pastişeze estetica originală, ci s-o prelungescă cu forme contemporane. În viziunea ei, edificiul se dilată, în spatele clădirii lui Simounet, înainte de a se risipi în parc. Legată în mod inteligent de construcţia iniţială, extinderea propune, în acelaşi timp, o ruptură radicală de ea.

Clădirii iniţiale, renovată în întregime, Manuelle Gautrand i-a adăugat o prelungire asemănătoare unor vrejuri de viţă-de-vie, comparate de arhitectă cu rădăcinile, asemănătoare, într-o oarecare măsură, cu opera lui Zaha Hadid de la Maxxi din Roma. Arhitecta a preferat betonul colorat, străpuns de deschideri cu un desen decorativ, de sorginte arabă, al cărui motiv este reluat în basorelief pe faţade. Rigorii geometrice ea îi opune o arhitectură organică cu volume complexe. Destinate artei brute, spaţiile rezonează cu fantezia dezlănţuită a acestei arte şi neliniştitoarea ei stranietate.

Alexander Calder, Ghilotina pentru opt

Imaginea este cea a palmei unei mâini, în care parcursul începe cu arta brută şi se continuă cu cinci degete terminate cu săli de odihnă deschise către parc. La interior, vastele săli de expunere, care urcă sau coboară în pantă lină, oferă o simeză generoasă. Spre deosebire de Simounet, care a realizat deschideri către exterior asemănătoare unor tablouri de Magritte, Manuelle Gautrand a străpuns pereţii de beton cu un „traforaj”, asigurând o filtrare a luminii, necesară conservării pieselor cărora lumina puternică le poate dăuna. Văzută dinspre parc, această extindere surprinde prin frumuseţea organică, prin perfecta integrare în peisaj şi, probabil, modalitatea ideală de a rezuma impresia dată de ansamblu este titlul imensei sculpturi realizate în 1992 special pentru acest muzeu, de Richard Deacon „Între ficţiune şi fapt”.

Costul total al lucrărilor: 29,7 milioane de euro, din care 5,7 milioane pentru renovarea construcţiei lui Simounet, 20,3 milioane pentru modernizare şi extindere şi 1,7 milioane pentru reamenajarea parcului. Muzeul, care aşteaptă anual 200.000 de vizitatori, are acum o suprafaţă de expunere de 4.000 de metri pătraţi, dintre care 1.100 destinaţi artei brute, 950, artei moderne şi 600, artei contemporane. 1.000 de metri pătraţi sunt rezervaţi expoziţiilor temporare.

Expoziţia inaugurală, „Să locuieşti poetic lumea”, a fost intitulată după o frază a lui Friederich Hölderlin: „Aceasta este măsura omului. Bogat în merite, dar întotdeauna poetic pe pământ trăieşte omul”. 350 de opere ţes legătura între cele trei universuri ale muzeului şi propun o călătorie apropiată şi îndepărtată totodată în cotidianul transfigurat de creatori din diferite arte.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.